marți, martie 31, 2009

NU SUNTEM FÃRÃ DE NÃDEJDE

Noi care cunoastem neprihãnirea lui Hristos, nu trebuie sã trãim precum cei care sunt fãrã de nãdejde. Noi am fost binecuvântati atât cu dragostea cât si cu frica de Dumnezeu. Iar voia Sa pentru noi în momentele cele mai întunecoase si teribile este sã putem sã ne bucurãm în El. Chiar când vedem ca are loc judecata chiar lânga noi, noi sã cântãm si sã strigãm la Domnul, nu pentru cã a venit judecata, ci în ciuda ei, în ciuda conditiilor extreme.

Isaia 51:11 începe cu cuvântul Astfel, însemnând “în lumina celor ce tocmai am spus”. Dar ce tocmai a spus Dumnezeu aici? El a amintit poporului Sãu cã El a: “croit în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi” (Isaia 51:10), însemnând “Eu sunt acelasi, sunt Domnul, Cel Îmbãtranit de Zile, cel ce încã face minuni. Iar bratul Meu este încã tare, ca sã vã scape”.

 

Asadar, ce doreste Dumnezeu ca poporul Sãu sã stie, în lumina acestui adevãr? El spune totul într-un singur verset, Isaia 51: 11: 

  • Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă”. Cu alte cuvinte: “Voi avea un popor care se va întoarce la Mine încrezându-se în Mine, va veni cu credintã si cu încredere. Ei nu se vor mai uita la conditiile din jurul lor. Ci vor avea din nou un cântec de bucurie." 
  • “Şi o bucurie veşnică le va încununa capul”. Bucuria pe care poporul lui Dumnezeu o va experimenta nu va fi doar asa, pentru o Duminică dimineata, sau o saptamână sau o lună. Ci va dura, va tine de-a lungul anilor; prin greutăti, chiar până la sfârsit.  
  • Îi va apuca veselia şi bucuria”. Dumnezeu a privit peste veacuri si a spus: “Poporul Meu va avea bucurie, va intra în aceastã bucurie, vor fi în posesia ei. Poporul Meu Va pãstra aceastã bucurie, va rãmâne în ei”. 
  • “Durerea şi gemetele vor fugi”. Aceasta nu înseamnã cã toatã suferinta noastrã se va sfârsi. Ci înseamnã cã încrederea noastrã în Domnul ne va pune mai presus de fiecare durere si încercare. Asemenea lucruri nu ne vor putea fura veselia si bucuria noastrã în Hristos.

luni, martie 30, 2009

SÃ STIM CUM SÃ TRATÃM ŞERPII

Nu poti lucra eficient pe deplin pentru Hristos, dacã nu esti gata sã-ti asumi riscurile implicate. Isus a avertizat despre riscurile de a da peste serpi.

Spun aceasta într-un fel bland, ca sã zic asa, dar Biblia spune cã cei rãi sunt precum serpii otrãvitori, iar noi trebuie sã stim cum sã umblãm cu serpii, cum sã-i tratãm. Eu cred cã faptul cã Biblia numeste pe satan “şarpele cel vechi” spune foarte mult (Apocalipsa 12:9). Iar Hristos a fãgãduit: “vor lua în mână şerpi..." (Marcu 16:18).

Isus a spus: “Ieşi la drumuri şi la garduri, şi pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre” (Luca 14:23). Dar în Ecleziastul suntem avertizati: “cine surpă un zid, va fi muşcat de un şarpe” (10:8). Zidurile sunt pline de serpi, si totusi, ca si pescari de oameni, ni se spune: “dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?” (Luca 11:11).

Celor ce câstigã suflete li se face aceastã fãgãduintã: “iar dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma..." (Marcu 16:18).  Aceasta se referã la un misionar sau un credincios care dintr-o întâmplare, dintr-un accident a inhalat sau a bãut ceva otrãvitor, dar existã ceva cu mult mai tainic în aceastã Scripturã. Asa cum crestinii beau, sorb ceea ce numim sângele lui Hristos - râul dãtãtor de viatã, al dragostei Sale divine – tot astfel, noi involuntar sorbim si otrava acestei lumii când iesim sã predicãm Evanghelia.

Noi sorbim, absorbim, atât de mult din duhul acestei lumi, luãm asa niste lucruri mortale în vietile noastre spirituale, încât, dacã nu primim protectia Duhului Sfânt, eu nu vãd cum altfel pot crestinii care sunt în lucrarea Domnului sã meargã unde sunt pãcãtosii. N-ai cum sã nu absorbi unele dintre aceste lucruri de nespus, în duhul tãu. Dar dacã bei orice lucru mortal când te duci dupã serpi, prin si în puterea lui Hristos, otrava nu te va rãni. Când Domnul a început sã-mi arate acest adevãr, m-am dus acasã si m-am rugat, si am putut simti suflarea Duhului Sfânt curgând prin mine. Otrava pur si simplu era drenatã, scoasã afarã, iar eu mã puteam ridica, purificat si curãtit – fãrã sã fi pãtit ceva rãu.

vineri, martie 27, 2009

A MURI ESTE UN CÂSTIG?

Pavel a spus: “Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21). Acest fel de discutie este absolut strãin, impropriu, pentru vocabularul nostru modern spiritual. Lãudãm asa de mult viata, încât dorinta noastrã de pleca spre a fi cu Domnul este foarte micã.

Pavel a mai spus: “Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; (Filipeni 1:23). Totusi, de dragul lucrãrii de zidire, de întãrire a celor ce veneau la Hristos, el a concluzionat cã totusi e mai bine sã "rãmânã în carcasã, în trup". Sau, cum a zis el "sã trãiesc în trup”.

Era Pavel morbid, macabru? Avea el vreo fixatie nesãnãtoasã în ce priveste moartea? A arãtat Pavel lipsã de respect pentru viata cu care l-a binecuvântat Dumnezeu? Absolut, nu! Ci Pavel a trãit viata din belsug. Pentru el, viata era un dar, iar el l-a folosit bine, luptând lupta cea bunã. El a înfrânt frica de “boldul mortii" iar acum putea sã spunã: "Este mai bine a muri si a fi cu Domnul decât a rãmâne în trup".

Acei ce mor în Domnul sunt câstigãtorii, cei ce inving; pe când noi, cei care rãmânem, suntem cei în pierdere. Nu moartea este ultimul remediu: învierea din morti este! Moartea este trecerea, si uneori acea trecere poate fi dureroasã. Indiferent câtã durere si suferintã experimenteazã aceste trupuri, nici nu poate fi comparat cu gloria de nespus care asteaptã pe aceia care îndurã trecerea.

Orice mesaj despre moarte ne deranjeazã. Încercãm sã ignorãm chiar si numai gândul la aceasta. Ba încã, îi suspectãm pe cei ce discutã despre asa ceva de a fi morbizi. Din când în când mai vorbim despre cum o fi raiul, dar cel mai adesea subiectul referitor la moarte este tabu.

Cât de diferiti erau cei dintâi crestini! Pavel a vorbit destul de mult despre moarte. De fapt, despre reînvierea noastrã, învierea noastrã din morti, gãsim referire în Noul Testament ca fiind “binecuvântata noastrã nãdejde". Dar în zilele noastre, moartea este considerata un intrus care ne rupe de viata bunã cu care ne-am obisnuit. Asa ne-am umplut vietile cu lucruri materiale cã suntem bãgati pânã la gat în viatã. Lumea ne-a prins în cursa materialismului. Nici mãcar nu suferim gândul cã într-o bunã zi am putea lãsa casele noastre frumoase, lucrurile noastre scumpe, cei pe care-i îi iubim asa de tare. Parcã ne-am gândi: “Sã mor tocmai acum ar fi o pierdere asa mare, ar fi asa pãcat! Îl iubesc pe Domnul, dar.. am si eu nevoie de timp sã mã bucur de casa mea”. Sau “Eu sunt mãritatã!” Sau “Vreau sã mã mai bucur si eu de viata de burlac”. Îmi mai trebuie ceva timp!

