joi, aprilie 30, 2009

Preaiubiţilor

SLĂVIT SĂ FIE DUMNEZEU DE LA CARE VIN TOATE BINECUVÂNTĂRILE

 

Biblia spune: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos” (Romani 10:17). Cuvântul „auzire” aici include citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi încrederea în el fără rezerve.

 

În timp ce mă aşezam să scriu aceste rânduri, am auzit vocea liniştită a Duhului Sfânt care-mi şoptea că aş putea încuraja pe mulţi scriind mai jos câteva promisiuni din Scriptură pe care să vă puteţi ancora credinţa voastră.

 

Cred că сel puţin două din următoarele promisiuni sunt, mai ales, adresate vouă în acest moment specific. Aceste două promisiuni vor părea că tresaltă în inima voastră, iar voi veţi şti că Domnul v-a trimis Cuvântul Său pentru situaţia voastră specifică.   

 

  •  „Nu va mai fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul pe care-l voi rosti, se va împlini, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezechiel 12:28).  

  • Iată două promisiuni ale Noului Legământ: „Iată, îi voi da vindecare şi sănătate, îi voi vindeca şi le voi deschide un izvor bogat în pace şi credincioşie” (Ieremia 33:6). „Îi voi curăţi de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea” (Ieremia 33:8).

  • „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43:2).

  • „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte, şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase” (Isaia 43:18-19).

  • „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine, vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri, cei ce ţi se împotrivesc” (Isaia 41:10-11).  

  • „Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui” (Proverbe 22:9).

  • „Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte, şi să-i ţină cu viaţă în mijlocul foametei. Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este ajutorul şi Scutul nostru. Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfânt” (Psalmul 33:18-21).

Fie ca Dumnezeu să vă vorbească prin Cuvântul Său preţios. 

miercuri, aprilie 29, 2009

Preaiubiţilor

DUMNEZEU ESTE CREDINCIOS, СEL CARE A PROMIS.

 

Sunt profund binecuvântat de mesajul lui Dumnezez adresat poporului Său în Psalmul 37. Pur şi simplu trebuie să vă recomand să citiţi acest psalm la sfârşitul zilei. Este unul din cele mai bogate şi mai încurajatoare pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent de situaţiile prin care s-ar putea să treci acum, indiferent de cât de mare este încercarea ta, acest Psalm va fi o sursă de mare putere şi încurajare pentru tine.

 

Psalmul 37:7 prezintă un interes special pentru mine în lumina a ceea ce se întâmplă astăzi în comunitatea homosexualilor. Statul Massachusetts a legalizat căsătoriile dintre homosexuali, iar sute de persoane s-au căsătorit ilegal în San Francisco. Am fost profund întristat la vederea acestei fărădelegi şi batjocure la adresa căsătorii adevărate stabilite de Dumnezeu şi am strigat: „O, Doamne, ei răpesc ţara noastră. Ei îşi bat joc de Cuvântul Tău sfânt. America tolerează acum un păcat care nu era cunoscut nici măcar în Sodoma şi Gomora. Nu există nici o informaţie biblică referitor la căsătoriile dintre homosexuali în acele societăţi decăzute.”

 

Apoi am citit Psalmul 37:7: „Nu te mânia pe сel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.” Cu alte cuvinte: „Nu lăsa ca acest lucru să-ţi atingă duhul. Nu permite ca acesta să te tulbure. Dumnezeu aude suspinele lăuntrice ale poporului Său şi El este foarte răbdător.”  

 

Chiar dacă lucrurile stau aşa, o linie este trasată acum. Iar Dumnezeu spune când se va întâmpla aceasta: „Cei răi vor fi nimiciţi...Domnul râde de cel rău... şi de planurile lui...căci vede că-i vine şi lui ziua” (Psalmul 37:9-13). 

 

Nici unul din cei răi să nu creadă nici măcar un moment că Dumnezeu va trece cu vederea neascultarea şi batjocura strigătoare la cer a Cuvântului Său. Vedem prin toată Biblia cum Dumnezeu trimite judecata atunci când fărădelegea cuprinde societatea întreagă. Cei care iau în batjocură pot să râdă, dar în curând lumea va fi martoră la răspunsul lui Dumnezeu pentru aceste atacuri satanice împotriva planului Lui pentru căsătorie. Cristos a comparat-o pe femeie cu biserica, pe care o numeşte mireasa Sa. Acum satan a luat în derâdere acest model biblic şi i-a făcut pe mulţi americani să respingă Biblia ca şi legea morală finală.

 

În curând Dumnezeu va sufla mânia Sa peste fiecare comunitate asemenea celei din Sodoma, cu judecăţi cu totul diferite de cele pe care le-a văzut această generaţie. Toţi vor şti că Dumnezeu are o controversă cu această naţiune. Eu cred că El deja a strigat: „Destul! A sosit ceasul pedepsei.”

 

Rugaţi-vă pentru naţiunea noastră în aceste vremuri. Dumnezeu aude rugăciunile poporului Său. 

marți, aprilie 28, 2009

Preaiubiţilor

Atât de multe necazuri. Atât de multă suferinţă. Atât de multă durere produsă de boli, maladii şi dezastre. Atât de mulţi credincioşi aflaţi în suferinţă. Atât de mulţi oameni se confruntă cu criza financiară. Biblia ne spune: „De multe ori vine nenorocirea peste сel fără prihană...” Totuşi, fraza următoare din acest verset schimbă în întregime sensul: „...dar Domnul îl scapă totdeauna din ea” (Psalmul 34:19).

 

David a strigat: „Doamne, adu-Ţi aminte de David, şi de toate necazurile lui!” (Psalmul 132:1). Acest om evlavios s-a confruntat cu multe necazuri. Rugăciunea lui a fost: „Doamne, Tu i-ai eliberat pe alţii din necazurile lor. Nu uita şi de mine. Ajută-mă, eliberează-mă.”

 

Apostolul Pavel, de asemenea, a trecut prin multe necazuri. El a scris: „Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri” (Fapte 20:23). Pavel a adăugat: „Nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri” (1 Tesaloniceni 3:3). El spunea: „Preaiubiţi sfinţi, nu vă întrebaţi de ce eu trebuie să trec prin aşa de multe dureri. Aceste lucruri nu mă fac să-L pun la îndoială pe Dumnezeu.”

 

„Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări” (2 Corinteni 6:4). Observaţi accentul pus de Pavel aici: „prin multă răbdare.” Ai pierdut tu răbdarea în necazul tău? Te-ai descurajat tu atât de mult, încât ai ajuns în punctul de a te lăsa de credinţa ta?

