vineri, ianuarie 30, 2009

MĂRTURIA DUHULUI

”Si Duhul este cel ce mărturiseste despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul” (1 Ioan 5:6).

Existã momente când martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt, nu-mi va permite sã tac. Duhul se ridicã înlãuntrul meu si trebuie sã grãiesc!
Duhul Sfânt rãmâne în noi sã dezvãluim ce este adevãrat si ce este fals. El ne vorbeste cu o voce scãzutã, linistitã, în adâncul inimii. Multi din sfintii nostri pãrinti s-au increzut în faptul cã Duhul lucreazã in credinciosi. Ei au predicat mult despre acest fapt “de a-l avea pe acest martor”. Dar nu mai aud ca acest adevãr sã se mai predice. De fapt, mãrturia Duhului, pur si simplu nu se mai aude în majoritatea bisericilor astãzi!

Credinciosii au nevoie de mãrturia Duhului ca niciodatã mai înainte. Si vom avea nevoie din ce în ce mai mult, pe mãsurã ce se apropie ziua Domnului! Satan se transformã in înger de luminã ca sã însele, dacã se poate, pana si pe cei alesi de Dumnezeu. Ispitirile sale rele vor înflori: invãtãturi false, profesori, invãtãtori falsi, Evanghelii false.

Martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt opereazã pe “principiul pãcii”. Pacea lui Dumnezeu este cel mai mare lucru pe care-l poti avea. Iar când pacea-ti este miscatã (n. tr.: nu furatã!), poti fi sigur cã Duhul Sfânt stã de vorbã cu tine! Când ai o clatinare in duhul tãu – un tremur si o agitatie adâncã acolo, in tine – Dumnezeu iti spune cã ceva este fals. Vei simti cã El, duhul, e stânjenit, iI vei simti plânsul, jalea, supãrarea!

“Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi… să stăpânească în inimile voastre”. Orice pãcat tainic, de care nu ne-am pocăit, va jefui un credincios de pacea sa pretioasă! Inima sa va fi frantã de vinovãtie, condamnare si frica – iar Duhul va vorbi acelui credincios numai douã cuvinte: “Pocãieste-te, parã-ti rãu! Fugi!" (Coloseni 3:15).

Da, Duhul iti va vorbi ca sã te corecteze, sã te indrepte; el se va ocupa de pãcatul tãu, de dreptate si judecatã. Dar când e vorba sã-ti dea directie –adica acea voce linã, mica, care-ti spune ce sa faci si unde sa te duci – el, Duhul, nu va functiona, nu va vorbi într-un vas necurat, intr-un vas murdar!

Dacã persisti în pãcat - dacã nu-l mãrturisesti sau sã rezolvi cu el, inima va hrãni un suvoi constant de minciuni. Vei auzi invataturi care te fac sa te simti comfortabil, in largul tau, cand pãcatuiesti. Te vei gandi: “problema mea nu poate fi atat de grava! Eu nu mã simt condamnat”. Dar tu vei fi, de fapt, complet dus pe cãi gresite!

Isaia vorbeste despre un popor care s-a dus in munti ca sa afle adevaratul sfat al lui Dumnezeu “şi zic: ,Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!" (Isaia 5:19).

Dar acesti oameni au avut deceptie in inimile lor - Si au sfârsit prin a fi corupti în tot sfatul lor! Pãcatul a corupt judecata lor! Ca rezultat, ei n-au mai fost în stare sã desluseascã, sã discearnã rãul. Iar lucrurile care erau sfinte si pure, le-au numit drepte, inechitabile. Isaiah le-a spus “Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20).

joi, ianuarie 29, 2009

SIGURI DE DRAGOSTEA TATÃLUI

Ai avut vreodatã un prieten sau pe cineva din cei dragi care sã-ti spunã, din senin: “Auzi, esti supãrat pe mine? Ti-am gresit cu ceva?”

Tu de fapt, poate cã erai dus pe gânduri, cufundat în ceva. Asa cã îi rãspunzi, “Nu sunt supãrat. N-ai fãcut nimic care sã mã supere. Doar cã acum nu simt nevoia sã vorbesc”.

Dar el, sau ea, “nu si nu”: “...Din cauzã cã ti-am zis eu ceva, nu?”

“Nu, mãi, nu mi-ai zis nimic. E totul în regulã”.

În cele din urmã, pentru a convinge acea persoanã, o iei în brate, s-o asiguri: “Hai, mãi, stii cã te iubesc – si chiar nu sunt supãrat. Dar dacã o tii tot asa, dacã mã mai bati la cap cu asta, pãi chiar cã mã superi!”

Preaiubitule, uite asa facem si noi cu Tatãl nostru ceresc! La finele zilei, ne retragem în odãita noastrã de rugãciune, si spunem: “Doamne, cu ce te-am mai supãrat astãzi, Isuse? Ce am gresit, ce am uitat sã fac? Sunt asa un dezastru, nu stiu cum de poate El sã mã mai iubeascã. Doamne, iartã-mã încã o datã. Într-o zi o sã fiu asa de ascultãtor, cã-ti va fi usor sã mã iubesti”. Dar Dumnezeu este acolo tot timpul, asteptând sã te îmbrãtiseze! El vrea sã-ti arate cât de mult te iubeste si vrea sã te odihnesti în dragostea Sa, sã fii sigur de dragostea Sa!

Când fiul rãtãcitor s-a întors acasã, el a fost întâmpinat cu mare drag, a fost atât de binevenit în casa tatãlui sãu. I s-a dat o hainã nouã, a mâncat la masa tatãlui sãu, si a fost iertat pe deplin. Acest fiu stia un lucru: cã era sigur de dragostea tatãlui sãu!

Indiferent cât de departe rãtãcim noi de Tatãl, avem acces continuu sã ne întoarcem la El. Doar cã trebuie sã ne încredem în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: cã El “ne-a rânduit… sã fim înfiati… în Preaiubitul Lui. În El avem rãscumpararea” (Efeseni 1:6).

El asteaptã cu bratele deschise sã-i îmbrãtiseze pe toti cei care-L acceptã si se întorc la dragostea Sa.

miercuri, ianuarie 28, 2009

L-AM LIMITAT PE DUMNEZEU FIIND MULTUMITI CU PREA PUTIN

Dumnezeu are atât de multe sã vã ofere. Dorinta Sa este sã deschidã “zăgazurile cerurilor si sã toarne peste voi belşug de binecuvântare”. (Maleahi 3:10). El stã în picioare într-un “depozit” plin, spunând “Eu sunt un Dumnezeu care dãruieste, un Dumnezeu iubitor, dar asa de putini vor primi de la Mine, pentru cã nu Mã lasã sã le fiu Dumnezeu!”

Sigur, trebuie sã multumim lui Dumnezeu pentru tot ce a fãcut pentru noi si ne-a dat deja. Si totusi, nu putem sã-L limitãm pe Dumnezeu fiind satisfãcuti cu ceea ce credem noi cã e foarte mult! Multi crestini sunt multumiti doar sã stea în bisericã si sã fie binecuvântati cu prezenta lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca niste “buretzi multumiti” si nimic mai mult! Ei absorb totul, cum absoarbe buretele, si îL limiteazã pe Dumnezeu în vietile lor, când El ar dori asa de mult sã le dea ungere pentru slujire.

Când ucenicii s-au minunat de miracolele înfãptuite de Hristos, Isus le-a rãspuns: “Dumnezeu are o lucrare încã si mai mare înaintea voastrã!” Majoritatea din noi suntem precum ucenicii. Vedem o minune, si suntem multumiti sã vorbim despre ea toatã viata. Totusi, dacã L-am cunoaste cu adevãrat pe Dumnezeu si L-am lãsa sã ne fie Dumnezeu, I-am cere cu mult mai mult:

- Am ajunge în locurile ceresti prin credintã, încrezându-ne în Dumnezeu cã va da jos acei conducãtori locali care sunt fãrã de Dumnezeu precum cei ai statului, sau ai agentiilor federale. Am da jos cãpeteniile si puterile, asa cum a spus Domnul în Scripturã!

- Ne-am încrede cã Dumnezeu ne dã ajutor sã saturãm orasul nostru cu Evanghelia lui Isus. Ne-am ridica în credintã împotriva fiecãrei arme atintite împotriva noastrã, si am dãrâma fortãretele drãcesti din familiile si bisericile noastre.

Viziunea noastrã ar fi nemãrginitã. Ne-am încrede în Dumnezeu pentru lucruri încã si mai mari pentru împãrãtia Sa!

marți, ianuarie 27, 2009

SA-L CUNOASTEM PE DUMNEZEU ASA CUM DORESTE EL SA FIE CUNOSCUT

Isus a spus: “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Noi trebuie sã-L vedem pe Isus nu cum ne învată omul, ci cum ni-L descoperă Duhul – asa cum doreste Dumnezeu sã-l cunoastem si sã-L vedem! Trebuie sã primim viziunea lui Dumnezeu si mărturia lui Hristos – atunci abia îL vom cunoste pe Dumnezeu asa cum doreste El să fie cunoscut!