Ati observat cã se discutã foarte putin, în zilele noastre, despre rai, sau despre a lãsa aceasta lume în urmã? În schimb, suntem bombardati cu mesaje despre cum sã folosim credinta spre a obtine cât mai multe lucruri. Ce concept ciuntit despre scopul etern al lui Dumnezeu! Nu-i de mirare cã asa de multi crestini sunt înspãimântati de gândul la moarte. Adevãrul este cã suntem departe de a întelege chemarea lui Hristos de a lãsa lumea si complicatiile ei. El ne cheamã sã venim, gata sã ne dãm viata, sã murim fãrã a ne construi adevãrate monumente funerare si fãrã a ne îngrijora cum ar trebui sã-si aducã lumea aminte de noi.

Isus nu a lãsat nici o autobiografie, nici un sediu general, nici o universitate sau colegiu biblic. N-a lãsat nimic care sã perpetueze memoria Sa. Doar pâinea si vinul.

joi, martie 26, 2009

LECŢIA FIULUI RISIPITOR

Biblia spune: “Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult” (Luca 15:20).

Cred că fiul risipitor a venit acasã din cauza vremurilor trecute, când era în casa tatãlui sãu. Acest tânãr cunostea caracterul tatãlui sãu – si se pare că el fusese foarte iubit de acesta. Trebuie că stia că dacã s-ar fi s-ar întoarce, el nu va fi ocãrât sau condamnat pentru pãcatele sale.

Observati cum tatãl fiului risipitor l-a primit în acea stare jalnicã în care se gasea. Tânãrul intetiona sã-si cearã iertare din inimã tãtalui sãu. Totusi, când a dat cu ochii de tatãl sãu, nici n-a apucat sã se mãrturiseascã la el, cãci tatãl sãu i-a iesit înainte, alergând sã-l îmbrãtizeze.

Tânãrul abia dacã a apucat sã scoatã câteva vorbe din ceea ce voia sã spunã: “Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.'”(v. 21). Dar tatãl sãu n-a mai asteptat sã termine. Pentru el, pãcatul tânãrului fusese deja rezolvat. In loc de rãspuns, tatãl avea sã dea niste ordine robilor sãi: "Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregãtiti un ospãt, pentru cã trebuie sã sãrbãtorim. Cu totii sã ne inveselim, cãci fiul meu este acasã!" El cunostea inima fiului sãu. El stia cã fiului îi pãrea rãu cu adevãrat, se cãia din inimã de cele ce fãcuse.

Nu pãcatul era problema acestui tatã. Singura problemã pe care o avea în minte era dragostea. El voia ca bãiatul sãu sã stie cã fusese acceptat, chiar mai inainte sã apuce sã rosteascã mãrturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sã ni-l facã clar nouã: “Dragostea Sa depãseste, este mai mare decât toate pãcatele noastre. "Nu vezi tu cã bunatatea lui Dumnezeu te îndeamnã la pocãinţã?" (Romani 2:4).

miercuri, martie 25, 2009

TAIE-LE

“Isus a spus ucenicilor Săi: “Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare, şi să fii aruncat în focul veşnic” (Matei 18:8).


Isus începe aceastã propozitie cu cuvântul Acum, însemnând aici, "în lumina celor spuse”. El leagă afirmatia Sa de întreg contextul lectiei despre care vorbise cu privire la asimilarea faptelor fată de cruce, a lucrării pe care o produc faptele, prin comparatie cu lucrarea făcută de Hristos la cruce. Asa cã, atunci când afirmă aici "dacă mâna ta sau piciorul sau ochiul, te fac să cazi în păcat," el se referă la faptul că, crucea, prin lucrarea de la cruce, vine împotriva firii.

Când Isus spune, "smulge-le, taie-le” le vorbeste evreilor care ascultau, mai întâi despre faptul ca se încredeau, se bizuiau, pe faptele lor proprii. Mâna, piciorul sau ochiul toate reprezintã carnea, firea - instrumente ale independentei, cu care omul merge pe calea sa proprie, bazându-se pe propria vointã, crezând cã prin efort uman, prin efortul sãu, va scãpa de ceea ce îl leagã de pãcat. Hristos îi spune unei asemenea persoane: “ochiul tãu este concentrat pe un lucru gresit. Ochiul tãu priveste la propria ta abilitate si putere, pui eul tãu ca fiind cel ce poate toate acestea. În consecintã, smulge-l, scapã de ochiul tãu. Trebuie sã-ti eliberezi corpul, mintea si inima de tot felul acesta de a vedea lururile. Renuntã la el, îndepãrteazã-l. Taie toatã acea sperantã de a oferi lui Dumnezeu ceva precum meritul tãu propriu sau bunãtatea ta. Pofta si ceea ce te face să cazi în păcat trebuie indepãrtat, tãiat... dar nu de mâinile tale! Este lucrarea Duhului!

“Apoi pur si simplu vino, aleargã în bratele Mele. Smereste-te ca un copil, îmbrãtisând izbânda Mea la cruce. Predã-ti viata în totalã devotiune si dependentã de Mine. Datoritã lucrãrii Mele la Calvar, tu nu-ti mai apartii. Eu te-am rãscumpãrat. Duhul Meu este ce va face lucrarea de sfintenie în tine, pe care Eu o cer!”

marți, martie 24, 2009

NU-ŢI POT VORBI… DACÃ NU…

Din pãcate, un mare numãr de crestini nu cunosc vocea, glasul lui Dumnezeu. La unii trec luni, ba chiar ani, fãrã sã audã un cuvânt intim de la Domnul în omul dinlãuntru. Vai, Dumnezeu le-a vorbit la un moment dat. Dar de-a lungul timpului, ei au învãtat sã reducã la tãcere vocea Sa în inimile lor. Altii au fost întorsi vãzând atât de multa ignorantã printre aceia care sunt de pãrere cã fiecare cuvânt care le trece prin minte este divin. Asemenea oameni se laudã zicând “Dumnezeu mi-a spus"... si totusi “cuvântul" pe care ei îl aud vorbindu-le este doar firea lor doritoare.

Dacã vrei sã cunosti si sã auzi glasul lui Dumnezeu în zilele ce-ti stau în fatã, fii gata sã accepti ca El sã-ti vorbeascã despre curãtire, mai înainte de a-ti spune încotro s-o iei. Multi crestini doresc ca Dumnezeu sã le spunã cum sã pãstreze în continuare ce au câstigat pânã acum, cum sã-si întretinã familia, cum sã-si mentinã afacerea sau cariera pe linia de plutire. Dar adevãrul este cã, înainte ca Dumnezeu sã ne dea un cuvânt de directionare, sã ne spunã în ce directie s-o apucãm în oricare dintre aceste probleme, El ne vorbeste despre poruncile Sale.

“Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15:17). Dumnezeu va sta de vorbã cu tine mai întâi despre actiunile tale, despre comportamentul tãu de acasã, fatã de sotia (sau sotul) si / sau copilul tãu (sau copiii tãi) - despre predispozitia ta de a fi iute la mânie, sau despre invidia ta, sau despre spiritul tãu neiertãtor. O sã-ti scoatã la ivealã fiecare lucru ascuns, tainic, din viata ta - si cu iubire îti va spune: "Vreau sã fiu sfãtuitorul tãu, consilierul tãu, îndrumãtorul tãu, protectorul tãu, cel care îti da ceea ce ai nevoie. Vreau sã merg cu tine mânã-n mânã cu tine prin fiecare încercare si greutate. si vreau sã-ti dau trecere, sã te binecuvântez si sã te pãstrez cu Duhul Meu.