 

Un pastor şi soţia sa mi-au scris: „Suntem atât de descurajaţi. Am avut parte de un comportament atât de urât din partea altor oameni şi am fost atât de neapreciaţi. Suntem devastaţi financiar şi vedem foarte puţină roadă de pe urma lucrului nostru. Ne-am rugat, am crezut şi ne-am ţinut de credinţă. Dar acum suntem la capătul răbdării noastre. Nu vrem să ne îndoim, dar avem nevoie de o minune. Avem nevoie să vedem cel puţin un semn pentru a putea merge mai departe.” 

 

Oricare cuvinte n-aş folosi pentru a încuraja pe cel deprimat acestea par a fi nepotrivite. Dar ştiu un singur lucru: noi Îi slujim unui Tată bun şi iubitor. Cuvântul Său spune că El este simte necazurile noastre. Iar convingerea mea fermă este că şi în acest moment El aşteaptă ca tu să laşi toate temerile tale, îngrijorările şi întrebările tale – toate grijile şi poverile tale – şi să ai încredere că El te va elibera, datorită bunătăţii şi dragostei Sale faţă de tine.

 

Pune la inimă următoarele versete din Scriptură şi fie ca credinţa să răsară în inima ta. Dumnezeu nu te-a uitat.

 

  • Psalmul 117:2: „Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul!”

  • Psalmul 119:76: „Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mângâierea, cum ai făgăduit robului Tău!”

  • Isaia 54:7-8, 10: „Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Faţa de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veşnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”    

luni, aprilie 27, 2009

IEHOVA ŞAMA – DOMNUL ESTE AICI

Pentru a fi membru al bisericii adevărate a lui Dumnezeu trebuie să fii cunoscut prin numele lui Iehova Şama – „Domnul este aici” (Ezechiel 48:35). Oamenii ar trebui să spună despre tine: „Este clar pentru mine că Domnul este cu această persoană. De fiecare dată când o văd simt prezenţa lui Isus. Viaţa sa reflectă cu adevărat slava lui Dumnezeu.”

 

Dacă suntem sinceri, ar trebui să recunoaştem că deseori nu simţim prezenţa scumpă a Domnului în fiecare din noi. De ce? Creştinii îşi petrec timpul fiind implicaţi în activităţi religioase bune – grupuri de rugăciune, studii biblice, lucrări de evanghelizare – şi toate acestea sunt lăudabile. Dar mulţi dintre aceeaşi creştini petrec puţin timp sau chiar deloc slujindu-L pe Domnul în cămăruţa tainică a rugăciunii. 

 

Prezenţa Domnului, pur şi simplu, nu poate fi simulată. Aceasta este adevărat fie că se referă la viaţa unui individ sau la trupul unei biserici. Atunci când vorbesc despre prezenţa lui Dumnezeu nu am în vedere o aură spirituală mistică din jurul unei persoane sau care se pogoară într-o slujbă de biserică. Mai degrabă, vorbesc despre rezultatul unei umblări simple, dar profunde prin credinţă. Fie că aceasta se manifestă în viaţa unui creştin sau într-o congregaţie întreagă, ea îi face pe oameni să observe. Ei îşi spun: „Această persoană a fost cu Isus” sau „Această congregaţie crede cu adevărat în ceea ce predică ei.” 

 

Este nevoie mult mai mult decât un pastor neprihănit pentru a produce o biserică a lui Iehova Şama. Este nevoie de oameni neprihăniţi care petrec timp cu Domnul. Dacă un străin la sfârşitul unui serviciu de închinare spune, „Am simţit prezenţa lui Isus acolo”, poţi fi sigur că aceasta nu s-a întâmplat numai datorită predicii sau timpului de închinare. Aceasta s-a datorat unei adunări de neprihăniţi care intraseră în casa lui Dumnezeu şi slava Domnului dăinuia în mijlocul lor. 

vineri, aprilie 24, 2009

NUMELE LUI ESTE IERTARE

„Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămăşiţei moştenirii Tale? El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor” (Mica 7:18-19).

Cum se deosebeşte Domnul nostru de toţi ceilalţi dumnezei veneraţi în întreaga lume? Desigur că noi ştim că Dumnezeul nostru este deasupra tuturor, separat pe orice cale. Dar un lucru sigur prin care noi ştim că Domnul se deosebeşte de alţii este Numele Său: Dumnezeul care iartă. Scriptura Îl descoperă pe Domnul ca şi Dumnezeul care iartă, singurul Dumnezeu care are puterea să ierte păcatul. „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierţi nelegiuirea?” (Mica 7:18).

Vedem acest nume al lui Dumnezeu confirmat prin toată Scriptura.

Neemia a afirmat: „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit” (Neemia 9:17). Traducerea potrivită a frazei „un Dumnezeu gata să ierţi” este „un Dumnezeu al împăcării” sau „un Dumnezeu al iertării.”

Moise I-a cerut Domnului o revelaţie a slavei Sale. Lui nu i s-a permis să vadă faţa lui Dumnezeu, dar Domnul Şi-a revelat gloria Sa lui Moise printr-o revelaţie a Numelui Său. Care a fost Numele lui Dumnezeu revelat lui Moise? „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul” (Exod 34:6-7).

David ne oferă aceeaşi descriere în ebraică a lui Dumnezeu. El scrie: „Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin îndurare cu toţi cei ce Te cheamă” (Psalmul 86:5). David a scris aceste cuvinte din experienţa sa personală dificilă.

joi, aprilie 23, 2009

PĂSTORUL NOSTRU ÎNCĂ MAI IUBEŞTE PE CEI RĂTĂCIŢI

Marele nostru Păstor iubeşte pe fiecare oaie care apucă pe căi greşite din cauza încercărilor, ispitelor, durerilor şi rănilor. Niciodată să nu îndrăznim să-L acuzăm pe Păstorul nostru de faptul că El ne-ar abandona. El continuă să meargă lângă noi şi să vegheze asupra noastră în orice vreme.

Chiar în acest moment s-ar putea să duci o luptă pierdută împotriva unei anumite ispite. Oricare ar fi acel lucru cu care te lupţi, eşti hotărât să nu fugi de Domnul. Tu refuzi să te laşi stăpânit de acel păcat. În schimb, ai pus la inimă Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, la fel ca şi David, te-ai epuizat. Iar acum ai ajuns într-un punct în care te simţi absolut disperat. Duşmanul te copleşeşte cu disperare, frică şi minciuni.

Încercarea ta s-ar putea să devină şi mai misterioară şi inexplicabilă. Dar vreau să ştii că indiferent de ceea prin ce treci tu acum, Duhul Sfânt doreşte să-L descopere în tine pe Iehova Rohi, Domnul, Păstorul tău. Tu ai un Păstor care doreşte să-Şi imprime dragostea Sa în inima ta.