Iatã cum cred eu cã doreste Dumnezeu sã vedem pe Fiul sãu: “orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Isus a fost un dar! Dumnezeu a pregãtit toate resursele Sale în Isus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Hristos este darul lui Dumnezeu bun si desăvârsit dãruit nouã, venit de la Tatãl! IL vezi tu pe Isus ca darul desăvârsit, perfect pentru tine? IL vezi tu ca fiind tot ceea ce ai nevoie spre a trãi o viatã plinã de bucurie, neprihãnire, pace si liniste?

Cu foarte mult timp în urmã, mult înainte ca tu sã fi fost creat, Dumnezeu a vãzut ce te va durea pe tine si ce nevoi ai. El stia înaintea vremilor ce ai nevoie spre a-ti rezolva toate problemele. El n-a “împachetat” rãspunsurile Sale sã ti le trimitã sub forma unei cãrti cu reguli sau a unei armate de “oameni care au rãspuns la toate”. Nu – ci ne-a dat la toti o singurã solutie pentru toate momentele noastre de crizã si toate nevoile noastre - un Om, o Cale, un Rãspuns la tot ceea ce avem nevoie: Isus Hristos!

Dumnezeu îti spune: “Nu vreau ca tu sã trãiesti concentrându-te doar la “mâine”! Ai privi doar înapoi si ai vedea cã “astãzi” ar fi putut sã fie momentul tãu cel mai bun. Isus nu poate fi mai bun sau mai puternic pentru tine decât este chiar “acum”. De ce nu-Mi dai voie sã fiu Dumnezeul tãu chiar “astãzi”?"

luni, ianuarie 26, 2009

CUNOSCAND VOCEA LUI

Aceia care cu adevãrat îL cunosc pe Dumnezeu, au învãtat cum sã recunoascã vocea Sa deasupra tuturor celorlalte. El doreste ca tu sã fii absolut convins cã El doreste sã-ti vorbeascã – sã-ti spunã lucruri pe care nu le-ai mai vãzut sau auzit mai înainte.


Cred cã trei lucruri sunt necesare de la aceia care vor sã audã vocea lui Dumnezeu:

1. încredere de nezdruncinat cã Dumnezeu vrea sã-ti vorbeascã. Trebuie sã fii complet convins de aceasta. Într-adevãr, El este un Dumnezeu care vorbeste si doreste ca tu sã-I cunosti vocea, astfel ca sã poti face voia Sa. Ceea ce Dumnezeu îti spune, niciodatã nu va depãsi granitele Scripturii (va fi în conformitate cu Scriptura).

2. Timp de calitate si liniste. Trebuie sã doresti sã petreci timp de calitate, în liniste, “închis” cu Dumnezeu si sã lasi orice alte voci, alte “zgomote” sã se ducã. Adevãrat, Dumnezeu ne vorbeste toatã ziua. Dar de câte ori a vrut sã facã, sã “construiascã” ceva în viata mea, vocea Sa a venit numai dupã ce eu am “închis” orice alte voci în afarã de a Sa.

3. Cere cu credintã. Nu obtinem nimic de la Dumnezeu (incluzând auzirea vocii Sale) dacã nu credem cu adevãrat cã El poate sã “conecteze” mintea Sa la noi, sã ne vorbeascã - sã ne permitã sã întelegem voia Sa perfectã!


Dumnezeu nu tachineazã, nu-si bate joc! El nu va permite vrãjmasului sã vã însele. Când Dumnezeu vorbeste, El lasã pace, iar satan nu poate, nu are cum sã dea acea pace!

“Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor. Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor” (Joan 10:2-5).

vineri, ianuarie 23, 2009

UNDE STAI, UNDE TE GASESTI

În Exod 33, Moses nu stia, dar Dumnezeu avea sã-i descopere si mai mult din slava si natura Sa. Aceastã revelatie avea sã meargã mult mai departe decât o simplã prietenie, mult peste cunoasterea îndeaproape, în intimitate. Este un asemenea fel de descoperire de care Dumnezeu doreste ca toti oamenii cu inima rãnitã sã aibã parte.

Dumnezeu a spus lui Moise cã avea de gând sã se arate în gloria Sa: (Exod 33:19). “Domnul a răspuns: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Exod 33:19). Apoi a spus: “Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!… [Dar] Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii, şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.” (33:20–22).

Cuvântul evreiesc pentru slavã din acest pasaj înseamnã “propriul meu sine”. Dumnezeu îi spunea deci lui Moise: "Eu însumi voi trece pe lângã tine”. Iar altã traducere spune în acest fel: “Eu te voi ascunde într-o crãpãturã a stâncii, si Eu te voi apãra cu caracterul protector al puterii Mele pânã voi trece Eu."

Aceasta este ceea ce apostolul Pavel vrea sã spunã când zice ”noi suntem ascunsi în Hristos”. Când dãm gres în fata lui Dumnezeu, când pãcãtuim cu gravitate împotriva Luminii - nu trebuie sã ne complacem în acea situatie decãzutã. În schimb, trebuie sã alergãm degrabã la Isus, spre a fi ascunsi în Stânca noastrã, în El. Pavel ne scrie: ”Părinţii noştri… toti au avut aceeasi hranã spiritualã, cãci toti au sorbit din aceeasi bãuturã duhovniceascã, care i-a urmat si cã Stânca era Isus” (1 Corinteni 10:1, 4).”

Care a fost marea descoperire pe care Dumnezeu i-a fãcut-o lui Moise despre El însusi? Care este adevãrul despre El care ne ajutã sã ne sfintim inimile noastre? este acesta:

“Domnul a zis lui Moise: …Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.”

“Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodus 34:1, 2 and 5–7).

Aici a fost descoperirea cea mare, ilustrarea pe deplin a ceea ce este, cine este Dumnezeu. Domnul a spus lui Moise: “Vino la aceastã stâncã dimineata. Îti voi da o nãdejde care te va tine. O sã-ti arãt inima Mea cum n-ai vãzut-o niciodatã mai înainte”. Care a fost “slava” pe care Moise a cerut-o cu tãrie lui Dumnezeu?

Iatã slava: un Dumnezeu care este “plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat”.

Hristos este expresia deplinã a acestei slave. Într-adevãr, tot ceea ce este în Tatãl este întruchipat în Fiul. Iar Isus a fost trimis pe pãmânt pentru a ne aduce acea slavã, nouã.

joi, ianuarie 22, 2009

VREMEA MULŢUMIRII

Subiectul multumirii mi-a venit recent în timpul unei mari apãsãri personale. La momentul respectiv, clãdirea bisericii noastre avea nevoie de reparatii majore. Problemele enoriasilor erau si ele în crestere. Fiecare cunoscut pãrea a trece printr-o încercare sau alta. Iar eu simteam povara tuturor acestor lucruri de mai sus.

Am intrat în biroul meu si am luat loc, pãrându-mi rãu pentru mine însumi. Am început sã mã plâng lui Dumnezeu: “Doamne, cât timp mã mai tii în acest foc? Cât timp trebuie sã mã mai rog pentru toate aceste lucruri înainte sã faci ceva? Când ai de gând sã-mi rãspunzi, Doamne?”

Deodatã, a venit Duhul Sfânt peste mine - si m-am simtit rusinat. Duhul mi-a soptit în inimã: “Tu doar începe sã-Mi multumesti chiar acum, David. Adu-Mi o jertfã de multumire – pentru toate lucrurile din trecut pe care le-am fãcut pentru tine si pentru ce am de gând sã fac în viitor. Adu-Mi o jertfã de multumire - si deodatã totul va arãta diferit!"

Acele cuvinte s-au cuibãrit în duhul meu. Dar m-am întrebat: “ce vrea sã spunã Domnul, cu “o jertfã de multumire?” Am cãutat expresia în Scripturã si am fost uimit de toate referintele pe care le-am gãsit:

- “Să-I aducă jertfe de mulţumiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.” (Psalmul 107:22).

- Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire, şi voi chema Numele Domnului;” (Psalmul 116:17).

- “Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!” (Psalmul 95:2).

- “Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.” (Psalmul 100:4).