Dar mai întâi, trebuie sã fii sincer cu Mine cu privire la acei “idoli” tainici din inima ta. Chiar acum tu te tii strâns de ei - dar trebuie sã le dai drumul, sã renunti la ei! Pur si simplu nu putem sã mergem împreunã dacã nu suntem în consens, dacã nu ne punem de acord asupra acestor probleme din inima ta!"

luni, martie 23, 2009

CUNOASTE GLASUL DOMNULUI!

Dumnezeu doreste ca noi sã stim cã indiferent cât de grea va deveni situatia pentru noi, El va da ajutor celui ce se va încrede în El – prin puterea acelei voci blânde, soptite, care vorbeste zilnic omului dinlãuntru: vocea Sa.

Aceasta este confirmat si de profetul Isaia: “Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ,Iată drumul, mergeţi pe el!' Când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga. (Isaia 30:21). Trebuie sã întelegi, Isaia a adresat acest cuvânt lui Israel în cele mai rele timpuri cu putintã. Poporul era sub judecatã, în ruinã absolutã, când toate se duceau în jos, de râpã. Si tocmai atunci Isaia spune conducãtorilor Israelului: "Întoarceti-vã la Domnul acum! El doreste sã vã dea un cuvânt de directionare - sã vã vorbeascã, spunând: 'Mergi în directia aceasta, apoi în directia aceea, iatã drumul...” Dar ei nici gând sã asculte! S-au decis sã se întoarcã în Egipt ca sã gãseascã scãpare acolo! Credeau cã se pot baza pe carele si caii Egiptenilor, pe proviziile de-acolo, ca sã iasã din dificultãti.

Si totusi, Dumnezeu n-a îngãduit judecata Sa peste Israel în acel moment. Mai degrabã, El a decis sã astepte cu rãbdare pânã când li s-a dus la fund fiecare plan. El a spus: "Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept! (v. 18). Bineînteles, totul a esuat, si lucrurile au devenit din ce în ce mai rele pentru popor. În cele din urmã, când toate schemele lor au dat gres, Dumnezeu a spus poporului: "Acum, lãsati-Mã pe Mine sã preiau situatia sub control! Deschideti-vã urechile, iar Eu vã voi vorbi. Eu stiu calea de iesire, si vã voi dirija. Eu vreau sã vã îndrum fiecare miscare, spre dreapta ori spre stânga, sã vã dau izbavire. Vã voi conduce cu glasul Meu – vorbindu-vã, spunându-vã ce sã faceti, pânã la ultimul amãnunt!"

Ceea ce conteazã – ba chiar este de o importantã vitalã - este ca tu sã ajungi sã cunosti vocea, glasul lui Dumnezeu. El a spus clar: "Oile Mele cunosc glasul Meu”. Existã multe voci în lume astãzi – voci puternice, poruncitoare. Dar mai este si vocea aceea blândã, soptitã, a Domnului care poate fi cunoscutã, auzitã de toti aceia care se încred în ceea ce a spus Isus.

marți, martie 17, 2009

AI ÎNCREDERE ÎN CREDINCIOSIA LUI DUMNEZEU

Credinţa începe cu o abandonare totalã de sine, în mâna lui Dumnezeu – totusi, credinţa noastrã trebuie sã fie activã, nu pasivã.

Trebuie sã ne încredem pe deplin cã Dumnezeu poate si va face imposibilul. Isus a spus: “La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă." (Matei 19:26). “Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere”. (Luke 1:37). Pe scurt, credinţa spune, “Dumnezeu (ne) este de ajuns”.

Domnul l-a fãcut pe Avram un om al credinţei conducându-l printr-o situaţie imposibilã. El voia sã audã pe robul Sãu spunând: "Tatã, tu m-ai condus aici, si tu stii cel mai bine. Asa cã eu voi sta linistit, si mã voi încrede cã tu vei face imposibilul. Pun viaţa mea în mâinile tale, încrezându-mã pe deplin în Tine, cãci Tu nu vei permite ca eu sau familia mea sã murim de foame. Stiu cã tu ne vei pãzi – cãci Tu mi-ai promis cã voi avea o sãmânţã!"
Credinţa noastrã nu e menitã sã ne scoatã din greutãti sau sã schimbe circumstantele noastre dificile. Mai degrabã, este menitã sã reveleze credinciosia lui Dumnezeu fatã de noi în mijlocul situatiei noastre grele. Dumnezeu schimbã uneori împrejurãrile încercãrilor prin care trecem. Dar cel mai adesea El n-o face – pentru cã doreste sã ne schimbe pe noi!

Nu putem, nu suntem capabili sã pricepem pe de-a-ntregul cum lucreazã puterea lui Dumnezeu pânã când n-o experimentãm în mijlocul crizei noastre. Asa cum a fost cazul cu cei trei tineri evrei. Ei au vãzut pe Hristos abia când erau în mijlocul cuptorului încins. Iar Daniel a experimentat puterea si harul lui Dumnezeu când a fost aruncat în groapa cu lei. Dacã ar fi fost deodatã scosi din acea situatie, niciodatã n-ar fi cunoscut pe deplin harul puterii fãcãtoare de minuni a lui Dumnezeu. Iar Domnul n-ar fi fost preamãrit, glorificat înaintea acelor oameni fãrã de Dumnezeu.

De câte ori Dumnezeu ne scoate din câte-o furtunã ori o crizã, zicem cu credinţã cã “ce minune mare a fãcut iar Domnul”. Dar cu catã usurintã putem pierde lectia de credinţã în asemenea vremuri, în asemenea momente – lectia care spune cã Dumnezeu ne va rãmâne credincios de-a lungul momentelor noastre dificile. El vrea sã ne ridice mai presus de încercãrile noastre, prin credinţã, asa incât sã putem spune: "Dumnezeul meu poate face imposibilul. El e izbãvitorul, El mã va ajuta sã ies biruitor si din aceasta”.

luni, martie 16, 2009

SECRETUL PREZENTEI LUI DUMNEZEU

In Psalmul 31, David ne prezintã expresia “la adăpostul Feţei Tale". El scrie: “O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc” (Psalmul 31:19-20).

David spune ceva foarte profund aici: "Toatã adevãrata tãrie ne vine din apropierea de Dumnezeu. Mãsura tãriei noastre este proportionalã cu apropierea noastrã de El!" Mai simplu spus, cu cât ne tinem mai aproape de Isus, cu atât vom fi mai puternici. Si toatã taria de care vom avea vreodatã nevoie va veni numai din viata noastrã intimã de rugãciune. Doar sã ne tinem aproape de Hristos, si El se va apropia de noi, dându-ne zilnic o portie proaspãtã de tãrie. Acesta este secretul prezentei Sale!

In Vechiul Testament, prezenta Domnului era asociatã cu Chivotul. Israel credea cã oriunde era Chivotul, era si prezenta lui Dumnezeu. Si astfel, oriunde cãlãtorea poporul, luau Chivotul cu ei. Vedem un exemplu al acestei încredintãri cu privire la prezenta Domnului la un loc cu Chivotul, în 1 Samuel 4.

Diavolul se teme grozav de prezenta Domnului în vietile noastre. El tremurã numai la gândul apropierii credinciosului de Hristos. Asa cã, atunci când hoardele sale demonice te vãd pe genunchi zilnic, în prezenta Tatãlui tãu ceresc, tot iadul zbiarã: "Dumnezeu este cu acest credincios. Acesta are prezenta divinã. Ce putem sã facem împotriva unuia ca acesta?"

Iatã de ce satan va face tot ce-i stã in putere spre a te fura de prezenta Domnului în viata ta. Iatã de ce vrea el sã-ti târascã sufletul jos, în mlastina fricii si a nesigurantei. Te vrea secãtuit de toatã forta, tãria! Va folosi tot ce poate, chiar si lucrurile "bune", spre a te împiedica sã petreci timp singur cu Isus. El stie cã timpul petrecut de tine cu Hristos te poate face biruitor peste temerile si nelinistile acestor vremuri!