Isus ne asigură: „Niciodată nu te voi lăsa şi nu te voi părăsi.” Iar Tatăl nostru ceresc – Iehova Rohi, Domnul Păstorul nostru – ni S-a revelat în Psalmul 23. El ne spune: „Te cunosc pe nume şi ştiu prin ce treci tu acum. Vino, odihneşte-te în harul şi dragostea Mea. Nu încerca să înţelegi totul. Doar acceptă dragostea Mea pentru tine şi odihneşte-te în mâinile Mele iubitoare. Da, sunt Domnul oştirilor. Sunt Dumnezeul măreţ şi sfânt. Vreau ca tu să cunoşti toate aceste revelaţii despre Mine. Dar singura revelaţie pe care doresc s-o ai chiar în acest moment este revelaţia lui Iehova Rohi. Vreau să Mă cunoşti ca şi Păstorul tău iubitor şi grijuliu. Şi vreau să te odihneşti cu siguranţa că Eu voi fi cu tine în toate încercările tale, în dragostea şi blândeţea Mea.

miercuri, aprilie 22, 2009

DOMNUL PĂSTORUL MEU

Noi toţi cunoaştem Psalmul 23. Mesajul său încurajator este bine cunoscut chiar şi în rândul necredincioşilor. Acest psalm renumit a fost scris de Împăratul David şi pasajul său cel mai faimos se conţine în versetul introductiv: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă” („nu voi fi în nevoie” în l. engleză).

Cuvântul în ebraică pe care-l foloseşte David pentru nevoie (versiunea în engleză) are semnificaţia de lipsă. Cu alte cuvinte, David spune: „Nu voi duce lipsă de nimic.” Atunci când combinăm această semnificaţie cu prima parte a versetului, David spune: „Domnul mă conduce, mă călăuzeşte şi mă hrăneşte. Datorită acestui lucru eu nu duc lipsă.”

În acest verset scurt, David, totuşi, ne prezintă o altă reflectare a caracterului şi naturii Domnului. Traducerea literală în ebraică a primei părţi din acest verset este Iehova Rohi, care înseamnă „Domnul, păstorul meu.”

Iehova Rohi nu este un păstor blajin şi pasiv. El nu este un servitor care face puţin mai mult decât să dea mâncare şi călăuzire. El nu numai ne duce la păşune verde şi la izvoare de apă şi spune: „Iată ceea de ce ai nevoie. Du-te şi ia.” Şi nici nu-şi întoarce privirea de la nevoile noastre. El nu fuge în altă direcţie atunci când aude strigătele noastre după ajutor şi vine în nevoia noastră. Nu, El cunoaşte fiecare durere pe care o suportăm, fiecare lacrimă de-a noastră, fiecare suferinţă prin care trecem. El ştie când suntem prea obosiţi pentru a mai face un pas. El ştie cât putem noi îndura. Însă cele mai mult El ştie cum să ne salveze şi să ne aducă în locul vindecării. De fiecare dată, Păstorul nostru vine după noi, ne ia şi ne duce într-un loc al odihnei. În mod continuu, El ne face să ne oprim pentru o vreme de vindecare şi restaurare.

Iehova Rohi – Domnul, păstorul nostru – ne convinge să-L urmăm în odihna Sa, astfel încât El să poată „şekina” în mijlocul nostru. Domnul spune în Exod 29:45: „Eu voi locui în mijlocul copiilor lui Israel, şi voi fi Dumnezeul lor.” Cuvântul în ebraică aici pentru a locui este „şekina”, care înseamnă „a rămâne sau a se instala.” Acest cuvânt semnifică nu doar o prezenţă trecătoare, ci una permanentă, o prezenţă care niciodată nu dispare. Cu alte cuvinte, gloria şekina a lui Dumnezeu nu este o urmă pieritoare care dispare din inimile noastre ca şi cerneala invizibilă. Nu, este ceva imprimat de Dumnezeu în sufletul nostru. Este prezenţa Sa apropiată şi eternă.

Imaginea de aici este glorioasă: Păstorul nostru se oferă să vină la noi în mijlocul durerii şi stării noastre depresive şi să stea alături de noi. El promite să lege rănile noastre şi să întărească acele părţi din noi care au slăbit şi s-au îmbolnăvit.

Aceasta este gloria şekina a lui Dumnezeu: prezenţa statornică şi veşnică a Domnului. Iar noi deseori o experimentăm atunci când suntem în necaz. Marele nostru Păstor ne spune: „Eu vreau să te restabilesc. Voi face acest lucru fiind alături de tine chiar şi în valea umbrei morţii. Prezenţa Mea va fi cu tine prin tot ceea ce va arunca diavolul în tine. Chiar dacă vei încerca să fugi de Mine, Eu te voi urmări. Şi atunci când te voi prinde, te voi lua în mâinile Mele şi te voi aduce înapoi în odihna Mea. Apoi îţi voi lega rănile şi îţi voi vindeca toate slăbiciunile.”

marți, aprilie 21, 2009

TOT CE DOREŞTE EL ESTE CREDINŢA NOASTRĂ

Dumnezeu nu doreşte casa ta, maşina ta, mobila ta, economiile tale, posesiunile tale. Tot ce doreşte El este credinţa ta, încrederea ta puternică în Cuvântul Său. Şi acesta poate fi singurul lucru care le lipseşte altor oameni, aparent spirituali. S-ar putea să vezi o altă persoană ca fiind mai spirituală decât tine. Dar acea persoană s-ar putea să lupte din greu pentru a păstra aparenţa neprihănirii. Cu toate acestea, Dumnezeu priveşte la tine şi declară: „Iată un bărbat sau o femeie neprihănită.” De ce? Tu ai admis ca neajutorarea ta să devină neprihănire. Şi tu ai avut încredere în Domnul că-ţi va da neprihănirea Lui.

Pavel ne spune că noi suntem consideraţi neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu din acelaşi motiv pentru care a fost considerat Avraam. „De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită [lui Avraam] ca neprihănire.” Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire; ci este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Сel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 4:22-24).

Ai putea afirma: „Eu cred acest lucru. Eu am credinţă în Dumnezeu care l-a înviat pe Isus.” Totuşi, întrebarea pentru tine este dacă crezi că Domnul poate învia căsătoria ta problematică? Crezi tu că El poate aduce la viaţă o rudă moartă din punct de vedere spiritual? Crezi tu că El poate să te ridice din prăpastia unui obicei chinuitor? Crezi tu că El poate şterge trecutul tău blestemat şi să restabilească pentru tine toţi anii pierduţi?

Atunci când totul pare a fi fără speranţă – când te afli într-o situaţie imposibilă, fără de resurse şi fără nici o speranţă în faţa ta – crezi tu că Dumnezeu va fi Iehova Ire al tău, ajutându-te în nevoia ta? Crezi tu că El îşi va îndeplini toate promisiunile Sale pentru tine, şi chiar dacă unul din cuvintele sale nu s-ar împlini, cerurile s-ar topi şi universul s-ar prăbuşi?

luni, aprilie 20, 2009

DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ

„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „DOMNUL, NEPRIHĂNIREA NOASTRĂ!” (Ieremia 23: 5-6).

