vineri, octombrie 31, 2008

CREŞTEREA ÎN HAR POATE FI OPRITĂ!

Pavel i-a avertizat pe efeseni: „Ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură” (Efeseni 4:14). S-ar putea să te gândeşti: „Acest verset nu se aplică mie. Temelia mea este solidă din punct de vedere biblic. Nu sunt înşelat de noile capricii evanghelice şi de ideile uşuratice care îi distrag pe oameni de la Cristos. Sunt înrădăcinat în Cuvântul lui Dumnezeu.”

Cu toate acestea, urmăriţi restul versetului lui Pavel: „…purtaţi…prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (4:14). S-ar putea să nu fii înşelat de vreo doctrină falsă. Pavel spune că, totuşi, ai putea să fii ademenit de o cu totul altă problemă. El întreabă: „Eşti tu tulburat din cauza planurilor răutăcioase ale celor care ţi se opun?”

Mesajul lui Pavel ne cheamă să ne examinăm din nou: Cum reacţionăm noi la oamenii care se numesc fraţii şi surorile noastre în Cristos şi, în acelaşi timp, răspândesc minciuni despre noi?

Atunci când Pavel porunceşte, „Să nu mai fim copii”, el ne spune: „Acei duşmani ai voştri – cei care folosesc bârfa şi calomnia, înşelătoria şi manipularea, viclenia şi şiretenia, minciuna şi ipocrizia – vă spun, ei sunt copii răzvrătiţi. Ei sunt prefăcuţi şi răsfăţaţi. Ei nu au permis harului lui Dumnezeu să lucreze în ei. Deci, nu vă lăsaţi înşelaţi de jocurile lor răutăcioase şi copilăreşti. Ei vor ca voi să reacţionaţi la răutatea lor aşa cum ar face un copil. Dar nu trebuie să le răspundeţi copilăreşte.”

În următorul verset Pavel ne îndeamnă să ne îndreptăm spre maturitate: „Credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos” (Efeseni 4:15). El spune: „Nu puteţi împiedica loviturile pe care le primiţi, rănile care vă sunt făcute, bârfele care sunt răspândite împotriva voastră şi minciunile spuse despre voi. Cu toate acestea, puteţi folosi aceste lucruri pentru a creşte în har. Priviţi la ele ca şi la oportunităţi de a vă asemăna tot mai mult cu Cristos. Răspundeţi cu blândeţe şi cu un duh smerit. Iertaţi-i pe cei care vă folosesc cu răutate.”

joi, octombrie 30, 2008

RUGĂCIUNEA CARE ZGUDUIE IADUL

Atunci când cartea Daniel a fost scrisă Israel se afla în robia din Babilon. Şi deja în capitolul şase, după o viaţă lungă de slujire, Daniel era la vârsta de optzeci de ani.

Daniel fusese, dintotdeauna, un om al rugăciunii. Şi acum, la vârsta sa înaintată, el nu se gândea s-o ia mai încet. Scriptura nu menţionează că Daniel ar fi fost epuizat sau descurajat. Dimpotrivă, Daniel era doar la început. Scriptura ne arată că deşi acest om a împlinit optzeci de ani, rugăciunile sale au zguduit iadul, înrăindu-l pe diavol.

Împăratul Darius l-a promovat pe Daniel în cel mai înalt post din ţara sa. El a devenit unul din cei trei preşedinţi co-egali, domnind asupra prinţilor şi guvernatorilor ai 120 de provincii. Darius l-a privilegiat pe Daniel deasupra celor doi preşedinţi, încredinţându-i lui Daniel formarea politicii guvernamentale şi instruirea tuturor slujbaşilor şi intelectualilor de la curte (Daniel 6:3).

Este evident că Daniel era un profet ocupat. Îmi pot doar imagina tot felul de presiuni puse asupra acestui slujitor, cu agenda sa de lucru aglomerată şi întâlniri care durau mult timp. Totuşi, nimic nu-l putea îndepărta pe Daniel de la timpul său de rugăciune; el nu era niciodată prea ocupat pentru a se ruga. Rugăciunea a rămas ocupaţia sa centrală, având prioritate asupra tuturor altor cerinţe. De trei ori pe zi el se retrăgea din toate obligaţiunile, poverile şi cerinţele sale de conducător pentru a petrece timp cu Domnul. El, pur şi simplu, se retrăgea din toate activităţile şi se ruga. Iar Dumnezeu îi răspundea. Daniel a primit toată înţelepciunea şi călăuzirea sa, mesajele şi profeţiile sale în timp ce se afla pe genunchi (vezi Daniel 6:10).

S-ar putea să te întrebi – ce este rugăciunea care zguduie iadul? Aceasta vine de la un slujitor credincios, sârguincios, care vede naţiunea şi biserica sa căzând tot mai adânc în păcat. Această persoană cade pe genunchii săi, strigând: „Doamne, nu vreau să fiu o parte a ceea ce se întâmplă. Lasă-mă să fiu un exemplu al puterii tale care mă ţine în mijlocul acestui veac păcătos. Nu contează dacă nimeni altcineva nu se roagă. Eu mă voi ruga.”

Eşti prea ocupat pentru a te ruga? Spui tu: „Pur şi simplu merg prin credinţă?” S-ar putea să te gândeşti: „Dumnezeu cunoaşte inima mea, El ştie cât de ocupat sunt eu. Eu Îi rostesc Lui rugăciuni în gând de-a lungul zilei.”