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cã ne putem ruga fãrã încetare. Aceasta este rugãciunea nevorbitã, (fãcutã în gând) în orice loc, în orice moment. Am ajuns la concluzia cã rugãciunile mele cele mai importante sunt acele soapte de multumire spuse în linistite, pe care le aduc eu Lui, de-a lungul întregii zile. Aceasta mã face pe mine sã constientizez, sã simt prezenta Sa.

vineri, martie 13, 2009

RÃSPUNSUL UNUI PASTOR LA O “AVERTIZARE URGENTÔ

Sarcina unui profet adevãrat este sã avertizeze. Noi am auzit recent asemenea avertisment clar despre zilele tulburi care ne stau înainte. Profetul este ca un om care iese în întâmpinarea unui pãstor sã-l avertizeze cã se apropie niste lupi lacomi.

Dupã aceea devine sarcina pãstorului de a împãrtãsi în mod corespunzãtor avertismentul si de a îndruma pe aceia care sunt în grija sa spre ce ar fi întelept sã se îndrepte si sã gãseascã protectie. Eu nu sunt profet. Eu sunt pastor local. Trebuie sã mã întreb eu însumi ce trebuie sã fac eu în lumina celor auzite cu privire la înstiintarea, avertismentul de la Dumnezeu. Ce ar trebui eu sã spun acelora în grija mea duhovniceascã?

Mai întâi, eu vreau ca oamenii mei sã audã clar cuvântul. Ce spune el si ce nu spune. Unii au auzit de focuri si prãdãciuni si inimile lor s-au umplut de teamã. Eu trebuie sã îi asigur pe ai mei cã Dumnezeu este întotdeauna complet în control. Dumnezeu este suveran. Nimic nu are loc fãrã stirea si consultarea Sa, si toate lucrurile se întâmplã finalmente spre gloria, spre slava Sa. Chiar si în cele mai tulburi vremuri, Dumnezeul nostru stie întocmai ce face.

In al doilea rând, vreau ca aceia pe care îi slujesc sã stie douã lucruri despre mânia lui Dumnezeu. Mai întâi, unii lideri ai bisericii au cãzut din pãcate în înselãciunea cã nu exista asa ceva ca mânia lui Dumnezeu. Romani 1:18 spune: “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşe adevărul în nelegiuirea lor”. Unii actiuneazã in feluri care nu sunt din Dumnezeu, altii nu sunt din Dumnezeu dacã reprimã adevãrul despre mânia lui Dumnezeu. Unii lideri reduc, ignorã si chiar ridiculizeazã pe oricine le aminteste de certitudinea mâniei lui Dumnezeu. Romani 2:5 de asemenea ne spune clar ca mânia lui Dumnezeu se aratã acelora ale cãror inimi sunt impietrite si nu vor sã se pocãiascã. Aceasta duce la elementul al doilea referitor la întelegerea mâniei lui Dumnezeu: niciodatã, vreodatã, nu se vãrsa aceasta pe copiii lui Dumnezeu. In 1 Ioan 2:2 “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre”. Cuvântul “ispãsire” înseamnã “stingãtor de mânie”. Ce har minunat, ce rãscumparare! Mânia lui Dumnezeu cu privire la rebeliunea si pãcatul meu a fost “stinsã” pe Crucea lui Hristos. Timpuri grele vin; ploaia cade în mod egal si peste cel drept, dar mânia, nu!

In cele din urmã, am obligatia sã îndrum turma încredintatã mie, cu bunãtate iubitoare si cumpãtare. Dacã un lup sau o furtunã se apropie, eu ca pãstor trebuie sã cunosc starea turmei mele. E careva care stã neutru, care stã “pe margine”? Trebuie avertizat cã nu este timp acum pentru compromis sau afiliere cu lumea. Sã petreci în aceeasi casã cu “egipteanul” în noaptea de Pasti cu sigurantã nu-i o idee bunã. Aceasta este o vreme în care trebuie stat aproape de Pãstorul Sef. Acesta este de asemenea un prilej pentru noi sã facem o chemare cãtre cei din afara portii. Isus este Usa si a deschis inima Sa. Plânsetul Sãu, chemarea, dorinta Sa este ca toti sã se depãrteze de mânie si sã vinã. Mai mult decât o nevoire de a intra prin spatele usii celei strâmte, încuiatã de douã ori, aceasta este o chemare din partea lui Isus de a-ti indrepta viata ta spre stânã.

Când un profet vine cu un mesaj de alarmã, de avertizare, adesea oamenii vor ca profetul sã le dea un sfat specific despre ce au de fãcut, dupã aceea. Uneori, Dumnezeu dã profetului un cuvânt, dar cel mai adesea tine de pãstor, si chiar mai mult, de fiecare om al lui Dumnezeu sã tinã cont de cuvânt, pentru propria sa familie. Asa cum un pastor conduce, pãstoreste o bisericã, un om al lui Dumnezeu urmeazã sã rãspundã în dreptul propriei sale familii. Când cineva avertizeazã cã se apropie lupii, nu este întotdeauna responsabilitatea sa sã spunã ce e de fãcut. Noi putem auzi direct de la Dumnezeu. Lui Iosif i-a spus Dumnezeu sã adune hranã pentru vremurile ce vor veni (Geneza 41). Moise l-a auzit pe Dumnezeu spunându-i sã primeascã daruri de la egipteni pentru cãlãtoria lor (Exod 12). Si noi putem auzi pe Dumnezeu pentru situatia noastrã. Oile aud vocea Pãstorului.

Isus - în aceastã orã, în aceastã furtunã - nu numai cã va îndruma poporul Sãu si-Si va mângâia turma, dar le va da si îndrãznealã, încredere si o inimã ca sã ajute pe aceia care trec prin greutãti. Un profet odatã a venit la Pavel si a prorocit cã dacã va merge la Ierusalim, va fi legat si bãgat la închisoare. Profetul si-a fãcut cu credinciosie partea lui, de a împãrtãsi cuvântul; dar tinea de Pavel sã audã de la Dumnezeu ce are de fãcut dupã acea înstiintare. Pavel, dupã ce a auzit profetia, a decis totusi sã meargã la Ierusalim – gata sã-si riste viata pentru Evanghelie (Fapte 21). Unii vor auzi si vor sta într-un loc unde se simt în sigurantã; altii vor auzi si vor merge undeva unde sã slujeascã, sã ajute. Unele biserici sunt pozitionate în orase care vor avea nevoie de tãria lor spiritualã si de milã. Probabil cã întelepciunea lui Pavel din Efeseni 5:15-18 se adreseazã celor mai multi cu privire la ce avem de fãcut: “Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh”.

joi, martie 12, 2009

NU VĂ TEMEŢI. ŢINTA GÂNDURILOR VOASTRE SĂ FIE HRISTOS

Noi trebuie sã fim cu ochii-n patru la avertizãrile mesajelor profetice, si sã acordãm atentie fiecãrui mesaj care ne este revelat si care este conform cu Scriptura. Trebuie sã luãm aminte la tot ceea ce ni se face de cunoscut despre furtuna ce va sã vinã, ca sã putem pregãti inimile noastre în vederea oricãrei prãpãdenii pe care furtuna ar aduce-o. Dar nu vom îngãdui ca teama sau nelinistea sã ne consume gândurile, sã ne domine mintea, sau sã ne acapareze inima!

Întunericul va veni cu sigurantã, iar judecata bate chiar la usã. Dar ca oameni ai lui Dumnezeu, nu putem permite niciunui nor de întuneric sã ascundã lumina marilor Sale promisiuni de dragoste si milã pentru poporul Sãu. Noi trebuie sã fim bine informati cu privire la cuvintele si profetii Domnului, dar nu putem insista asupra cunoasterii profetice pânã într-atât ca aceasta sã punã complet stãpânire pe vietile noastre.