Dumnezeu i-a dat profetului Ieremia o revelaţie a lui Iehova Ţichenu într-o vreme de criză similară celeia cu care ne confruntăm astăzi. Deci, ce înseamnă acest lucru pentru noi în termeni practici? Ce neprihănire este aceasta a cărui Domn este El şi cum trebuie să-L cunoaştem şi să-L înţelegem pe Isus în acest rol?

Pavel ne prezintă în câteva pasaje o parte din esenţa definiţiei lui Dumnezeu în ce priveşte neprihănirea.

„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3).
„Lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire” (Romani 4:9).
„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire” (Galateni 3:6).

Fiecare din aceste versete se referă la un singur lucru pe care l-a făcut Avraam pentru a ajunge la neprihănirea adevărată: el a crezut.

În cele din urmă, Pavel oferă definiţia Domnului pentru neprihănire: „El [Avraam] nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit, prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea, credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire” (Romani 4:20-22).

Biblia nu putea să prezinte acest subiect mai clar decât atât. Neprihănirea înseamnă a crede promisiunile lui Dumnezeu cu deplina convingere că El îşi va ţine cuvântul.”

vineri, aprilie 17, 2009

ISPITINDU-L PE DUMNEZEU?

Atunci când Isus stătea pe cel mai înalt vârf al templului, satan I-a şoptit: „Hai, sari! Dacă, într-adevăr, eşti Fiul lui Dumnezeu, El te va salva.”  

 

„Şi [diavolul] I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră” (Matei 4:6).

 

Vedeţi înşelătoria lui satan în aceasta? El a izolat o singură promisiune din Scriptură şi L-a ispitit pe Isus să-Şi arunce întreaga viaţă peste aceasta. El sugera: „Tu spui că Dumnezeu este cu tine. Deci, arată-mi dovada. Tatăl tău deja mi-a permis să Te hărţuiesc. Unde a fost prezenţa Lui în aceasta? Tu poţi să dovedeşti că El este cu Tine chiar acum sărind. Dacă Dumnezeu este cu tine, El îţi va asigura o aterizare uşoară. Apoi vei putea să-ţi bazezi încrederea pe acest lucru. Dacă nu, mai bine să mori mai degrabă decât să continui întrebându-te dacă eşti lăsat singur. Ai nevoie de o minune pentru a dovedi că Tatăl este cu Tine.”

 

Cum a răspuns Isus? El a afirmat: „De asemenea, este scris: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul Tău” (Matei 4:7). Ce anume are în vedere aici Isus prin „ispitirea lui Dumnezeu”?

 

Vechiul Israel este un exemplu. Zeci de ori Domnul şi-a dovedit credincioşia israelitenilor. Poporul lui Dumnezeu a primit dovezi vizibile ale faptului că Domnul lor era cu ei. Cu toate acestea, de fiecare dată, oamenii puneau aceeaşi întrebare: „Este Dumnezeu în mijlocul nostru sau nu?” Dumnezeu numeşte acest lucru „ispitirea Lui”. Isus foloseşte aceeaşi frază – „ispitirea lui Dumnezeu” – în răspunsul Său lui satan. Despre ce ne vorbeşte acest lucru? Aceasta ne arată că este un mare păcat de a pune la îndoială prezenţa lui Dumnezeu; noi nu trebuie să ne îndoim de faptul că El este cu noi.

 

Ca şi în cazul lui Israel, Dumnezeu deja ne-a dat un set întreg de dovezi. În primul rând, avem în Cuvântul Său numeroase promisiuni ale faptului că El este aproape de noi. În al doilea rând, avem propria noastre istorie cu Dumnezeu, o mărturie a numeroaselor Sale izbăviri în vieţile noastre. În al treilea rând, avem o Biblie plină de martori ai prezenţei lui Dumnezeu în secolele trecute. 

 

Biblia este clară. Noi trebuie să umblăm cu Dumnezeu prin credinţă şi nu prin vedere. Altfel, vom sfârşi la fel ca şi Israel, fără credinţă.

joi, aprilie 16, 2009

O PROMISIUNE SIGURĂ

Dumnezeu ne-a dat o promisiune sigură pentru viaţa de pe acest pământ. El spune că atunci când duşmanul nostru va încerca să păşească peste noi, „poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă” (Isaia 52:6). Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Atunci când te vei afla în cea mai întunecoasă încercare, Eu voi veni şi voi spune un cuvânt pentru tine. Mă vei auzi spunând: ‘Sunt Eu, Isus, Mântuitorul tău. Nu-ţi fie frică.’”

 

În Matei 14, ucenicii se aflau într-o barcă în timpul unei furtuni îngrozitoare, fiind aruncaţi de torente de vânt şi de apă. Dintr-odată, aceşti bărbaţi L-au văzut pe Isus mergând înspre ei pe apă. Scriptura spune: „Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat” (Matei 14:26). Ce a făcut Isus în acel moment de groază? „Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (14:27, italicile îmi aparţin).

 

M-am întrebat de ce Isus a folosit aceste cuvinte specifice: „Îndrăzniţi.” De ce le-ar spune El acest lucru unor oameni care creadeau că erau pe cale de a muri? 

 

Cuvântul a îndrăzni înseamnă „a avea curaj, a nu avea teamă.” Iar aici, în timpul necazului ucenicilor, Isus a a făcut legătura dintre cuvânt şi identitatea Sa. Nu uitaţi, aceşti oameni Îl cunoşteau pe El personal. Şi El se aştepta ca ei să acţioneze în baza Cuvântului Său de credinţă. El spunea: „Tatăl a promis că Eu voi veni la voi în furtuna voastră. Este scris: De aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă’” (Isaia 52:6, italicile îmi aparţin). Acum eu am venit în furtuna voastră. Sunt Eu, Isus, aici cu voi în mijlocul furtunii. Deci, îndrăzniţi.” În acelaşi fel, Mântuitorul nostru aşteaptă aceeiaşi reacţie a credinţei din partea noastră, în vremurile noastre de necaz. 

miercuri, aprilie 15, 2009

TOTALMENTE DEPENDENŢI DE EL

Dumnezeu a dorit dintotdeaua un popor care să umble totalmente dependent de El în faţa lumii. Iată de ce El a luat mica naţiune nesemnificativă a Israelului şi a izolat-o într-un pustiu. El i-a plasat într-o şcoală de testare, pentru a produce un popor care ar şi-ar pune încrederea în El indiferent de circumstanţele lor. El dorea ca Israel să mărturisească: „Pot să trec prin orice încercare, prin orice dificultate, chiar şi prin cele care sunt peste puterile mele. În ce mod? Eu ştiu că Dumnezeul meu este cu mine în fiecare încercare. El întotdeauna mă va ajuta să trec prin toate.”