Trãim într-o vreme când marele nostru preot, Isus, s-a adus deja pe Sine ca jertfã de ispãsire la Tatal, pentru pãcatele noastre. Hristos a sters toate nelegiuirile noastre, pentru ca niciodatã sã nu mai fie amintite împotriva noastrã. Asa cã, pentru noi, lucrarea de ispãsire este terminatã.
Si totusi, ca si Israelitii, si noi trebuie sã venim la curtile Domnului, asa cum spune Psalmul 100, cu multumiri si cu laudã. Si trebuie sã aducem cu noi doi “tapi”, (de ispãsire), doi tauri: “Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: "Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.” (Osea 14:2). Cuvântul “tauri“ aici reprezintã buzele noastre, sau cuvintele gurii noastre. Varianta acestei expresii, în limba ebraicã, este: “Îţi vom adduce în dar tauri tineri, chiar si buzele noastre."

Ofranda, jertfa noastrã de multumire, urmeazã sã fie facutã de cei doi “tauri” de ispasire cu care venim – o jertfã a buzelor noastre, sau a ceea ce spunem. Dumnezeu spune, cu alte cuvinte: “Aduceti în prezenta Mea cuvintele voastre de multumire. Spuneti-Mi, cântati-Mi laudele voastre Mie!"

Noi nu mai trebuie sã aducem lui Dumnezeu jertfe de sânge sau ofrande în argint si aur pentru ispãsirea (pãcatelor). În schimb, noi trebuie sã aducem jertfa de laudã si multumire a buzelor noastre: “Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei13:15). “Rodul buzelor noastre” îl constituie recunostinta si multumirile!

miercuri, ianuarie 21, 2009

CANTAREA ERA CEA POTRIVITA – MALUL ERA GRESIT!

Când copiii lui Israel treceau prin încercãri, trebuiau ei într-adevãr sã-si exprime recunostinta si multumirile în mijlocul acestor încercãri? Când erau înconjurati si în situatii fãrã iesire, se astepta Dumnezeu într-adevãr ca ei sã aibe acel gen de reactie?

Da, absolut! Acesta era secretul de a iesi din greutati. Vezi tu, Dumnezeu doreste ceva de la noi toti în perioadele noastre în care trecem prin greutãti zdrobitoare si încercãri. El doreste ca noi sã-I oferim o jertfa de multumire în mijlocul tuturor acestor încercãri!

Eu cred cã Iacov descoperise acest secret când el a avertizat:. “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,” (Iacov 1:2). El spunea, cu alte cuvinte “Nu vã dati bãtuti! Faceti un altar în inima voastrã, si aduceti multumiri cu bucurie tocmai în mijlocul încercãrilor voastre”.

Desigur copiii lui Israel i-au adus într-adevar laude si multumiri Domnului, dar le-au adus pe malul gresit al Mãrii Rosii, nu pe malul potrivit, pe malul care trebuia! Da, oamenii s-au bucurat toatã noaptea - dar Dumnezeu nu a gãsit plãcere în aceasta. Oricine poate sã strige din recunostintã dupã ce vine izbânda, dupã ce-a învins! Dar întrebarea pe care o punea Dumnezeu lui Israel era: Ma lãudati voi pe Mine si înainte ca Eu sã vã trimit ajutor, adicã în timp ce sunteti încã în toiul luptei?"

Eu cred cã dacã Israel s-ar fi bucurat pe “malul de încercare” al Mãrii Rosii, ei n-ar mai fi fost încercati din nou la apele de la Mara. Dacã treceau “testul” de la Marea Rosie, apele de la Mara n-ar mai fi fost amare, ci dulci. Iar Israel ar fi vãzut apã tâsnind peste tot în desert, decât sã trebuiascã sã înseteze.

Dumnezeu ne ajutã sã cântãm cântarea potrivitã pe “malul de încercare”. Aceasta îL bucura cel mai tare pe Tatãl nostru ceresc.

Treci tu acum printr-o perioadã de încercãri? Atunci cântã-I! Laudã-L! Spune-I Domnului: “Tu esti Cel ce poti – m-ai izbavit înainte, si mã poti izbãvi si acum. Eu stau linistit, bucurându-mã în Tine!"

marți, ianuarie 20, 2009

JERTFA DE MULŢUMIRE

Unul din versetele cele mai multe importante în toatã Scriptura îl gãsim în întâia epistolã a lui Petru. Apostolul ne vorbeste despre necesitatea de a avea încercatã credinţa noastrã: “Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7).

În acelasi pasaj, Petru ne spune cã ne putem astepta sã înfruntãm asemenea teste de credintã: ”… măcar că acum… sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări” (v. 6).

Cuvântul în limba greacã folosit pentru încercare aici înseamnã “examinare, testare prin greutãti si necazuri”. Petru ne spune deci: Dacã esti un ucenic al lui Isus Hristos, atunci o sã treci prin multe ispite si încercãri grele. Vei fi testat serios!”

Acest pasaj sugereazã cã Dumnezeu ne spune: “Credinţa ta este pretioasã pentru mine - mult mai pretioasã decât toatã bogãtia lumii acesteia, care va pieri într-o bunã zi. Iar în aceste zile din urmã - când vrãjmasul trimite tot felul de rele împotriva ta – vreau ca tu sã sã poti sã stai în picioare, puternic, cu o credinţã de neclintit”.

El spune, mai departe: “Eu îti voi da ajutor si-ti voi trimite binecuvântare când treci prin zile negre! Partea ta este, simplu, sã ai credinţã în Mine. Puterea Mea este cea care te va ţine: prin credinţã!"

“Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (v. 5).

Pavel ne spune: “Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici...” (2 Petru 2:9). Cuvântul în limba greacã folosit aici pentru încercare înseamnã “pus sã iasã biruitor din încercãri”.

Pavel ne scrie: “Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

În mod sigur, Dumnezeu nu vrea sã ne ţinã din încercare în încercare. De ce ar vrea sã ne ţinã în mijlocul ispitelor si nenorocirilor? El nu primeste nici o slavã din testarea, din punerea la încercare a copiilor Sãi, ci din rezultatul acestor testãri, al acestor încercãri ale noastre!

Existã numai un singur fel de a scãpa din încercãrile noastre - si acesta este prin trecerea acestei testãri. Gânditi-vã la aceasta: Când erati în scoalã, cum scãpati în cele din urmã? Prin trecerea examenului final. Iar cine nu-l trecea, era trimis sã repete examenul, sau clasa, anul.

Asa a fost si cazul Israelului din vechime, când Dumnezeu i-a dus la Marea Rosie. Dumnezeu testa poporul Sãu, punându-l la încercare, trecându-l prin probe. El i-a dus la limita pieirii – înconjurându-i cu munti din douã pãrti, mare dintr-o parte, iar de cealaltã parte – vrãjmasul, care era pe urmele lor.

Totusi Domnul a pus Israelul în acea împrejurare asteptând o anumitã reactie. El a vrut ca poporul Sãu sã-si recunoascã neajutorarea. A vrut sã-i audã spunând: “Ne aducem aminte cum Dumnezeu ne-a scãpat de urgii. Ne-amintim cum El ne-a scos din cuptorul de foc unde fãceam cãrãmizi fãrã paie si n-aveam odihnã. Dumnezeu ne-a izbãvit atunci - si o va face iarãsi! Sã ne bucurãm în credinciosia Sa. El este Dumnezeu - si ne-a fãcut promisiuni pe care le va tine. El ne va scãpa de orice vrãjmas care vine împotriva noastrã”.

luni, ianuarie 19, 2009

CUNOSCÂNDU-L PE DUMNEZEU

O sã fac o declaratie de-a dreptul socantã, si vorbesc serios: Eu nu-L cunosc cu adevãrat pe Dumnezeu! Adicã, nu-L cunosc în felul în care doreste El sã îl cunosc.

Cum stiu acest lucru? Duhul Sfânt mi-a spus. El mi-a soptit, cu afectiune: “David, tu nu-L cunosti pe Dumnezeu în felul în care doreste El sã îl cunosti. Tu nu-i dai voie cu adevãrat ca El sã fie Dumnezeul tãu”.

În Vechiul Testament, Dumnezeu Si-a luat un popor pentru Sine – un popor nici mai bogat, nici mai destept decât restul - numai ca sã fie Dumnezeul lor: “Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Dumnezeu a spus, cu alte cuvinte: “Eu o sã vã învãt sã fiti poporul Meu – ca Eu sã pot fi Dumnezeul vostru!” (Exod 6:7).

Într-adevãr, Dumnezeu S-a revelat si S-a manifestat pe Sine poporului Sãu în repetate rânduri. A trimis îngeri. Le-a vorbit ca sã poatã fi auzit. A împlinit fiecare promisiune cu mari izbãviri. Si totusi, dupã patruzeci de ani de miracole, semne si minuni, aprecierea lui Dumnezeu cu privire la poporul Sãu a fost: “Voi nu Mã cunoasteti – nu cunoasteti cãile Mele!”

“Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, şi am zis: “Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele” (Psalmul 95:10). Dumnezeu spunea deci “Prin toate acestea, voi niciodatã nu m-ati lãsat cu adevãrat sã fiu Dumnezeu! De patruzeci de ani tot vreau sã vã învãt – si voi tot nu pricepeti cum lucrez Eu!"

Dumnezeu încã mai cautã un popor care sã-L lase sã fie Dumnezeul lor – asa fel încât cu adevãrat sã-L cunoascã si sã învete cãile Lui!

Scriptura ne spune despre Israel: “Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărâte pe Sfântul lui Israel" (Psalmul 78:41). Israel si-a întors faţa de la Dumnezeu în necredinţã. Tot astfel, cred cã noi îL limitãm pe Dumnezeu astãzi cu dubiul si cu necredinţa noastrã.

Ne încredem în Dumnezeu în majoritatea domeniilor din vieţile noastre - dar credinţa noastrã mereu are graniţe si limite. Avem cel puţin o micã zonã în care punem stavilã, punem blocaj, unde nu credem cã într-adevãr Dumnezeu are de gând sã întreprindã ceva pentru noi.
Eu unul îL limitez pe Dumnezeu mai ales în ce priveste vindecarea. M-am rugat pentru vindecare fizicã pentru multi, si am vãzut pe Dumnezeu fãcând minune dupã minune. Dar când vine vorba de propriul meu corp, îL limitez pe Dumnezeu! Mã îndop cu medicamente sau alerg la doctor înainte ca mãcar sã mã rog pentru mine însumi! Nu vreau sã spun cã e gresit sã mergi la doctor. Dar uneori asa mã potrivesc descrierii aceluia care “n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori” (2 Cronici 16:12).

Te întreb: Te rogi ca Dumnezeu sã dãrâme zidurile din China sau Cuba – dar când e vorba de mântuirea propriei tale familii, n-ai pic de credintã? Te gândesti: “Dumnezeu probabil cã nu vrea sã facã asta. Cel drag mie reprezintã asa un caz greu. Dumnezeu pare cã nu mã aude în aceastã problemã”.

If this is true, you are not seeing him as God! You are ignorant of his ways! God’s desire is to “do exceeding abundantly above all that we ask or think, according to the power that worketh in us” (Ephesians 3:20).

Dacã aceasta este adevãrat, atunci nu-L vezi pe El ca Dumnezeu! Nu stii cu adevãrat cãile Lui! Dorinta lui Dumnezeu este să “facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Cei saptezeci de bãtrâni ai lui Israel au mâncat si au bãut în prezenta lui însusi Dumnezeu pe munte. Si totusi, Domnul le-a spus: “Niciodatã nu m-ati cunoscut pe Mine sau cãile Mele!”

Ucenicii au petrecut trei ani în prezenta lui Dumnezeu - cu Hristos, care era Dumnezeu în trup. Au învãtat la picioarele Sale, si au fost cu El zi si noapte. Si totusi, la urmã, L-au abandonat si s-au risipit care încotro – pentru cã nu au cunoscut cãile Sale!

Isus spune cã Dumnezeu nu aude rugãciunile noastre si laudele pur si simplu pentru cã le rostim iarãsi si iarãsi, cu orele uneori. Este posibil sã ne rugãm, sã postim si sã facem lucruri drepte, si totusi sã nu ajungem la punctul unde tânjim dupã El si începem sã întelegem cãile Sale. Nu învãtãm cãile Sale numai în odãita noastrã ascunsã în care ne rugãm, desi oricine îl cunoaste cu adevãrat pe Domnul are o legaturã foarte apropiatã, strânsã, intimã cu El. Nu poti cunoaste cãile lui Dumnezeu fãrã sã petreci timp mai mult cu El în rugãciune. Dar rugãciunea trebuie sã includã timp de calitate în care îl lãsãm pe Dumnezeu sã ne fie Dumnezeu, sã fie Domnul nostru - punând fiecare nevoie si cerere, si lãsându-le acolo: în bratul Sãu.

vineri, ianuarie 16, 2009

LA CAPĂTUL PUTERILOR?

Esti la capãtul puterilor? Epuizat(ã), descurajat(ã), pe punctul de a renunta? Te provoc sã rãspunzi la urmãtoarelele întrebãri cu un simplu da sau nu:

- Iti promite Cuvântul lui Dumnezeu cã îti va da tot ce ai nevoie?
- A spus Isus cã niciodatã nu te va lãsa, ci va fi cu tine în toate zilele?
- A spus El cã nu te va lãsa sã cazi si te va prezenta fãrã patã înaintea tronului Tatãlui?
- A spus El cã-ti va da tot ce ai nevoie în toate momentele? Ti-a promis El cã-ti va da toatã sãmânta de care ai nevoie ca sã rãspândesti Evanghelia?
- Este El gata sã-ti dea mai mult decât esti tu gata sã primesti? Este mai mare Cel care este în tine decât cel care este în lume?
- Este El Acela care rãsplãteste pe cei ce îl cautã cu sârguintã?
- Pregãteste el pentru tine un loc în glorie, în slavã? Va veni El pe nori sã-si ia poporul Sãu acasã? Vei merge tu cu El când va veni?

Rãspunsul tãu la toate acestea ar trebui sã fie “Cu siguranta, da!”

Acum – fã-ti socoteala. Întreabã-te: Cred eu cu adevãrat cã Dumnezeu este credincios cuvântului Sãu sau şovãi eu în încrederea mea?

“Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

“Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:2-7).

Poti apuca întelepciunea lui Dumnezeu cu ambele mâini, te poti bizui pe ea, toatã întelepciunea de care ai nevoie sã rezolvi problemele vietii - dacã vei crede fãrã sovãialã sprijinindu-ti viata si viitorul tãu pe aceastã promisiune.

Dumnezeu dã tuturor.. cu mânã largã...întelepciune.

joi, ianuarie 15, 2009

FĂ DIN TOATĂ INIMA!

Dumnezeu nu acceptã reprosuri, cârtire, de la nimeni. “Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3: 23). Din toatã inima înseamnã “din tot sufletul, cu toatã puterea ta, cu tot ce este înlãuntrul tãu”.

Pavel ne scrie: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Apostolul face o dublã referire la aceastã problemã de a da: este vorba despre ofranda, jertfa noastrã financiarã - si darea, predarea propriei noastre vieţi în slujba lui Dumnezeu!
Pavel ne-a scris despre biserica din Macedonia cã pur si simplu s-au rugat de el sã le dea voie sã strângã o colectã pentru sfinţii în suferinţã si în lipsuri din Ierusalim. Acesti macedoneni erau asa de în întregime predaţi Domnului, cã dãdeau chiar si din puţinul, din sãrãcia lor!
“… Dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:5). Pavel spune cã macedonenii au dãruit mult mai mult decât bani. Ei i-au spus: “Iatã colecta strânsã de noi. Cu ce ai dori sã mai ajutãm noi? Noi ne oferim sã servim în lucrarea Domnului" Ei n-au sovãit deloc când a fost vorba de lucrarea pentru Domnul si pentru fraţii lor! “…după puterea lor, şi chiar peste puterile lor” (8:3). Au dat peste abilitatea lor umanã – cu multã rugãciune!

Dacã dãruiesti numai deoarece asa crezi cã ne porunceste Domnul sã facem – sau dacã te întrebi mereu: “Este zeciuiala un concept nou testamental, sau doar vechi testamental?” atunci atitudinea inimii tale este total gresitã! Sau dacã dai zeciuiala pentru cã asa cere pãstorul, iar este gresit. Niciuna din aceste situatii nu ajunge la rãdãcina problemei - ce înseamnã adicã sã dai!

Dacã ai de gând sã te (pre)dai în întregime, cu toatã fiinta ta Domnului, si sã te pui la dispoziţia Sa, atunci fã-o cu bucurie! “Căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).

Mã simt tare vinovat prin acest verset, pentru cã adesea si eu umblu în lucrare si chiar în viaţa mea fãrã bucuria Domnului. Aud atâţia crestini spunând: “mã simt asa de istovit, nu stiu cum o s-o scot la capãt. O, Doamne, vino si dã-mi putere!” Acesta e plânsetul nostru uman, comun nouã tuturora. Dar când te predai lui Dumnezeu, când te apropii de El asa cum îi place Lui, aceasta izvorãste dintr-un duh de bucurie – pe care-l putem avea cu toţii, prin simpla credinţã ca un copil.

Cuvântul pentru “(cu) bucurie” în limba greacã înseamnã “vesel, fericit, voios” având o inimã usoarã, voie bunã, bucurie; fiind plin de voiosie. Dumnezeu spune, în esenţã: ”Orice faci în lucrarea ta pentru Mine – fie cã e vorba de mijlocire, sau închinare în Casa Mea, sau când te rogi, când mã cauţi în odaiţa ta secretã – fã acestea cu o inimã bucuroasã! Fii plin(ã) de bucurie si dãruire cu totul – fie cã e vorba de banii, de slujirea, de timpul, de viaţa ta!”