Cât i-ar mai place diavolului sã se întâmple aceasta. El stie cã dacã nu te poate face sã te îndoiesti de Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la judecata sa, el te va duce la cealaltã extrema, încercând sã te facã sã ai o obsesie în ce priveste teama de vremurile grele. El va încerca sã-ti fure toatã nãdejdea, fãcându-te sã te consumi cu gânduri despre cât de rãu va fi.

Apostolul Pavel ne reasigurã cu privire la asemenea lucruri dându-ne aceste instructiuni: “Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni 4:8). Pavel ne spune, cu alte cuvinte: “Ati auzit toate avertismentele. Acum, fiti atenti la ceea ce dezvãluie Cuvântul lui Dumnezeu si la ceea ce spun strãjerii Sãi. În cele din urmã, tinta gândurilor voastre sã fie Isus si bunãtatea Sa”.

Eu am avertizat cu credintã despre holocaustul economic mondial ce va sã vinã în curând, si deja vedem aceasta întâmplandu-se peste tot în lume. Am avertizat în legaturã cu suferinta crestinilor - cã vor fi pierderi mari si greutãti. Chiar acum multimi de sfinti scumpi din toatã lumea îndurã suferinte de necrezut. Dar aceste lucruri nu constituie focalizarea principalã a întregii mele energii sau lucrãri. Nu, ci dorinta cea mai adâncã a sufletului meu este sã proclam dragostea lui Dumnezeu-Tatãl si mila plinã de iubire a mântuitorului nostru Isus! Noi trebuie sã ascultãm cu grijã avertismentele strãjerilor, dar sã nu facem o obsesie din ceea ce ei avertizeazã.

Asa cã, atunci când merg seara la culcare, eu stiu cã numai El detine controlul tuturor acestor lucruri. Eu fac doar ceea ce si profetul Isaia a fãcut: El si-a lasat mintea sã se odihneascã, încrezându-se complet în Domnul sãu. El a spus: “Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

miercuri, martie 11, 2009

PACEA DESÃVÂRSITÃ

Domnul declarã: “Voi pune lauda pe buze: Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! - zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!” (Isaia 57:19). Cuvântul evreiesc pentru “pace” este aici “pace perfectã”.

Eu sunt de pãrere cã, atunci când suntem înconjurati de haos si isterie în zilele ce vor veni, America va fi martorã la cea mai mare mãrturie a gloriei si puterii lui Dumnezeu pe care a vãzut-o vreodatã. Cum? Toatã America va vedea cã multi dintre oamenii lui Dumnezeu au pacea Sa desãvârsitã! La acea vreme, în acele momente, Domnul va ridica un popor care a fost înzestrat cu pacea Sa absolutã, desãvârsitã, perfectã – pace de care Hristos însusi se bucurã acum la dreapta Tatãlui. Iar noi vom trãi, ne vom misca si vom respira în acea pace minunatã.

Scriptura spune cã Dumnezeu se va îngriji de toti cei care se încred in El “...Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea (desãvârsitã), căci se încrede în Tine. (Isaia 26.3). Si chiar acum, multi dintre oamenii lui Dumnezeu îsi iau acest angajament fatã de El: “IL voi cãuta pe Dumnezeu din inimã prin orisice as trece, fie ce-o fi sã vinã. Voi da în bratul Sãu tot ceea am si tot ceea ce sunt. Cred cã judecata Sa vine – asa încât o sã mã pregãtesc pentru El, eu însumi (însãmi), ca mireasa a Sa ce sunt!"

Dumnezeu a fãcut promisiunea Sa de pace desãvârsitã mai întâi acelora din Iuda care suferiserã o mare pedeapsã din partea Domnului în tara lor. Dumnezeu darâmase toate fortãretele înalte si zidurile, tot fastul si bogãtiile pe care se bazau acei oameni: “...la pământ, în ţărână." (Isaiah 25:12). Chiar si rãmãsita credincioasã care încã se încredea în Dumnezeu s-a cutremurat pânã în strãfunduri. Si totusi, în acele vremuri, Dumnezeu a spus lui Isaia sã-i reasigure pe aceia ce se încredeau cu adevãrat în El: Domnul vã va da pace desãvârsitã - dacã voi pur si simplu vã veti încrede în El!" Profetul a spus: “Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace...” (26:12). Cu alte cuvinte: “Dumnezeu va pune în inimile noastre însãsi pacea Lui. El vrea sã ne dãruiascã o pace care nu poate fi clãtinatã.

Tot astfel si astãzi, când panica începe sã loveascã America - când stirile amenintãtoare încep sã trimitã socante unde de teamã de-a lungul si de-a latul, iar isteria escaladeazã – oamenii lui Dumnezeu nu vor putea evita sã resimtã valul imens de neliniste omeneascã. Exact asa - eu îl voi resimti, dumneata îl vei resimti, toti crestinii îl vor resimti. Asemenea sentimente sunt inevitabile; este pur si simplu omeneste sã avem acest fel de reactie la asemenea teribil haos. Si totusi, în acelasi timp, Dumnezeu va pune în noi resursele de care avem nevoie sã luãm imediat sub control fiecare gând de teamã, si sã-l facem rob ascultãrii de adevãrul lui Hristos. Iar Duhul Sãu va umple însesi fiintele noastre cu pacea Sa perfectã, desãvârsitã!

marți, martie 10, 2009

CINE S-AR FI GÂNDIT LA ACEST PLAN DE SUPRAVIEŢUIRE

“Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: “Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului”(I Imparati 17:2–3).

Când Ilie privea înainte, spre criza ce avea sã vinã, lucrurile trebuie sã-i fi pãrut absolut disperate. Dar Dumnezeu avea în vedere un plan de supravietuire precis, pentru robul Sãu credincios. El l-a instruit pe profet: “Du-te la est de Raul Iordan, si acolo vei gãsi pârâul Cherit, un mic pârâias ce se revarsã în Iordan. Vei primi toatã apa de bãut de care ai nevoie, de la acel pârâias. Ba mai mult, am avut grijã sã-ti fie adusã hranã zilnicã, prin mesagerii Mei, corbii!”

Nici într-un million de ani nu i-ar fi putut trece prin cap cuiva vreodatã acest plan de supravietuire, nu-i asa? Cum putea Ilie vreodatã sã-si imagineze mãcar cã avea sã fie directionat spre un pârâias ascuns care avea sã-i dea apã de bãut, când nu era nimic decât secetã peste tot? De unde putea el sã-si inchipuie cã portia sa zilnicã de pâine îi va fi adusã de pãsãri lacome care mâncau orice de peste tot pe unde-si afundau ciocurile?

Mai târziu, vremurile au devenit chiar mai grele pentru Ilie, pentru cã pârâul, în cele din urmã, a secat. Dar Dumnezeu a intervenit din nou, dând proorocului alt cuvânt proaspãt de directionare. Domnul a spus (v. 9) “Scoală-te, du-te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” Iarãsi trebuie sã întreb: Cum putea cineva vreodatã sã se gândeascã la o vãduvã sãracã, în mijlocul unei perioade de depresie, cã va putea hrãni un bãrbat zile întregi, sãptãmâni, ba chiar luni? Dar cert este cã Dumnezeu foloseste cele mai de dispretuit, cele mai neânsemnate lucruri ale lumii spre slava Sa. Si cã i-a spus lui Ilie: “Dacã te vei duce la ea si vei face ce spun Eu, vei supravietui. Ascultã-Mã – acordã atentie instructiunilor Mele - si vei face faţã!”

Dovada, confirmarea, este coplesitoare: Dumnezeu - sfãtuitorul nostru, consilierul si expertul nostru într-ale supravietuirii - are un plan detaliat pentru fiecare din copiii Sãi, pentru a ne ajuta sã înfruntãm chiar si cele mai grele vremuri!

luni, martie 09, 2009

CUVÂNT MAI DEPARTE

“Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?”