 

Luaţi în considerare afirmaţia lui Moise către Israel: „[Dumnezeu] te-a lăsat să suferi de foame” (Deuteronom 8:3). Domnul le spunea: „Eu am orchestrat încercarea voastră şi nu diavolul. Toată pâinea şi carnea de care aţi avut nevoie tot timpul au fost în posesiunea mea. Şi am fost pregătit să le arunc din cer în orice moment. Totul a fost depozitat, aşteptând ca voi să le primiţi. Dar le-am reţinut pentru un timp. Şi am făcut acest lucru pentru o perioadă. Aşteptam ca voi să ajungeţi la capătul încrederii de sine. Doream să vă aduc într-un punct de criză unde numai Eu aş putea să vă eliberez. Am permis să experimentaţi sfârşitul puterilor voastre, devenind neajutoraţi. Şi a fost nevoie de o minune a eliberării din partea Mea.”

 

Astăzi, Domnul încă mai caută un popor care să se bazeze totalmente pe El. El doreşte o biserică care să mărturisească şi în cuvinte şi în acţiuni că Dumnezeu poate face totul în numele lor. El doreşte ca o lume nemântuită să vadă că El lucrează cu putere pentru cei care-L iubesc.

 

Iov a afirmat: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). Iată o afirmaţie incredibilă, în mod special, luând în considerare contextul în care Iov a exprimat-o.

 

Iov a suferit una din cele mai mari încercări prin care ar putea trece vreo fiinţă umană. El a pierdut pe toţii copiii săi într-un accident tragic, iar apoi a pierdut toate bogăţiile şi posesiunile sale. În cele din urmă, el a pierdut sănătatea sa fizică. Şi toate aceste lucruri s-au întâmplat într-un timp atât de scurt, încât ele au fost completamente copleşitoare. 

 

Cu toate acestea, Dumnezeu îl pusese pe Iov pe calea sa. Şi numai Domnul ştia unde avea să ducă aceasta. A fost un plan atât de divin orchestrat, încât Dumnezeu chiar i-a permis lui satan să producă suferinţă lui Iov. Iată de ce Iov nu putea să-L vadă pe Dumnezeu în toate acestea: „Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc; dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi; dar El ştie ce cale am urmat” (Iov 23:8-10).

 

Iov spunea: „Eu ştiu că Dumnezeu cunoaşte tot ceea prin ce trec eu. Şi El cunoaşte calea de trecere prin toate acestea. Domnul meu mă încearcă acum. Iar eu sunt sigur că El mă va scoate din toate cu o credinţă mai mare. Voi ieşi curăţat şi cu o credinţă mai preţioasă decât aurul.” 

marți, aprilie 14, 2009

PUTERE PENTRU CĂLĂTORIE

Nimeni pe acest pământ nu poate să te pună în lucrare. S-ar putea să primeşti o diplomă de la vreun seminar, să fii ordinat de vreun episcop sau însărcinat de vreo denominaţie. Dar apostolul Pavel dezvăluie unica sursă a oricărei chemări adevărate în lucrare: „Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (1 Timotei 1:12).

 

Ce are în vedere Pavel aici când spune că Isus l-a întărit şi l-a considerat vrednic de încredere? Gândiţi-vă la convertirea apostolului. Trei zile după acel eveniment, Cristos l-a pus pe Pavel în lucrare, şi anume în slujba suferinţei: „şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16). Aceasta este slujba la care se referă Pavel atunci când spune: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta...” (2 Corinteni 4:1). El continuă, adăugând: „...după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.” El vorbeşte despre slujba suferinţei şi arată clar că noi toţi avem această slujbă.    

 

Pavel ne spune că Isus i-a dat o promisiune pentru această lucrare. Cristos a promis să rămână credincios lui şi să-l întărească în toate încercările sale. Cuvântul în greacă pentru a întări înseamnă „o aprovizionare continuă cu putere.” Pavel afirmă: „Isus a promis să-mi dea mai mult decât putere suficientă pentru călătorie. El mă întăreşte să rămân credincios în această lucrare. Datorită Lui, nu voi cădea fără putere şi nu voi ceda. Mă voi ridica cu o mărturie.”

 

În vieţile noastre are loc o transfigurare. Adevărul este că noi suntem schimbaţi de ceea ce ne preocupă. Noi devenim asemenea lucrurilor care ne preocupă mintea. Caracterul nostru este influenţat de ceea ce domină în inimile noastre.

 

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei care îşi hrănesc mintea şi sufletul cu lucruri spirituale. Astfel de slujitori şi-au aţintit privirea asupra a ceea ce este curat şi sfânt. Privirea lor este îndreptată spre Cristos şi ei petrec timp de calitate închindu-Se Lui şi întărindu-se în credinţă.  Duhul Sfânt lucrează în aceşti sfinţi, schimbând în mod continuu caracterul lor în cel al lui Cristos. Aceşti credincioşi vor fi pregătiţi pentru suferinţele grele şi explozive care vor veni. Credincioşii leneşi, care nu se roagă vor suferi atac de cord sau vor cădea. Ei vor fi striviţi de temerile lor, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează în ei, transformându-i. Atunci când vor veni timpuri grele, ei, pur şi simplu, nu vor putea face faţă acestora.

 

Iată care este cuvântul final al lui Pavel în privinţa acestui subiect: „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe.... Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi” (2 Corinteni 6:3-5, 10). Cum „îmbogăţim noi pe mulţi?” Prin strălucirea speranţei lui Cristos în mijlocul suferinţelor. Noi oferim bogăţii adevărate atunci când îi facem pe alţii să se întrebe: „Care este secretul lui? Unde găseşte el o astfel de pace?”

luni, aprilie 13, 2009

MULŢUMIRE

Mulţumirea a fost un mare test în viaţa lui Pavel. Şi-apoi, Dumnezeu a spus că-l va folosi cu putere. „El este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15). Atunci când Pavel a primit la început această însărcinare, „îndată a început să propovăduaiscă în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu” (9:20).

 

Pavel nu era grăbit să vadă totul împlinit în timpul vieţii sale. El ştia că avea o promisiune sigură de la Dumnezeu şi el s-a ţinut de ea. Cât despre momentul din prezent, el era mulţumit să slujească oriunde se afla: mărturisind unui temnicer, unui marinar, la câteva femei pe malul unui râu. Acest om avea o însărcinare universală, totuşi, el era credincios în mărturisirea unu la unu.

 

Pavel nici nu era gelos pe bărbaţii mai tineri care păreau să-l neglijeze. În timp ce ei călătoreau prin lume câştigând evrei şi neamuri pentru Cristos, Pavel se afla în închisoare. El era nevoit să asculte veştile despre convertirea unor mari mulţimi de către bărbaţi cu care el se luptase în ceea ce priveşte evanghelia harului. Cu toate acestea, Pavel nu i-a invidiat pe aceşti oameni. El ştia că un om predat lui Cristos ştie cum să se umilească şi cum să se ridice: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig... dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu  ce să ne îmbrăcăm, ne va fi îndeajuns” (1 Timotei 6:6, 8).