Te întreb acum: A devenit lucrul în slujba Domnului o apãsare, un chin pentru tine? Este doar o sarcinã de efectuat, lãsându-te mai degrabã în tristeţe si epuizare?

Dumnezeu nu vrea ca tu sã te plângi de sarcina ta – ci vrea ca tu sã scoţi acele lucruri afarã din viaţa ta, sã le alungi, apucându-te cu ambele mâini de Cuvântul Sãu!

Accesul tãu la resursele Sale este credinţa! El îţi spune: “am luat deja mãsuri, am fãcut deja provizii, pregãtiri pentru tine. Ce nevoie din viaţa ta este asa de mare, de nu pot Eu sã-ţi dau mai mult decât îţi trebuie?”

miercuri, ianuarie 14, 2009

ÎN TOATE LUCRURILE DIN DESTUL

De ce asa de multi credinciosi experimenteazã slãbiciunea, sentimentele de disperare si gol interior, ca si cum n-ar mai putea continua? Se întâmplã deoarece nu au revelatia, descoperirea pe care Duhul a dat-o lui Pavel – o revelatie a tuturor lucrurilor si proviziilor pe care Dumnezeu le-a fãcut posibile pentru aceia care le-ar revendica prin credintã!

Te potrivesti tu cumva descrierii fãcute de Pavel când vorbeste despre cel ce slujeste cu dãruire – cel care are tot ce are nevoie, ba încã mai mult decât are nevoie, chiar si în momente de crizã? Te-ai dovedit tu a fi acest slujitor, apropiindu-te de Banca raiului?

Timp de mai multi ani am lucrat cu Kathryn Kuhlman. Predicam din toata inima la întâlnirile ei dimineata si seara, si de obicei pe la finele zilei eram terminat de obosealã. Într-o searã, Kathryn ne-a spus lui Gwen si mie: “Haideti sã iesim undeva, sã mâncãm." Eu i-am spus: “Îmi pare rãu, dar sunt prea obosit”. Trebuie sã mã întorc la motel si sã dorm un pic”.

Ea s-a uitat la mine întrebãtoare, poate chiar cu ironie, si m-a întrebat: “Mãi, David, ai predicat tu astã searã sub ungerea Duhului?” Eu am rãspuns: “Stii bine cã da, doar ai vãzut ce pline erau altarele!"

Kathryn a spus cu voce scãzutã: “Atunci ceva îti lipseste. Dacã slujesti sub puterea Duhului Sfânt, atunci ar trebui sã fii mai puternic la finele serviciului decât când ai început – pentru cã El este Duhul dãtãtor de viatã! Te poti ridica mai presus de carne, pentru cã prin Duhul poti revendica acest privilegiu”. De atunci, de la acea datã, eu am dovedit acest adevãr în lucrarea mea.

“…pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). “Sã prisositi” aici literalmente înseamnã “sã aveti din abudentã, din belsug, sã aveti mai mult la sfârsit decât la început”. Cu alte cuvinte, pe mãsurã ce lupta se înteteste, harul lui Dumnezeu sporeste! Pe mãsurã ce slãbiciunea vine peste tine, tãria, puterea Sa se coboarã peste tine într-o si mai mare mãsurã – dacã crezi acest lucru!

marți, ianuarie 13, 2009

EL A FĂCUT DEJA PREGĂTIRI

Când Dumnezeu ne cheamã la o lucrare anume, El luat deja mãsuri, a fãcut deja pregãtiri, pentru ca noi sã avem tot ceea ce este nevoie ca sã o putem îndeplini.

“Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8).

Acest verset nu este doar asa, o sperantã - el este o promisiune! Începe cu cuvintele: “Dumnezeu poate!”

Dumnezeu nu este interesat ca doar sã-ti împlineascã nevoile. El vrea ca întotdeauna sã-ti dea chiar mai mult decât ai nevoie. Aceasta este ceea ce înseamnã “din abundentã”: provizii ce ti se dau din plin, din belsug, cu mânã largã!

“Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Gândeste-te la ceea ce este promis aici: Când esti la pãmânt, si extenuat si nu crezi cã poti merge mai departe, Dumnezeu poate sã te învioreze asa fel încât sã ai tot ceea ce ai nevoie - în orice moment, în fiecare situatie posibilã.

Este ca si cum Domnul ar spune: “Ascultati, voi toti, pãstorilor! Ascultati, voi toti care cu credintã frecventati Casa Mea si sunteti implicati în lucrarea de rugãciune, laudã si mijlocire! Vreau sã vã dau din belsug tãrie, nãdejde, bucurie, pace, odihnã, resurse financiare, încurajare, întelepciune. De fapt, vreau sã vã dau cu mânã largã tot ce aveti nevoie - în toatã vremea!"

Dumnezeu niciodatã nu a intentionat ca noi sã fim sãraci spiritual, sãraci în lucrurile Domnului. Din contrã, cel ce slujeste cu dãruire, este acela care se bucurã de revelatia, de descoperirea tuturor resurselor, proviziilor, pe care Dumnezeu i le-a pregãtit! Si umblã prin credintã în aceastã revelatie!

“Dar, după cum este scris: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:9–10).

Parafrazat, “Pãrintii nostri n-au putut pricepe pe deplin toate lucrurile, toate resursele minunate pe care le-a pregãtit Dumnezeu pentru ei! Niciodatã aceasta n-a intrat în viziunea, auzul sau imaginatia lor. Dar nu existã nici un motiv pentru ca noi sã fim orbi cu privire la aceste lucruri, sã umblãm de colo-colo fãrã sã stim ce este al nostru. Ochii nostri trebuie sã vadã, urechile noastre trebuie sã audã, trebuie sã intre în inimile si mintile noastre – pentru cã noi suntem oamenii pentru care Dumnezeu a pregãtit toate acestea! Duhul Sfânt ne-a dezvãluit aceasta nouã!"

Într-adevãr, Biblia spune cã trebuie sã îL cãutãm pentru aceastã revelatie. Pavel a scris: “Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele… cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt… [si ele] trebuie judecate duhovniceşte” (v. 12–14).

Eu cred cã majoritatea crestinilor n-au realizat cu adevãrat puterea acestor promisiuni de la Dumnezeu! Le-am citim noi de multe ori, totusi ele rãmân pentru noi ca niste cuvinte asternute pe hârtie, nedescifrate noua inca, sau ca niste scrisori care n-au ajuns la noi inca. Nu le-am apucat cu ambele mâini, spunând: “Doamne, descoperã-mi, aratã-mi ce-ai pregãtit! Deschide-mi mintea si duhul pentru resursele Tale! Cuvântul Tãu spune cã eu trebuie sã cunosc toate aceste lucruri - care-mi sunt dãruite fãrã platã - ca eu sã pot sã le revendic spre slava Ta!"

luni, ianuarie 12, 2009

SA SLUJIM CU DARUIRE!

Recent am venit înaintea Domnului în rugãciune, cu inima tare abatutã, îndureratã, încãrcatã de multe griji. Am început sã pledez cazul meu înaintea Lui:

“Of, Doamne, nu m-am simtit niciodatã asa de ostenit în toatã viata mea. De-abia mai pot sã continui!” Dupã aceea am început sã plâng. Eram asa de epuizat, cã pur si simplu am izbucnit în lacrimi. Cum stãteam eu asa si plângeam, am gândit: “Cu sigurantã, lacrimile mele vor misca inima Domnului!"

Duhul Sfânt s-a coborât peste mine si a lucrat – dar nu asa cum credeam eu cã va lucra! Eu asteptam compasiune, încurajare, întelegere. Si El mi-a dat toate acestea… dar într-un mod cu totul diferit de cum mã asteptam eu sã fie.

Domnul cu blândete m-a trimis la 2 Corinteni 9:6-11, si mi-a spus cã tot ce aveam nevoie era cuprins în acest pasaj:

“Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci "pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu." Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: "A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac." "Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană", vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9:6–11).

Am citit si recitit acest pasaj.. dar n-am primit nici o lãmurire. În cele din urmã, am închis Biblia si m-am rugat: “Doamne, nu înteleg nimic. Nu vãd nimic aici care sã aibã legaturã cu situatia mea, sã mã ajute sau sã mã încurajeze”.

În cele din urmã, Duhul a vorbit cu putere, dar în acelasi timp cu dragoste omului dinlãuntrul meu: “David, tot ce e aici are legaturã cu situatia prin care treci. În ultima vreme m-ai slujit fãrã dãruire si fãrã bucurie! Unde-ti sunt voiosia si bucuria cu care Mã slujeai? Cuvântul Meu nu se rezumã numai la a dãrui bani pentru sãraci. Se referã la slujirea fatã de Mine si de Trupul Meu!”