Recent m-am simtit obligat sã transmit un mesaj URGENT avertizând despre o mare calamitate pe cale de a se întâmpla - astfel cã îi va face sã tremure chiar si pe alesii lui Dumnezeu.

Un Episcop a întrebat: “Si mai departe? Cum ar trebui cel neprihãnit sã receptioneze asa un cuvânt?

Eu pot numai sã rãspund împãrtãsindu-vã ceea ce Duhul Sfânt spune propriei mele inimi si ce o sã fac eu. Am spus cã am fost condus într-un mod practic sã pun deoparte provizii de hranã pentru vreme de o lunã – pentru cã am fost martor la panicã din momentele de terorism. Acela ar trebui sã fie un cuvânt personal pentru fiecare individ.

Aceasta este ceea ce aud pe Duhul Sfânt spunând inimii mele cu privire la ceea am sã fac eu ca rãspuns spiritual la calamitatea iminentã. Pur si simplu aceasta: SÃ STAU LINISTIT SI SÃ VÃD IZBÃVIREA DOMNULUI.

“Moise a răspuns poporului: "Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea, pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta... Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi” (Exod 14:13-14).

Aceasta este atitudinea de credintã în faţa calamitãţii. Ce sã facã Israel la un pas de Marea Roşie? Armata lui Faraon se apropie din ce în ce, sunt munţi de ambele pãrti, si o mare imposibilã în faţã. Carnea, omul carnal strigã: “Fã ceva!”

Carnea îsi strigã disperarea. Pot oamenii lui Dumnezeu sã sece marea? Sã facã din munte - şes? Sã lupte cu o mare armatã farã sã aibã arme? Ei se gãsesc în ceea ce pare a fi o îngrozitoare si înspãimântoare situaţie. Poporul lui Dumnezeu tremura - si în aceastã orã a tremurului vine un cuvânt de la Dumnezeu. În esenţã:

“Stati linistiti. Nu vã temeti. Aceasta este ora izbãvirii. Veti fi martori la doborârea unei puteri mondiale. Dar, în aceeasi orã, Eu voi lupta pentru voi. Pãstrati-vã pacea – stati pe loc, linistiti, si priviti lucrarea Mea”.

Preaiubitilor, strigãtul meu de alarmã, avertizarea mea este numai una din multele voci care spun acelasi lucru. S-ar putea ca sã tremuram cu totii pentru o vreme, dar aceia care cu adevãrat cunosc Cuvântul lui Dumnezeu vor fi degrabã consolati, mângâiati de Duhul Sfânt. Vom fi botezati cu o mare pace – un calm supranatural - care va fi o uriasã mãrturie multimilor înspãimântate.

sâmbătă, martie 07, 2009

UN MESAJ URGENT

Mã simt obligat prin Duhul Sfânt sã transmit un mesaj urgent cãtre toti cei care sunt în baza noastrã de adrese, precum si prietenilor si episcopilor pe care i-am întâlnit în întreaga lume.

O CALAMITATE CE VA ZGUDUI PÃMÂNTUL ESTE PE CALE DE A SE ÎNTÂMPLA.
VA FI ASA DE INSPÃIMÂNTÃTOR, CÃ VOR TREMURA CHIAR SI CEI MAI APROAPE DE DUMNEZEU DINTRE NOI.

Vreme de zece ani am tot avertizat despre mia de focuri, incendii, ce se vor abate asupra orasului New York. Focul va devora întregul mega complex de clãdiri uriase, incluzând suprafete din New Jersey si Connecticut. Orase majore de pe tot cuprinsul Americii vor avea parte de flãcãri intense, dezlãntuite, debandadã - asa cum am vãzut în Watts, Los Angeles, cu ani în urmã.

Flãcãri intense, dezlãntuite, debandadã vor fi si în orase din întreaga lume. Vor avea loc jafuri, inclusiv în Times Square, din orasul New York. Ceea ce experimentãm noi acum nu este recesiune, nici mãcar depresie. Ne aflãm sub mânia lui Dumnezeu. În Psalmul 11 este scris:

“Şi când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit?” (versetul 3).

Dumnezeu judecã pãcatele strigãtoare la cer ale Americii si ale natiunilor. El distruge temeliile lumesti.

Profetul Ieremia avertiza Israelul, cu referire la nelegiuirile sale:

“Aşa vorbeşte Domnul: Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră, şi fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptaţi-vă umbletele şi faptele!”

"Dar ei zic: ,Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre, şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!" (Ieremia 18:11-12).

In Psalmul 11:6, David avertizează: “Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte”. De ce? David ne răspunde: “Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc Faţa Lui” (versetul 7).
CE VA FACE CEL NEPRIHANIT? CE VA FACE POPORUL LUI DUMNEZEU?

Mai întâi, vã dau un cuvânt practic pe care l-am primit eu însumi în dreptul meu: Strânge deoparte provizii de hranã, articole de toaletã si alte lucruri de bazã, care sã-ti ajungã vreme de treizeci de zile. În orasele mari, proviziile de bãcãnie se golesc într-o orã la semnul unui dezastru iminent.

În ceea ce priveste reactia noastrã spiritualã, nu avem decât douã optiuni. Aceasta este subliniat în Psalmul 11. “Fugim în munţi, ca o pasăre”. Sau, facem cum spune David, care si-a atintit privirea înspre Cel ce stã pe tronul Sãu în ceruri, Domnul, ai cÎrui ochi “privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor” (versetul 4). “Domnul cearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia” (versetul 5).

Voi spune sufletului meu: Nu-i nevoie sã fug.. sã mã ascund.. Aceasta este lucrarea dreaptã a lui Dumnezeu. Voi vedea pe Domnul nostru pe tronul Sãu, cum, cu tandrete, si plin de iubire, cu bunãtate, vegheazã fiecare pas pe care îl fac eu – încrezandu-mã cã El va izbãvi pe ai Sãi chiar prin inundatii, foc, calamitãti, testãri si încercãri de tot felul.

Notã: Nu stiu când se vor petrece aceste lucruri, dar stiu cã nu sunt prea departe. Eu mi-am descãrcat povara sufletului, v-am spus ce aveam pe suflet. Faceti ce doriti cu mesajul acesta.

Dumnezeu sã vã binecuvanteze si sã vã pãstreze în Harul Sãu.

In Hristos,
DAVID WILKERSON

vineri, martie 06, 2009

CUNOSCÂNDU-L PE TATÃL

Eu cred cã ai nostri copii naturali ajung sã cunoascã natura si caracterul nostru fatã de ei mai ales în perioadele lor de crizã. Când se gãsesc în mijlocul durerii, suferintei si nevoii, ei recunosc grija noastrã adâncã si faptul cã chiar ne doare de ei. Când copiii mei au crescut, n-a trebuit sã le tin predici despre felul cum sunt eu, cum mã port eu fatã de ei. N-a trebuit niciodatã sã le spun: "Sunt tatãl vostru: sunt rãbdãtor, amabil, plin de milã si bunatate fatã de voi. Am milã de voi, fiind gata sã vã iert mereu". Ar fi fost chiar ridicol pentru mine sã mã apuc sã proclam asa ceva. De ce? Copiii mei au aflat ei însisi dragostea mea pentru ei când au trecut prin diverse momente de crizã. Iar acum, când sunt la casa lor si au copii la randul lor, fiii mei si fiicele mele experimenteazã un nou fel în care mã cunosc, pe mãsurã ce trec printr-un set întreg de experiente. Ba aflã chiar mai mult despre mine datoritã felului în care mã port cu ei acum, când se confrunta cu noile nevoi din viata lor.