 

Lumea de azi i-ar putea spune lui Pavel: „Te afli acum la sfârşitul vieţii tale. Totuşi, n-ai nici o economie, nici o investiţie. Tot ceea ce ai este un schimb de haine.” Ştiu care ar fi răspunsul lui Pavel: „O, dar L-am câştigat pe Cristos. Vă spun că eu sunt câştigătorul. Am găsit perla de un mare preţ. Isus mi-a dat puterea să renunţ la tot şi s-o iau din nou singur. Deci, am renunţat la tot, iar acum mă aşteaptă o coroană. Am doar un singur scop în această viaţă: să-L văd pe Isus al meu, faţă în faţă. Toate suferinţele din prezent nu pot fi comparate cu bucuria ce mă aşteaptă.”

vineri, aprilie 10, 2009

CALEA DE PREDARE

Dumnezeu începe procesul de predare prin a ne face să cădem de la înălţimea noastră. Aceasta s-a întâmplat, literalmente, cu Pavel. El mergea sigur pe drumul său, îndreptându-se spre Damasc, atunci când o lumină a venit din cer orbindu-l. Pavel a fost doborât la pământ tremurând. Apoi, o voce a răsunat din cer, spunând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9:4).

 

Pavel ştia că ceva lipseşte în viaţa sa. El avea cunoştinţe despre Dumnezeu, dar fără nici o revelaţie. Acum, pe genunchii săi, el a auzit aceste cuvinte din cer: ”Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti” (9:5). Aceste cuvinte au schimbat viaţa lui Pavel. Scriptura spune: „Tremurând şi plin de frică, [Pavel] el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” (9:6). Convertirea lui Pavel a fost o lucrare dramatică a Duhului Sfânt.

 

Pavel era condus de Duhul Sfânt într-o viaţă predată. El a întrebat: „Doamne, ce vrei ca eu să fac?” şi inima sa striga: „Isus, cum pot să Te slujesc? Cum pot să Te cunosc şi să-Ţi slujesc? Nimic altceva nu mai contează. Tot ce am făcut în firea mea este doar gunoi. Acum Tu eşti totul pentru mine.” 

 

Pavel nu a avut nici o altă ambiţie, nici o altă forţă vie în această viaţă decât aceasta: „...ca să câştig pe Cristos” (Filipeni 3:8). După standardele de azi ale succesului, Pavel a fost un eşec total. El nu a construit nici o clădire. El nu a avut nici o organizaţie. Iar metodele pe care el le-a folosit erau dispreţuite de alţi lideri. De fapt, mesajul pe care l-a predicat Pavel i-a ofensat pe mulţi dintre ascultătorii săi. Uneori el chiar a fost bătut cu pietre pentru predicile sale. Tema sa? Crucea.

 

Atunci când vom sta înaintea lui Dumnezeu la judecată, noi nu vom fi judecaţi pe baza lucrărilor noastre, a realizărilor noastre sau a numărului de convertiţi. Va fi doar o singură măsură a succesului în acea zi. Au fost inimile noastre totalmente predate lui Dumnezeu? Am lăsat noi voinţa şi agenda noastră şi am luat-o pe cea a Lui. Am cedat noi presiunii celor din jur de a urma mulţimea sau am căutat îndrumare numai de la El? Am alergat noi de la seminar la seminar căutând un scop în viaţă sau ne-am găsit împlinirea în El?

 

Am doar o singură ambiţie şi aceasta este de a învăţa mai mult şi mai mult de a spune numai acele lucruri pe care mi le dă Tatăl. Nimic din ceea ce spun sau fac eu nu are valoare. Vreau să fiu în stare să spun: „Ştiu că Tatăl este cu mine, deoarece eu fac numai voia Sa.” 

joi, aprilie 09, 2009

VIAŢA PREDATĂ

„A preda.” Ce vă spune acest cuvânt? În termeni literali cuvântul a preda înseamnă „a ceda ceva unei alte persoane.” Acesta mai semnifică a renunţa la ceva dăruit ţie. Aceasta ar putea include posesiunile tale, puterea, scopurile şi chiar viaţa ta.

 

Creştinii de azi aud multe despre viaţa predată. Dar ce înseamnă exact acest lucru? Viaţa predată este un act de a dărui înapoi lui Isus viaţă dăruită ţie. Este renunţare la control, drepturi, putere, direcţie şi toate lucrurile pe care le faci şi le spui. Înseamnă a supune totalmente viaţa ta în mâinile Lui, a face cu ea ceea ce doreşte El.

 

Însuşi Isus a trăit o viaţă predată: “Căci m-am popogrât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). „Eu nu caut slava Mea” (8:50). Cristos niciodată nu a făcut nimic de unul singur. El n-a făcut nici o mişcare şi n-a spus nici un cuvânt fără a fi instruit de Tatăl. „...nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu....Pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (8:28-29).

 

Predarea totală a lui Isus Tatălui este un exemplu al modului în care noi toţi trebuie să trăim. Ai putea spune: „Isus a fost Dumnezeu întrupat. Viaţa Lui a fost predată înainte ca El să fi venit pe pământ.” Dar viaţa predată nu este impusă nimănui, inclusiv şi lui Isus.

 

„Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:17-18).

 

Isus spunea: „Să nu înţelegeţi greşit. Actul de predare a sinelui stă totalmente în puterea Mea s-o fac. Eu aleg să îmi dau viaţa. Nu fac acest lucru pentru că cineva mi-a spus s-o fac. Nimeni nu-mi ia viaţa de la mine. Tatăl Meu Mi-a dat dreptul şi privilegiul de a-Mi da viaţa. El, de asemenea, Mi-a dat alegerea de a nu bea paharul şi de a evita crucea. Dar Eu aleg să fac aceasta, din dragoste şi din deplină predare Lui.”

 

Tatăl nostru ceresc ne-a dat la toţi acelaşi drept: privilegiul de a alege o viaţă predată. Nimeni nu este forţat să-şi predea viaţa lui Dumnezeu. Domnul nostru nu ne impune să ne sacrificăm voinţa noastră şi să-i dăm Lui vieţile noastre. El ne oferă în mod liber o Ţară Promisă, plină de lapte, miere şi fructe. Dar noi putem alege să nu intrăm în acel loc al plinătăţii.

 

Adevărul este că noi putem avea atât de mult din Cristos cât dorim. Putem merge atât de adânc în relaţia cu El cât alegem, trăind totalmente prin Cuvântul şi călăuzirea Sa.  

miercuri, aprilie 08, 2009

PREGĂTIŢI PENTRU ORICE CRIZĂ

Atunci când te loveşte o criză nu ai timp să te încurajezi în rugăciune şi credinţă. Dar cei care au fost cu Isus sunt deja pregătiţi.  