“Te-am chemat în Orasul New York si nu te-am trimis fãrã de ajutor sau fãrã sã-ti dau resurse din abundentã. Tot ceea ce ai nevoie îti este pus la dispozitie: tãrie, odihnã, putere, pricepere, bucurie, voiosie. Nu ai nici un motiv sã lucrezi cu tristete, sau sã te simti suprasolicitat, stresat. Ai acces la toatã tãria, puterea si bucuria de care ai nevoie!”

vineri, ianuarie 09, 2009

ÎNVAŢĂ SĂ TE RIDICI LA LUPTĂ PE PICIOARELE TALE

Trebuie sã înveti sã-ti duci propria luptã. Nu poti depinde de altcineva pentru eliberarea, pentru izbânda ta!

Poate cã ai pe cineva apropiat, un om al luptei prin rugãciune, un rãzboinic spiritual - pe care poti sã-l suni si sã-i spui: “Mã asteaptã o luptã, am o luptã de dus! Poti sã te rogi pentru mine? Stiu cã ai trecere la Dumnezeu!” Aceasta este biblic - dar nu este voia absolutã a lui Dumnezeu pentru tine! Dumnezeu vrea ca tu sã devii un rãzboinic, un om al luptei prin rugãciune! El vrea ca tu sã fii capabil sã tii piept diavolului.

Dumnezeu a promis lui Ghedeon: “Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om” (Judecãtori 6:16). Dumnezeu îi spusese deci: “Eu te-am trimis – Eu voi fi cu tine!”

Dar atunci oamenii din cetate au venit sã-l caute pe cel ce le dãrâmase idolii (vedeti Judecãtori 6:28-30). Unde era Ghedeon? Se ascundea - încã nu era sigur pe promisiunile lui Dumnezeu, încã se întreba dacã Dumnezeu era cu el. Ghedeon a spus: “Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri” (v. 13). Si tot asa este cu multi dintre noi! Isus ne-a promis “Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28:20). Si noi tot nu am învãtat sã depindem de Cuvântul Sãu si sã ne ducem lupta!

Lucrurile vor începe sã se schimbe – în clipa în care esti pe deplin convins cã Dumnezeu este cu tine. Cã El îti vorbeste si cã El îti va arãta tot ce ai nevoie sã stii!

Esti mai puternic(ã) decât crezi! Ca si Ghedeon, s-ar putea sã te întrebi: “Cum as putea eu sã lupt? Eu sunt asa de slab(ã), asa de lipsit(ã) de experientã”. Dar Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai” (6:14). “Care putere?” s-ar putea sã te întrebi. Puterea lui Ghedeon era legatã de cuvântul lui Dumnezeu cãtre el: “Cu sigurantã Eu voi fi cu tine” (“oare nu te trimit Eu?” (6:14).

Preaiubitilor, acelasi cuvânt – “Eu sunt cu voi” este puterea, tãria voastrã! Si voi veti primi acea putere crezând cã acest cuvânt este adevãrat - si actionând conform cu El!

joi, ianuarie 08, 2009

SCAPĂ DE TEMERILE TALE SI DE NECREDINŢĂ!

Israel cãzuse în idolatrie. Dar rãdãcina pãcatului lor era tot necredinta, având drept rezultat fel de fel de temeri! Asa cã Dumnezeu le-a trimis un prooroc spre a le arãta rãdãcina pãcatului lor.

Proorocul le-a spus în fel si chip: “Uitati-vã la voi! O mânã de fricosi, ascunsi care pe unde, înspãimântati de ideea de a se împotrivi vrãjmasului si de a lupta. Deja v-ati dat bãtuti. Dar este scris cã Dumnezeu v-a scãpat în trecut! A dat pãrintilor vostri mari izbânzi când s-au încrezut în El! Si a promis sã vã dea si vouã eliberare, sã vã scape – si voi tot nu vã încredeti în El! (vedeti Judecãtori 6:7–10).

Multi crestini se tem cã diavolul o sã îi distrugã. Le este teamã cã vor face o gresealã sau se vor întoarce la pãcatul lor, iar satan va avea izbândã asupra lor. Dar aceasta e o minciunã diabolicã! Biblia spune cã nu trebuie sã te temi când treci prin viatã!

Când esti încãtusat de fricã, ea devine contagioasã. Toatã lumea din jurul tãu se molipseste! Când Ghedeon a adunat armata sa, Dumnezeu i-a spus sã trimitã acasã fiecare soldat care se teme: “Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze… Si douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors” (Judecãtori 7:3).

Dumnezeu are acelasi cuvânt cãtre biserica Sa astãzi. El întreabã: “De ce te temi? De ce pãcãtuiesti neîncrezându-te în Mine, cã voi aduce izbândã în viata ta, cã te voi izbãvi? Am promis sã înfrâng orice putere diabolicã ce vine împotriva ta!”

Tatãl lui Ghedeon, Ioas, ridicase o statuie lui Baal si Astarteei, fãcutã din pietre imense. Motivatia sa era: “Baal a dat putere lui Madian peste noi, asa cã poate dacã ne închinãm dumnezeului lor, o sã ne dea si nouã putere”. Oamenii veneau de la mare depãrtare sã se închine acolo, incluzând madianiti si moabiti; era o fortãreatã puternicã, un bastion diabolic în Israel!

Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “N-o sã dau eliberare, izbândã, lui Israel pânã când nu vã descotorositi de acest idol care stã între noi. Dã-l la parte! Dãrâmã-l!” Asa cã în mijlocul noptii Ghedeon “a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul” (Judecãtori 6:27). El a luat un bou si a folosit frânghii pentru a dãrâma pe Baal si pe Astarteea!

Dumnezeu dã astãzi bisericii Sale acelasi mesaj pe care i l-a dat lui Ghedeon: “Vreau sã-ti dau ajutor - dar cum sã-ti dau dacã tu nu te încrezi în Mine. Esti plin de teamã. Si înainte ca sã dau izbândã, sã aduc eliberare, trebuie sã dãrâmi aceastã fortãreatã, acest pãcat care te înfăşoară!“ “Să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1). Noi trebuie sã dãrâmãm toate fortãretele fricii si pãcatului!

Gideon a demolat diabolicul bastion folosind un bou puternic. Dar nouã ni s-au dat arme mult mai puternice decât cele ale lui Ghedeon (vedeti 2 Corinteni 10:4–5).

Izbânda vine prin rugãciune fãcutã cu credintã. Aceasta nu înseamnã o rugãciune rece, goalã, ci rugãciune în Duhul, rugãciune care se încrede cã Dumnezeu va rãspunde: “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

miercuri, ianuarie 07, 2009

CUM SĂ NE RIDICĂM LA LUPTĂ!

Desi se vorbeste atât de mult în bisericã despre rãzboiul spiritual, crestinii tot nu au învãtat cum sã facã faţă, cum sã ţinã piept vrãjmasului. Suntem adversari usor de învins pentru diavol!
Nu cred cã absolut fiecare nenorocire care se întâmplã unui crestin vine de la diavol. În mod gresit dãm vina pe el când în mare parte e vorba de propria noastrã nepãsare, neascultare si trândãvie.

E usor sã dãm vina pe cel rãu pentru nesãbuinta noastrã. În acest fel, nu mai suntem nevoiti sã ne asumãm noi problema respectivã. Dar existã un rãu real în lume astãzi - iar el chiar e ocupat sa-si facã treaba, sã facã rãu!

Dati-mi voie sã vã spun câte ceva despre strategia lui satan. Dacã tot nu poate sã-L dea jos pe Cel Atotputernic de pe tronul Sãu, atunci mãcar încearcã sã distrugã imaginea lui Dumnezeu din voi! El vrea sã transforme în cârtitori si hulitori pe cei ce aduc laudã si închinare Domnului.

Satan nu vã poate ataca dupã bunul sãu plac. Dumnezeu a pus un zid de foc în jurul fiecãrui copil al Sãu, iar satan nu poate trece de acel zid fãrã permisiunea lui Dumnezeu.

Satan nu poate citi în mintea unui crestin. Unora le este teamã sã se roage din cauzã cã ei cred cã diavolul trage cu urechea la ei! Altii cred cã diavolul le poate citi fiecare gând. Nu e deloc asa! Numai Dumnezeu este omniprezent si atotstiutor.

Scriptura ne porunceste sã ne ridicãm, sã ne întãrim si sã ne luptãm împotriva cãrnii si a celui rãu: “Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” (1 Corinteni 16:13). “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

Trebuie sã devii sãtul pânã-n gât, pur si simplu sã nu mai poti suferi situatia în care diavolul te tine apãsat – trãind la nivelul de jos, deprimat, nefericit, gol pe dinãuntru, hãrtuit!