Tot astfel este si cu noi, când ajungem sã îL cunoastem pe Tatãl nostru ceresc. Din vremea lui Adam si pânã la crucea lui Hristos, Domnul a dat poporului Sãu o crestere a revelatiei caracterului Sãu. Dar n-a fãcut aceasta pur si simplu proclamând cine este El. N-a încercat sã se reveleze anuntând: “Urmatoarele nume descriu felul meu de a fi. Acum, mergeti si aflati acestea, si-asa veti descoperi cine sunt".

Denumirile în limba evreiascã (numele) Domnului semnificã, descriu într-adevar slava minunatã a ceea ce este si face Domnul. Totusi, Dumnezeu a dezvãluit poporului Sãu aceste aspecte ale naturii Sale fãcând pentru ei tocmai ceea ce a proclamat cã este El. El a vãzut nevoile copiilor Sãi, a prevãzut strategia vrãjmasului împotriva lor, si a intervenit în mod supranatural pentru ei.

Vã îndemn sã vã apropiati, sã-L cunoasteti pe Tatãl vostru ceresc încet-încet, cu consecventã, din inimã. Cereti Duhului Sfant sã v-aducã aminte multe aspecte ale ajutorului ceresc pe care Dumnezeu vi l-a dat în clipele cand ati avut nevoie. Apoi cereti-I Duhului Sfant sã descopere inimii voastre cu adevarat cine este “EU SUNT”, cine este Dumnezeu, care este tot ceea ce aveti nevoie, în toata vremea.

joi, martie 05, 2009

CEL MAI MARE TEST DIN TOATE

“Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două” (Exodus 14:21).

Înaintea israelitilor se aflla o cale care urma sã îi ducã cãtre sigurantã. În acest moment crucial, Dumnezeu a vrut ca poporul Sãu sã priveascã la acele ziduri si sã se increadã cã El avea sã retinã apele pânã ce ei ar fi ajuns în sigurantã de cealaltã parte. Mai simplu spus, Dumnezeu voia ca poporul Sãu sã aibe asa o credintã încât sã declare, prin credinta lor "Acela care a început aceastã minune pentru noi o va duce la bun sfârsit. Ne-a dovedit deja cã El este credincios.

“Când privim înapoi, vedem cã toate acele temeri ale noastre s-au risipit. N-ar fi trebuit sã ne înfricosãm când i-am vãzut pe egipteni venind. Dumnezeu a ridicat un zid supranatural de întuneric ca sã ne protejeze de ei, si n-ar fi trebuit sã ne temem de amenintãrile pe care le-au tot trimis toatã noaptea. Tot timpul, Dumnezeu ne-a dat luminã sã strãluceascã, în timp ce vrãjmasii nostri erau orbiti de întuneric. S-au risipit si temerile noastre cu privire la acele vânturi aprige, când în tot acel timp Dumnezeu le folosea spre a ne pregãti nouã un drum de biruintã, o cale de scãpare.

Vedem acum cã Dumnezeu vrea sã ne facã numai bine. Am vãzut puterea si slava Sa în sprijinul nostru. Iar acum suntem hotãrâti sã nu mai trãim în fricã. Nu mai conteaza pentru noi dacã acele ziduri de apã s-ar prãbusi. Trãim sau murim, noi suntem ai Domnului”.

Exista un motiv pentru care Dumnezeu voia acest fel de credintã pentru Israel la momentul respectiv. Ei aveau sã înfrunte o cãlãtorie prin pustiu. Aveau sã îndure privatiuni, pericole si suferintã. Astfel încât le-a spus: "Vreau ca poporul Meu sã stie cã nu voi lucra decât înspre binele lor. Nu vreau sã te teamã cã vor pieri, de fiecare datã când vor avea de înfruntat un pericol. Vreau ca poporul Meu sã nu se teamã de moarte, pentru cã ei stiu cã se pot încrede în Mine în toate lucrurile."

Un închinãtor adevãrat nu este cineva care joacã dupã ce victoria este câstigatã. Nu este persoana care cântã laude lui Dumnezeu dupã ce vrãjmasul a fost înfrânt. Aceasta au fãcut israelitii. Când Dumnezeu a despãrtit Marea Rosie, iar ei au ajuns de partea cealaltã, ei au cântat si-au jucat, lãudând pe Dumnezeu si proslãvind mãretia Sa. Si totusi, trei zile mai târziu, acesti aceiasi oameni au cârtit împotriva lui Dumnezeu, la Mara. Acestia nu erau închinãtori adevãrati –mai degrabã niste bocitori superficiali!

Un închinãtor adevãrat este cineva care a învãtat sã se încreadã în Dumnezeu la vreme de furtunã. Inchinarea acestei persoane nu stã doar în cuvintele sale, ci si în modul sãu de viatã. Lumea sa are liniste, universul sãu este în pace mereu, deoarece încrederea sa în fidelitatea, în credinciosia lui Dumnezeu este de neclintit. El nu este înspãimantat de viitor, pentru cã el nu se mai teme de moarte.

Gwen si cu mine am vãzut acest fel de credintã de nezdruncinat la Tiffany, nepoata noastrã în vârsta de doisprezece ani. Stând pe marginea patului ei, în acele ultime zile ale ei, am vãzut în ea o pace care a depãsit toatã puterea noastrã de întelegere. Ea mi-a spus: "Bunicule, vreau sã merg acasã. Eu l-am vãzut pe Isus, si El mi-a spus cã vrea ca eu sã fiu acolo. Eu chiar nu mai vreau sã fiu aici." Tiffany isi pierduse orice teamã de moarte sau de vreo pierdere.

Acesta este felul de liniste pe care Dumnezeu îl doreste pentru poporul Sãu. Este acel fel de încredere care spune precum Pavel, sau Tiffany: “Traiesc sau mor, eu sunt a(l) Domnului”. Acesta este închinãtorul adevãrat.

Mã rog ca toti aceia care citesc acest mesaj sã poatã sã spunã în mijlocul furtunii lor: "Da, poate cã economia se prãbuseste. Da, poate ca eu încã mã confrunt cu noaptea plinã de întuneric si furtunã. Dar Dumnezeu s-a dovedit pe Sine însusi fidel, credincios mie. De-ar veni orice-ar veni, orice problemã, eu voi sta linistit în dragostea Sa pentru mine."

miercuri, martie 04, 2009

TREI LUCRURI AI DE FÃCUT

În mijlocul încercãrii lor, Dumnezeu a spus lui Israel sã facã trei lucruri: "Nu vă temeţi de nimic. Staţi pe loc. Şi veţi vedea izbăvirea lui Dumnezeu". Chemarea Sa cãtre Israel era, în esentã: “Eu voi fi Cel ce va lupta pentru voi. Voi doar sã vã pãstrati pacea. Numai fiti linistiti, si dati totul în mâinile Mele. Chiar acum, Eu lucrez în mod supranatural. Totul este sub controlul Meu. Asa cã, nu intrati în panicã. Încredeti-vã cã Eu sunt Cel ce luptã cu diavolul. Bãtãlia aceasta nu este a voastrã" (vezi Exodul 14: 13-14).

Curând s-a lãsat seara peste tabãrã. Acesta era începutul noptii întunecoase si furtunoase a lui Israel. Dar era si începutul lucrãrii supranaturale a lui Dumnezeu. El a trimis un extraordinar înger protector pentru a se interpune, a sta între poporul Sãu si dusmanul lor. Eu cred cã Dumnezeu încã trimite îngeri protectori sã tabere în jurul celor ce îL iubesc si se tem de El (vedeti Psalmul 34: 7).

Domnul a mutat si norul supranatural pe care îl dãduse Israelului spre a-l îndruma. Norul deodatã s-a mutat din partea din fatã a tabãrei lui Israel în partea din spate, apãrând Egiptenilor ca un zid întunecos, negru. Pe cealaltã parte, a taberei israelitilor, norul dãdea luminã supranaturalã, strãlucind, luminând în întuneric (vedeti Exodul 14: 20).