 

Un cuplu ne-a scris recent la misiunea noastră într-un duh care a dezvăluit faptul că ei fuseseră cu Isus. Fiica lor în vârstă de 24 de ani plecase cu o prietenă în oraş şi un bărbat nebun le-a răpit pe ambele fete. Apoi el a omorât-o pe fiica lor într-un mod înfiorător.  

 

Cuplul era în şoc. Prietenii şi vecinii lor se întrebau: „Cum ar putea supravieţui vreun părinte o astfel de tragedie?” Cu toate acestea, peste o oră Duhul Sfânt venise la acel cuplu îndurerat, aducând mângâiere supranaturală. Desigur că în zilele de durere care au urmat, acei părinţi îndureraţi au continuat să-L întrebe pe Dumnezeu de ce. Cu toate acestea, în tot acest timp ei au experimentat o linişte şi o pace divină.  

 

Oricine îi cunoştea pe aceşti părinţi era uimit de liniştea lor, dar acel cuplu fusese pregătit pentru momentul lor de criză. Ei ştiuseră tot timpul că Dumnezeu niciodată n-ar permite să se întâmple nimic cu ei fără un anumit scop. Şi atunci când a sosit vestea îngrozitoare, ei nu s-au prăbuşit.   

 

De fapt, aceşti părinţi şi copilul lor care a supravieţuit au început să se roage pentru ucigaş. Oamenii din oraş nu puteau accepta acest lucru. Dar cuplul evlavios vorbea şi învăţa despre abilitatea lui Dumnezeu de a da putere, indiferent de ce s-ar întâmpla cu ei. Oamenii din oraş au recunoscut puterea lor ca venind numai de la Isus. Nu după mult timp ei spuneau despre acest cuplu: „Ei sunt o minune. Aceştia sunt într-adevăr oamenii lui Isus.”

 

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoie. De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii” (Psalmul 46:1-3). 

marți, aprilie 07, 2009

DUMNEZEU ESTE CU EI

„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13).

 

Vedem în Fapte 4 că în timp ce Petru şi Ioan stăteau aşteptând pronunţarea judecăţii, omul care fusese tocmai vindecat stătea cu ei. Acolo, în carne şi oase, era dovada vie că Petru şi Ioan fuseseră cu Isus. Acum, în timp ce conducătorii sinagogii priveau la ei, „fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă” (Fapte 4:14).     

 

Ce au făcut Petru şi Ioan când au fost eliberaţi? „S-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii” (4:23). Sfinţii din Ierusalim s-au bucurat împreună cu cei doi ucenici. Apoi ei s-au rugat: „Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus” (4:29-30). Ei se rugau: „Dumnezeule, Îţi mulţumim pentru îndrăzneala pe care ai dat-o fraţilor noştri. Dar noi ştim că acesta este doar începutul. Te rugăm, ajută-ne să fim îndrăzneţi de a vorbi cu siguranţă sfântă şi asigură o dovadă vizibilă că Tu eşti cu noi.”

 

Fără nici o îndoială, Petru şi Ioan văzuseră privirea de resemnare de pe faţa preoţilor atunci când ei şi-au dat seama că aceştia fuseseră cu Isus. Probabil că Petru i-a făcut lui Petru cu ochiul şi a spus: „Dacă numai ar şti ei. Ei îşi aduc aminte numai faptul că noi am fost cu Isus câteva săptămâni în urmă. Ei nu-şi dau seama că noi am fost cu Stăpânul înviat de atunci încoace. Tocmai am fost cu El, în camera de sus. Apoi, în această dimineaţă am fost cu El în timp ce ne rugam în celula noastră. Iar când vom ieşi de aici, ne vom întâlni cu El din nou.” 

 

Iată ce se întâmplă cu bărbaţii şi femeile care petrec timp cu Isus. Atunci când ei termină timpul lor petrecut cu Cristos, El este cu ei oriunde ar merge ei.

luni, aprilie 06, 2009

ÎNDRĂZNEALĂ SFÂNTĂ ŞI AUTORITATE SPIRITUALĂ

Cu cât mai mult timp petrece o persoană cu Isus, cu atât mai mult aceasta devine ca Cristos, în puritate, sfinţenie şi dragoste. În rezultat, umblarea sa curată produce în ea o mare îndrăzneală pentru Dumnezeu. Scriptura spune: „Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr” (Proverbe 28:1). Cuvântul pentru îndrăzneşte în acest verset semnifică „sigur, încredinţat.” Anume acest fel de îndrăzneală au văzut fruntaşii sinagogii în Petru şi Ioan în timp ce aceştia slujeau (vezi Fapte 4:1-2).

 

În capitolul anterior (Fapte 3) Petru şi Ioan s-au rugat pentru un cerşetor olog şi el a fost imediat vindecat. Vindecarea a produs o mare agitaţie prin tot templul, şi printr-o încercare de a-i opri pe ucenici de la împărtăşirea credinţei în Cristos, liderii religioşi i-au arestat şi ­­­­­i-au adus în faţa judecăţii publice.

 

Petru şi Ioan s-au întâlnit cu conducătorii sinagogii, dar Biblia nu ne oferă prea multe detalii despre această scenă în Fapte 4. Cu toate acestea, pot să vă asigur că liderii religioşi au orchestrat totul să fie cu pompă şi ceremonie. Mai întâi, demnitarii, în mod solemn, şi-au luat locul pe scaunele catifelate. Apoi au urmat rudele marilor preoţi. În sfârşit, într-un moment de anticipare tăcută, marii preoţi au păşit trufaş. Toţi s-au închinat în timp ce preoţii treceau pe alături, mergând cu aroganţă prin sală până la scaunul de judecată.

 

Toate acestea aveau scopul de a-i intimida pe Petru şi Ioan. Dar ucenicii n-au fost intimidaţi deloc. Ei fuseseră cu Isus prea mult timp. Mi-l imaginez pe Petru gândindu-se: „Să se înceapă odată această întrunire. Daţi-mi doar amvonul şi eliberaţi-mă. Am un cuvânt de la Dumnezeu pentru această adunare. Îţi mulţumesc, Isus, pentru că-mi permiţi să predic Numele Tău acestor oameni care merg împotriva lui Cristos.” Fapte 4:8 încep cu: „Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt...” şi aceasta îmi sugerează faptul că el nu avea de gând să citească o prelegere. Petru era un om nebun după Isus şi plin de Duhul Sfânt.

 

Slujitorii lui Dumnezeu sunt în siguranţă în identitatea lor în Cristos şi ei stau încrezători în neprihănirea lui Isus. De aceea, ei nu au nimic de ascuns; ei pot sta în faţa oricui cu o conştiinţă curată. 

vineri, aprilie 03, 2009

ACEŞTI OAMENI AU FOST CU ISUS

În Fapte 3 îi găsim pe Petru şi Ioan mergând la templu pentru a se închina. Chiar lângă poarta templului se afla un cerşetor care fusese olog de la naştere. Acest bărbat niciodată nu făcuse vreun pas în viaţa lui. Atunci când el i-a văzut pe Petru şi Ioan el le-a cerut milostenie. Petru i-a răspuns: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau” (Fapte 3:6). Apoi Petru s-a rugat pentru cerşetor spunând: „În Numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoală-te şi umblă” (3:6). Îndată bărbatul a fost vindecat! Într-o bucurie totală el a început să alerge prin templu, sărind şi strigând: „Isus m-a vindecat!”