Cartea Judecători ne spune: “Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel” (Judecători 6:1–2).

Israelitii se gãseau la cel mai scãzut nivel la care fuseserã vreodatã. Erau siliti sã trãiascã în pesteri întunecoase si vãgãuni umede, înfometati, înfricosati si neajutorati. Dar deodatã ceva s-a întâmplat. A început cu Ghedeon, si s-a întins peste întreaga tabãrã: lui Israel i-a ajuns cutitul la os, s-a sãturat panã peste cap, n-a mai putut rãbda sã continue sã se ascundã în acele pesteri întunecoase!

Ghedeon si-a spus: “Cât sã mai rãbdam toate acestea? Ei fac ce vor, se duc unde vor pe pãmânturile noastre. Nimeni nu li se opune, nu se ridicã, nimeni nu face nimic împotriva lor! Ni s-a spus cã avem un Dumnezeu care a intervenit pentru pãrintii nostri. Dar iatã-ne acum: suntem pustiiti si nenorociti. Trãim în continuã fricã!"

Ceva s-a revoltat în Ghedeon. El a spus tocmai ce Dumnezeu astepta sã audã: “Prea mult! Pâna aici! Destul! Noi slujim unui Dumnezeu puternic, victorios. De ce, dar, sã continuãm, zi de zi, rabdând acest abuz?”

Dumnezeu nu va lucra pânã când tu nu esti complet dezgustat - pânã când nu mai poti suferi sã tot fii în situatia de a nu mai putea suferi!

Trebuie sã faci ca Ghedeon: sã strigi cãtre Domnul! Noi servim aceluiasi Dumnezeu cãruia îi slujea Israel. Dacã El a auzit plânsetul, strigãtul lui Israel în idolatria lor, El te va auzi si pe tine - în sinceritatea inimii tale.

marți, ianuarie 06, 2009

RUGĂCIUNEA NECREDINŢEI

Ati auzit despre rugãciunea de credintã. Eu cred cã existã o imagine opusã, o imagine în oglindã a acestei rugãciuni, o rugãciune care se bazeazã pe carnal. Eu o numesc rugãciunea de necredintã.

Vreau sã vã pun o întrebare. L-ati auzit vreodatã pe Domnul spunându-vã: “Inceteazã a te mai ruga – ridicã-te de pe genunchi”? Ti-a spus vreodatã Duhul Sãu “Gata, opreste-te din plâns si stergeti ochii. De ce stai cu fata la pãmânt înaintea Mea?”

Domnul a vorbit exact aceste cuvinte către Moise: “Domnul a zis lui Moise: "Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15). Întelesul literal în evreieste al acestui verset este: “De ce strigati la Mine? De ce tot zgomotul ăsta stăruitor în urechile mele?”

De ce ar spune Dumnezeu aceasta cãtre Moise? Iatã un om dupã placul lui Dumnezeu, un om al rugãciunii, în momentul de crizã al vietii sale. Faraon era pe urmele israelitilor, gata-gata sã-i prindã. Majoritatea crestinilor probabil ar fi reactionat la fel ca si Moise. S-a dus afarã undeva pe vreun deal ca sã fie singur cu Domnul. Dupã aceea si-a vãrsat inima în rugãciune.

Când Dumnezeu a auzit pe Moise strigând, i-a spus: “Destul”. Scriptura nu este explicitã despre cecea ce urmeazã. Dar poate cã în acel moment Dumnezeu sã fi spus: ”Cu ce drept toatã agonia asta, Moise. Plânsetele voastre sunt o insultã la adresa credinciosiei Mele. V-am facut deja promisiunea solemnã de eliberare. Si v-am arãtat exact ce aveti de fãcut. Acum, încetati cu plânsetele”.

Când avem de înfruntat propriile noastre momente de crizã, s-ar putea sã ne convingem singuri cã: “Rugãciunea este cel mai important lucru pe care pot sa-l fac acum”. Dar vine o vreme când Dumnezeu ne cheamã sã actionãm, sã ascultãm cu credintã de Cuvântul Sãu. În asemenea momente, El nu ne va permite sã ne retragem în pustie pentru a ne ruga. Acel lucru ar însemna nesupunere si orice rugãciune ar fi fãcutã în necredintã.

Rugãciunea de necredintã tine seama numai de bunãtatea lui Dumnezeu. Ea ignorã severitatea judecãtilor Sale sfinte. Pavel scrie: “Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu” (Romani 11:22). Apostolul înadins mentioneazã aici bunãtatea si asprimea lui Dumnezeu la un loc. El spune cã nu pot fi separate una de celalaltã.

In Vechiul Testament, Isaia a exprimat acest lucru astfel: “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge” (Isaia 59:1–3).

Preaiubitilor, Dumnezeu nu S-a schimbat între Vechiul si Noul Testament. El e un Dumnezeu al dragostei si milei, asa cum semnaleazã Isaia. Dar El încã urãste pãcatul deoarece El este sfânt si drept. De aceea I-a spus lui Israel “Nu vã aud din cauza pãcatului vostru”.

Sã luãm aminte la cuvintele psalmistului David: “Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea” (Psalmul 66:17–20).

Psalmistul spune, în esentã: ”Am vãzut cã erau lucruri nelegiuite în inima mea si am refuzat sã mã împac cu asta. Asa cã am venit la Domnul spre a primi curãtirea. Dupã aceea El a auzit rugãciunea mea. Dar dacã m-as fi tinut în continuare de pãcat, Dumnezeu n-ar fi ascultat plânsetul, strigãtul meu."

luni, ianuarie 05, 2009

CELĂLALT ASPECT AL PĂRTĂŞIEI

Să intrăm în slava lui Dumnezeu înseamnă nu numai să primim dragostea Tatălui, ci si sã îL iubim si noi la rândul nostru. E vorba despre afectiune reciprocã, ambele părti dăruind si primind dragoste. Biblia ne spune: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta” (Deuteronom 6:5).

Dumnezeu ne spune: “Fiule, dă-mi inima ta” (Proverbe 23:26). Dragostea Sa cere reciprocitate, ca si noi să îi intoarcem cu o dragoste totală, neîmpărtită, implică faptul ca si noi să venim cu toată inima, cu tot sufletul, cu mintea si puterea noastră.

In orice caz, Domnul ne spune în termeni care nu lasă loc de îndoială: "Tu nu poti câstiga dragostea Mea. Dragostea Mea se dăruieste, nu se câstigă, nu este ceva care primesti pentru meritele tale! Ioan scrie: “Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” si “Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:10, 19).

Asa cum dragostea lui Dumnezeu pentru pe noi este manifestată prin odihnã si bucurie (n.trad.: El se “odihneste în tăcere” în dragostea Sa pentru poporul Sãu, vezi Tefania 3:17 si devotionalul ref. acest aspect, de vineri 2 ian 08) tot astfel dragostea noastră pentru El trebuie să contină aceleasi două elemente:

1. David exprimă faptul că se “odihneste”, găseste linistea, plăcerea, în dragostea sa pentru Dumnezeu, când ne scrie: “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmul 73:25). Inima care-L iubeste pe Domnul încetează complet de a mai căuta alinare în altã parte. Mai degrabã, gãseste multumirea deplinã în El. Intr-o astfel de iubire, dragostea plină de bunatate a lui Dumnezeu este mai bunã chiar decât viatã însăsi!

2. O astfel de inimă de asemenea se bucură în dragostea sa pentru Dumnezeu. Ea cântă si sare, dansează de bucurie în exaltarea sa pentru Domnul. Când un copil al lui Dumnezeu stie cât de mult îl iubeste Tatăl său, asa o desfătare pune acest lucru în sufletul său!

Dati-mi voie să vă dau unul dintre cele mai pline de semnificatie versete din toată Scriptura. “Proverbele” ne dau aceste cuvinte profetice despre Hristos: “eu eram meşterul Lui, la lucru lângă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:30–31).

Preaiubitilor, noi suntem fiii despre care se vorbeste aici! Incă de când a fost creat pământul, Dumnezeu a avut în vedere un trup de credinciosi uniti în Fiul Său. Si chiar si atunci Tatăl a găsit desfătare si bucurie în acesti copii. Isus mărturiseste: “Eu am fost desfătarea Tatălui Meu, bucuria fiintei Sale. Iar acum toti cei ce se întorc la Mine în si cu credintã, sunt si ei desfătarea Tatălui!"

Deci, cum îl iubim noi pe Isus, la rândul nostru? Ioan rãspunde, “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3).

Care sunt poruncile Sale? Isus spune, în esentã, ca douã sunt acestea: “În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii." (Matei 22:40). Prima si cea mai importanta este sã iubim pe Domnul cu toatã inima, sufletul si cugetul nostru. Nimic sã nu ne opreascã de la aceasta. Iar a doua poruncã este sã iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine. Aceste douã porunci simple cuprind toată Legea lui Dumnezeu.