Chiar dacã armata lui Faraon se gãsea într-o beznã totalã, ei puteau totusi sã arunce amenintãri si minciuni. Corturile lui Israel au fost asaltate de acest bombardament de minciuni de-a lungul acelei întregi nopti de întuneric. Dar n-a contat cât de tare îi ameninta vrãjmasul: Un înger stãtea de strajã ca sã-i protejeze, si Dumnezeu promisese poporului Sãu, izbãvirea!

Sfântule dragã, dacã esti un copil rãscumpãrat de Dumnezeu prin sângele Sãu sfânt, El a pus un înger care sã se interpunã, sã stea între tine si diavol si sã lupte. Si El îti cere acelasi lucru pe care l-a cerut si lui Israel: “Nu te teme! Stai linistit! Crede în izbãvirea Mea”! Satan s-ar putea sã sufle împotriva ta orice amenintare posibilã. Dar nici mãcar o clipã în timpul noptii tale de întuneric si furtunã, vrajmasul nu te poate distruge.

“Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două” (Exodus 14:21).

Furtuna pe care Dumnezeu a stârnit-o era asa de puternicã, încât a despãrtit valurile mãrii: “un vânt dinspre răsărit… a suflat cu putere... a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două” (14:21).

Cuvântul evreiesc folosit pentru vânt aici înseamnã "suflare violentã". Cu alte cuvinte, Dumnezeu a suflat, iar apa asa s-a congelat, de s-a facut ziduri. Locuintele-corturi ale lui Israel trebuie cã s-or fi zgâltâit zdravãn când acele torente puternice au suflat prin tabãrã. De ce a permis Dumnezeu ca Israel sã treacã printr-o întreagã noapte de furtunã, când El ar fi putut spune doar un cuvânt si elementele naturii s-ar fi potolit?!
Ce furtunã trebuie sã fi fost. Si ce moment teribil trebuie sã fi fost pentru Israel. Vã întreb: ce voia Dumnezeu în toatã povestea asta? De ce ar fi permis asa o furtunã teribilã sã continue toatã noaptea? Nu putea pur si simplu sã-i spunã lui Moise sã atingã apa cu mantia sa, si valurile sã se despartã în mod supranatural? Ce motiv posibil avea Dumnezeu de a îngãduit ca aceastã noapte groaznicã sã aibe loc?

Doar un singur motiv: Domnul avea sã facã din ei închinãtori adevãrati. Dumnezeu era la lucru tot timpul, folosind teribila furtunã spre a pregãti o cale de iesire din crizã pentru poporul Sãu. Si totusi, israelitii nu vedeau acest lucru în acel moment. Multi se ascunseserã în corturile lor, dar aceia care iesiserã, au fost martori la un spectacol de lumini de toatã splendoarea. Au avut parte si de vederea glorioasã a acelui val în ascensiune, ziduri puternice de apã ridicându-se spre a forma un drum uscat prin mare. Când poporul a vãzut aceasta, trebuie cã au strigat: “Priviti, Dumnezeu a folosit vântul spre a face o cale pentru noi. Lãudat sã fie Domnul!"

marți, martie 03, 2009

CUM SE FAC ÎNCHINÃTORII ADEVÃRAŢI

Exod 14 descrie un moment de necrezut din istoria Israelului. Israelitii tocmai plecaserã din Egipt sub conducerea supranaturalã a lui Dumnezeu. Si iatã-i acum aprig urmãriti de armata lui Faraon. Israelitii fuseserã condusi spre o vale înconjuratã de ambele pãrti de munti abrupti, iar înainte le stãtea marea cea amenintãtoare. Ei nu stiau încã, dar acesti oameni erau pe punctul de a experimenta cea mai întunecoasã si furtunoasã noapte a sufletelor lor. Ei s-au confruntat cu o noapte agonizantã de panicã si disperare care avea sã-i punã la încercare pânã la extreme.

Cred cã acest pasaj are foarte mare legãturã cu felul în care Dumnezeu transformã poporul Sãu, oamenii Sãi, în închinãtori adevãraţi. Într-adevãr, nici un alt capitol din Biblie nu demonstreazã mai puternic aceasta. Vedeti Dvs, închinãtorii nu se fac în vremurile de trezire spiritualã, în vremurile bune, însorite, sau în perioadele de biruintã si sãnãtate. Închinãtorii lui Dumnezeu se fac tocmai în acele nopti de întuneric si furtunã. Si felul cum suntem de receptivi la vremurile noastre de furtunã determinã cam ce fel de închinãtori suntem noi.

Evrei 11 ne redã aceastã imagine despre Iacov la bãtrânetea sa: “Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său." (Evrei 11:21). De ce este Iacov portretizat în acest fel atunci când era pe moarte?

Iacov stia cã viata sa era pe punctul de a se sfârsi. De aceea îl vedem dând nepotilor binecuvântarea sa. Asadar, ce face Iacov când priveste înapoi la evenimentele din viata sa? El este miscat în inima sa, simte nevoia de a intra în adorare, în închinare. Nici mãcar un cuvânt nu este scos de acest bãrbat. Si totusi, pe când se sprijinea de toiagul sau, minunându-se de viata pe care Dumnezeu i-o dãduse," el s-a închinat."

Iacov s-a închinat lui Dumnezeu în acel moment pentru cã sufletul sãu era în pace. El îL gãsise credincios pe Dumnezeu fãrã doar si poate, fãrã nici o umbrã de îndoialã. Iar acum patriarhul concluziona: "N-a contat niciodatã prin ce-am avut de trecut, ce luptã am avut de dat. Dumnezeu s-a dovedit pe Sine însusi credincios mie. El întotdeauna a fost credincios. O, Doamne, Dumnezeule atotputernic, mã închin tie în respect si adorare!"

luni, martie 02, 2009

NU TE TEME DE UN PIC DE SUFERINŢĂ

Învierea lui Hristos a fost precedatã de o perioadã scurtã de suferintã. Este adevãrat cã suntem muritori si cã suferim, cã existã durere si intristare.

Nu vrem sã avem parte de suferintã sau sã fim rãniti. Vrem sã avem parte de izbândã fãrã durere, prin interventie supranaturalã. “Lucreazã, Doamne”, ne rugãm, "caci eu sunt si mereu voi fi slab. Lucreazã în timp ce eu merg tot pe calea mea, fac tot ce stiu eu, asteptând o biruintã supranaturalã."

S-ar putea sã dãm vina necazurilor noastre, pe demoni. Cãutam un om al lui Dumnezeu si tragem nãdejde cã el poate alunga demonul, ca noi sã putem sã continuãm tot în felul nostru fãrã durere sau suferintã. Zis si facut! Si uite asa o ducem copãcel printr-o viatã pasnicã de biruintã. Vrem ca cineva sã-si punã mâinile peste noi si sã ne ia toatã uscãciunea, toatã neputinta. Dar nu putem avea biruintã deplinã fãrã a trece prin durere si suferintã. Priviti la pãcatul vostru. Confruntati-vã cu el. Faceti asa cum a facut Isus. Suferinta se îndurã pentru o noapte, dar câtã bucurie urmeazã întotdeauna dimineata.

Dragostea lui Dumnezeu cere o alegere. Dacã Dumnezeu în mod supranatural ne-ar scoate din fiecare luptã fãrã durere sau suferintã, n-ar mai fi toate încercãrile si toatele ispitele; dar n-ar mai fi nici libera alegere si nici încercarea ca prin foc. Ar fi doar Dumnezeu impunându-Si voia Sa peste omenire. El însã alege sã ne iasã în întampinare, în neputinta noastrã si sã ne arate cum putem avea în El o viatã nouã prin credintã.

Dumnezeu este Cel ce îngãduie adesea sã trecem prin suferinte sau chiar durere. “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine” (1 Petru 4:19).

Slavã Domnului, suferinta este întotdeauna perioada scurtã dinaintea biruintei finale! Dar “Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:10).