 

Toţi cei din templu s-au minunat la vederea acestui lucru, deoarece ei l-au recunoscut în acel om pe olog. Atunci când Petru şi Ioan au văzut mulţimile adunându-se ei au început să predice despre Cristos. Mii au fost salvaţi. Cu toate acestea, în timp ce Petru şi Ioan predicau, conducătorii sinagogii „au venit la ei foarte necăjiţi” (Fapte 4:1-2). Aceşti oameni suspuşi şi puternici i-au întrebat pe ucenici: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” (4:7). Petru a primit îndrăzneală de la Duhul Sfânt. El le-a răspuns conducătorilor: „Numele lui este Isus Cristos din Nazaret, omul pe care l-aţi răstignit acum trei săptămâni în urmă. Dumnezeu l-a înviat din morţi. Iar acum El este puterea care l-a vindecat pe acest bărbat. Nimeni nu poate fi mântuit în nici un alt nume. Veţi fi pierduţi dacă nu veţi chema numele lui Cristos” (vezi 4:10-12).

 

Conducătorii au rămas uluiţi. Scriptura spune: „S-au mirat [i-au admirat]; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (4:13). Cuvântul au priceput provine de la un cuvânt rădăcină care înseamnă „cunoscut printr-un semn distinctiv.”

 

Care a fost acest semn care i-a diferenţiat pe Petru şi Ioan? Era prezenţa lui Isus. Ei aveau asemănarea cu Cristos şi Duhul Lui.

 

Cei care petrec timp cu Isus nu se pot sătura de El. Inimile lor caută, în continuu, să-L cunoască pe Stăpânul lor mai bine, să se apropie de El, să crească în cunoaşterea căilor Lui. Pavel afirmă: „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Cristos” (Efeseni 4:7; vezi de asemenea Romani 12:3). Despre care măsură vorbeşte Pavel? Aceasta înseamnă o cantitate limitată. Cu alte cuvinte, noi toţi am primit o anumită cantitată a cunoştinţei mântuitoare a lui Cristos.

 

Pentru unii credincioşi măsura iniţială este tot ce-şi doresc ei. Ei doresc să-L cunoască pe Isus doar atât ca să scape de judecată, să se simtă ieraţi, să păstreze o bună reputaţie, să îndure o oră de biserică în fiecare duminică. Astfel de oameni sunt într-o „stare de păstrare.” Ei vin la Isus doar cu cerinţe deşarte.

 

Pavel a dorit următoarele pentru fiecare credincios: „Şi El a dat pe unii apostoli... prooroci.... evanghelişti...păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor.... până vom ajunge toţi la unirea.... cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos” (Efeseni 4:11-15). 

 

Pavel spunea: „Dumnezeu a dat aceste daruri spirituale pentru ca voi să fiţi umpluţi cu Duhul lui Cristos. Acest lucru este crucial, deoarece vor veni înşelători ca să vă fure credinţa. Dacă sunteţi înrădăcinaţi în Cristos şi creşteţi în El, nici o doctrină înşelătoare nu vă va dezechilibra. Iar singura cale de a ajunge la o astfel de maturitate este de a-L dori tot mai mult pe Isus.”  

joi, aprilie 02, 2009

COMPANIA LUI IOSIF

Iosif a avut un vis precum că viaţa lui avea să fie folosită cu putere de Dumnezeu. Dar acea viziune părea un vis neîmplinit după ce fraţii lui geloşi l-au vândut în robie. Anii următori ai vieţii lui Iosif au fost marcaţi de încercări şi nedreptate. Apoi, atunci când Iosif părea că se ridică pe picioare, el este acuzat de încercare de viol şi este trimis la închisoare.

 

Cu toate acestea, Dumnezeu veghea asupra vieţii lui Iosif. În cele din urmă, după ani de zile de învălmăşeală, Iosif a sfârşit slujind în casa lui Faraon. Până la urmă, Faraon l-a numit pe Iosif cârmuitor asupra întregului Egipt.

 

Preaiubiţilor, în acest fel lucrează Dumnezeu; El pregătea un om pentru a salva o rămăşiţă. Într-adevăr, în fiecare generaţie, Domnul ridică o Companie Iosif. El îi trece pe aceşti slujitori devotaţi prin ani de necazuri şi încercări, pentru a dovedi şi întări credinţa lor.

 

Ce înseamnă acest lucru? Scriptura spune că aceasta este ceea ce a îndurat Iosif: „Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strând picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105: 17-19). 

 

Astăzi, de asemenea, Domnul are o Companie Iosif. Aceştia sunt bărbaţi şi femei evlavioşi de care El S-a atins şi i-a chemat. Ei nu caută faimă sau bogăţie. Tot ceea ce-şi doresc ei este să trăiască şi să moară împlinind chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o lor. Iar Domnul a promis că vieţile lor vor avea valoare pentru împărăţia Lui. 

 

Iosif le-a spus fraţilor săi: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului” (Geneza 45: 7-8).

 

Iosif putea să privească în urmă la anii săi de suferinţă şi încercare şi să mărturisească: „Dumnezeu m-a trimis în această călătorie. El a avut un scop în faptul că m-a trecut prin toate aceste încercări. Acum văd că tot ce am îndurat m-a condus până în acest moment. Fraţilor, Domnul m-a pregătit pentru a vă sluji vouă. El a orchestrat toate aceste lucruri pentru a vă aduce sub harul Său protector aşa cum a făcut cu mine.”

 

Ce revelaţie incredibilă pentru Iosif. Cu toate acestea, care este lecţia aici pentru poporul lui Dumnezeu astăzi? Este următoarea: Domnul nostru ne-a păzit în trecut şi ne va păzi în zilele care ne stau în faţă. Iar cel mai important lucru din toate este că El are un scop veşnic în spatele tuturor lucrurilor. El te-a păzit deoarece are un scop pentru tine. El ţi-a pregătit o lucrare divină în faţă. Numai un credincios încercat, testat şi dovedit o poate realiza.

 

Astăzi nu sunt vremurile unei credinţe timide. Este timpul când fiecare creştin care a trecut prin mari încercări trebuie să păşească înainte. Capitanul nostru ne cheamă să ne ridicăm în mijlocul unei societăţi îngrozite şi să ne angajăm în „credinţa cu putere.” Noi trebuie să facem Declaraţia lui Iosif: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră....ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire” (Geneza 45:7).