Isus spune aici cã nu putem sã fim în pãrtãsie cu Dumnezeu sau sã intrãm în slava Sa dacã purtãm cuiva pica. În consecintã, a-L iubi pe Dumnezeu înseamnã a iubi pe fiecare frate, pe fiecare sorã în acelasi mod în care ne-a iubit Tatãl pe noi.

vineri, ianuarie 02, 2009

O VIAŢĂ DE PĂRTĂŞIE

Foarte multi din copiii lui Dumnezeu cunosc foarte putin sau deloc despre viata de pãrtãşie cu El. De ce se întâmplã acest lucru?

Eu cred cã asemenea crestini au un concept trist, gresit despre Tatãl ceresc. Imi amintesc de pilda datã de Isus referitoare la robul care a ascuns, a îngropat talantul sãu, pentru cã avea o imagine gresitã despre stãpânul sãu. Acel rob a spus: “Doamne, am ştiut că eşti om aspru” (Matei 25:24).

Tot astfel, multi credinciosi din ziua de astãzi gândesc: "Cum ar putea vreodatã Dumnezeu sã fie multumit de mine, cântând de bucurie de dragostea pe care o are pentru mine? L-am dezamãgit asa de tare uneori, aducând rusine numelui Sãu. Cum ar putea El sã mã mai iubeascã pe mine, mai ales în situatia în care mã zbat acum?"

Eu cred cã acesta este un motiv puternic pentru care asa de multi crestini nu vor sã se apropie de Tatãl ceresc. Ei se tem sã se apropie de El pentru cã se gândesc cã L-au dezamãgit într-un fel sau altul. Tot ce pot ei sã gândeascã despre El este cã El e un foc mistuitor, gata sã-i judece si sã-i condamne.

Întrebarea pentru noi toti cei de astãzi este: cum putem noi sã nu dorim sã fim aproape de un Tatã care ne scrie scrieri de dragoste, care ne spune cat tânjeste sã fie cu noi, care e întotdeauna gata sã ne îmbrãtiseze, care spune cã nu are decât gânduri bune pentru noi? În ciuda absurditãtii noastre, el ne asigurã “satan s-ar putea sã vã spunã cã nu faceti doi bani, dar Eu vã spun: voi sunteti bucuria mea!”

S-ar putea sã vã gânditi: ”Cu sigurantã Domnul nu gãseste bucurie în cineva care este încã în pãcat. Nu mã pot astepta ca El sã mã iubeascã dacã eu continui în cãile mele pãcãtoase. Felul acesta de gândire e vecin cu blasfemia”.

Da, Dumnezeu cu sigurantã iubeste poporul Sãu, dar nu iubeste pãcatul acestuia. Biblia spune cã El reprobã fiecare copil care continuã în pãcat, dar întotdeauna suferã pentru aceasta. Iar dupã ce ne mustrã, Duhul Sãu ne face sã constientizãm semnificatia revoltei Lui asupra pãcatului.

Prin toate acestea, dragostea lui Dumnezeu pentru noi rãmâne neschimbatã. Cuvântul spune: "Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi” (Maleahi 3:6). “Tatăl… în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. (Iacov 1:17). “Eu sunt Dumnezeu, nu un om” (Osea 11:9).

Sã ne fereascã Dumnezeu ca dragostea Sa pentru noi sã scadã si sã dea înapoi asa cum face dragostea noastrã pentru El! Dragostea noastrã variazã aproape de la o zi la alta, mergând de la fierbinte si plinã de entuziasm, la cãldicicã sau chiar rece. Asemenea ucenicilor, putem fi gata sã murim pentru Isus astãzi, ca în ziua urmãtoare sã îL abandonãm si sã dãm bir cu fugitii.

Dati-mi voie sã vã întreb dacã puteti sã spuneti: "Tatãl meu ceresc mã iubeste atât de mult, este îndrãgostit de mine! El spune cã sunt plãcut si minunat în ochii Sãi si eu îL cred. Eu stiu cã nu conteazã prin ce problemã trec, sau cât de tentat sau încercat sunt, cã El mã va salva. El mã va proteja prin toate, niciodatã nu va permite ca eu sã fiu zdrobit. El întotdeauna va avea grijã si se va purta cu bunãtate fatã de mine!"

Aici începe adevãrata pãrtãsie. Noi trebuie sã fim convinsi în fiecare zi cã dragostea lui Dumnezeu pentru noi este neschimbãtoare. Si trebuie sã îi arãtãm cã ne încredem în faptul cã El ni s-a descoperit nouã pe Sine însusi. Ioan scrie: ”Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4:16).

joi, ianuarie 01, 2009

ADEVARATA PÃRTÃŞIE

Multi creştini vorbesc despre intimitatea cu Domnul, despre umblarea în El, de a-L cunoaşte pe El, de a avea pãrtãşie cu El. Dar nu putem avea comuniune, pãrtãşie, relatie adevãratã cu Dumnezeu dacã nu primim în inimile noastre din plin revelatia dragostei Sale, harul şi mila Sa.

Comuniunea cu Dumnezeu constã în douã lucruri:

1. Sã primim dragostea Tatãlui si
2. Sã-L iubim si noi, la rândul nostru

Poti petrece ore în sir in fiecare zi in rugãciune, spunând Domnului cât de mult îl iubesti, dar nu aceasta este comuniunea. Dacã n-ai primit, dacã n-ai acceptat dragostea Sa, atunci n-ai experimentat comuniunea cu El. Pur si simplu nu poti împãrtãsi intimitatea cu Domnul dacã nu esti pecetluit în dragostea Lui pentru tine.
Eu stiu cã atunci când vin la Domnul meu, nu vin la un Tatã dur, nemilos, care-mi cere ce stie cã nu pot. El nu mã asteaptã cu o faţã mânioasã, gata sã-mi mai tragã o nuia peste spate. Nici nu mã urmăreste ca pe un vânat, gata sã vadã dacã dau gres, ca sã-mi poatã zice: “Te-am prins!”
Nu, ci vin la un Tatã care mi S-a revelat mie cu o dragoste purã, neconditionatã. El este bun si milos, plin de har si îndurare, si de-abia asteaptã sã-mi ia toatã povara si grijile. Si stiu cã El niciodatã nu mã va respinge când îl chem!

Iatã de ce o sã vin “în curtile sale” cu laudã si multumiri deoarece sunt recunoscãtor pentru (ce este si) cine este Dumnezeul meu. Lui îi pasã de tot ceea ce e în legãturã cu mine, de tot ce mã priveste! (a se vedea Psalmul 100).

Profetul Ţefania spune ceva de necrezut despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi. El scrie: “Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine” (Ţefania 3:17).

Acest verset ne spune douã lucruri importante despre felul în care ne iubeste Domnul:

1. Dumnezeu se “odihneste în tăcere” în dragostea Sa pentru poporul Sãu. In Evrei, expresia "El va tăcea în dragostea Lui" vrea să spună "El va sta în tăcere, va tãcea din cauza dragostei Lui". Dumnezeu spune, în esentã: "Mi-am gãsit adevarata mea dragoste si sunt complet satisfãcut! Nu am nevoie sã caut în altã parte, pentru că n-am de ce să mă plâng. Sunt complet multumit, împlinit de aceastã relatie, si nu-Mi voi lua dragostea înapoi, nu Mi-o voi retrage! Dragostea mea este sigurã!"

2. Dumnezeu găseste mare plăcere în poporul Sãu. Ţefania mărturiseste: “nu mai poate de veselie pentru tine”. El spune, “dragostea lui Dumnezeu pentru tine este asa de mare, că pune un cântec pe buzele Sale!”

A se bucura înseamna "a avea bucurie si încântare", “a se bucura în ceva”. Este o expresie exterioarã a ceva ce vine dinãuntru, adicã încântarea. Este de asemenea cel mai puternic fel de a exprima dragostea. Cuvântul evreiesc pe care Tefania îl foloseste aici pentru "a se bucura" este “tripudiare” însemnând "a sãlta, a sãri în sus de bucurie, ca cineva care e coplesit de extazul biruintei”.

Poti tu sã te gândesti la Tatãl tãu ceresc ca fiind asa de îndrãgostit de tine, cã sare în sus de bucurie numai gândindu-Se la tine? Poti tu sã primesti, sã accepti cuvântul Sãu cã te-a iubit mai înainte ca lumea sã fi fost creatã, înainte ca omenirea sã fi existat, înainte ca tu sã fi fost mãcar nãscut? Poti tu sã accepti cã te-a iubit chiar si dupã ce ai cãzut în pãcatul adamic, rãsculandu-te astfel impotriva Lui?