Eu cred că Domul doreşte timp de calitate, fără grabă, în singurătate cu noi. Atunci rugăciunea devine un act al dragostei şi devoţiunii, nu doar un timp de cerere.

miercuri, octombrie 29, 2008

CERÂND PUTEREA CARE ESTE ÎN CRISTOS

În timp ce Isus îşi petrecea ultimele ore cu ucenicii Săi, El le-a spus: „Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23). Apoi El le-a spus: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (16:24).

Ce afirmaţie incredibilă. În timpul acestei scene Cristos îşi avertiza ucenicii de faptul că El avea să plece şi nu avea să-i vadă un timp scurt. Cu toate acestea, cu aceeaşi răsuflare, El i-a asigurat că ei aveau acces la fiecare binecuvântare din cer. Tot ceea ce trebuiau ei să facă era să ceară în Numele Său.

Ucenicii fuseseră personal învăţaţi de Isus de a bate, a căuta şi a cere lucrurile lui Dumnezeu. Ei erau învăţaţi din prima sursă că toate binecuvântările Tatălui – tot harul, toată puterea şi tăria – se găseau în Cristos. Şi ei auziseră cum Isus le spunea mulţimilor: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face şi altele mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl: şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:12-14).

Cuvintele lui Cristos mă mustră: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu” (Ioan 16:24). În timp ce citesc aceste rânduri Îl aud pe Domnul şoptindu-mi: „David, tu n-ai cerut puterea pe care am făcut-o disponibilă pentru tine. Tu doar trebuie să ceri în Numele Meu.”

Iată ce cred eu că întristează inima lui Dumnezeu mai mult decât toate păcatele combinate ale firii. Domnul nostru este întristat de lipsa credinţei, mereu în creştere, în promisiunile Lui…de îndoieli, mereu în creştere, ale faptului că El ar răspunde la rugăciune…şi de un popor care cere tot mai puţin şi mai puţin din puterea care este în Cristos.

Indiferent de cât de mult ai cerut să te asemeni cu Cristos, aceasta nu este nimic în comparaţie cu resursele înţelepciunii spirituale care încă mai aşteaptă în depozitul Său. Cere într-o mare măsură! Cere înţelepciune, cere călăuzire, cere revelaţie. Dar toate acestea trebuie cerute prin credinţă, fără nici o îndoială.

marți, octombrie 28, 2008

CÂT DE MARE ESTE ISUS AL TĂU?

Ioan 14 conţine două promisiuni magnifice. În prima, Isus afirmă: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face şi altele mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl: şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:12-14). Isus arată limpede şi clar în ultimul verset: „Cereţi orice în Numele Meu şi Eu o voi face pentru voi.”

Cu două versete mai jos Isus promite: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14:16-18). Aici Cristos spune: „Vă voi da Duhul Adevărului, iar puterea Sa va locui în voi.”

Acestea sunt două promisiuni incredibile de la Isus. Totuşi, observaţi un singur verset care se află între acestea: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). De ce apare aici această afirmaţie? Cristos ne spune: „Ascultarea este legată de aceste promisiuni.” Pe scurt, ambele promisiuni au de a face cu păzirea şi ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Ele au fost date pentru a fi împlinite, în aşa fel încât nimic să nu ne împiedice de la proclamarea puterii care este Cristos.

Sunt convins de faptul că a cere puţin sau nimic în Numele lui Isus este un motiv de ruşine pentru El. An după an, mulţi creştini se aşteaptă la tot mai puţin şi mai puţin. Până la urmă, le este îndeajuns numai mântuirea. Ei nu au alte aşteptări decât a putea ajunge cândva în ceruri.

Te întreb acum: „Ai ajuns tu la capătul celui care este Cristos al tău? Te aştepţi tu la nimic mai mult decât să fii salvat prin puterea şi harul Său? Ajunge Cristos al tău la capătul puterii pentru ca doar să poţi supravieţui încă o altă zi? Se sfârşeşte El pentru tine într-un loc al păcii şi bucuriei ocazionale, într-o viaţă trăită, în cea mai mare parte, sub hărţuirea lui satan?
Toate aceste pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu mă conving de faptul că Isus „al meu” nu este mai mare decât cererile mele. Totuşi, este trist faptul că mulţi credincioşi Îl fac pe Cristos să arate nesemnificativ şi fără de putere prin necredinţa lor. Preaiubiţilor, eu nu vreau ca Cristos al meu să fie limitat. În schimb, vreau ca fiecare demon din iad să ştie cât de mare este Dumnezeul meu prin cât de mari sunt cererile mele. Vreau tot mai mult din Cristos al meu. Vreau ca El să fie mai mare ca niciodată în viaţa mea.

luni, octombrie 27, 2008

EL A SCRIS NUMELE TĂU ÎN PALMA SA

Ce autoritate incredibilă ne-a fost dată în rugăciune. Cum anume trebuie să folosim această autoritate? Prin însuşi numele lui Cristos. Vedeţi, atunci când ne-am pus credinţa în Isus, El ne-a dat Numele Său. Jertfa Sa ne împuterniceşte să spunem: „Sunt al lui Cristos. Sunt în El. Sunt una cu El.” Apoi, în mod uimitor, Isus a luat numele nostru. Ca şi Mare Preot al nostru, El l-a scris în palma mâinii Sale. Astfel, numele nostru este înregistrat în ceruri, sub Numele Său glorios.

Puteţi vedea de ce fraza „în Numele lui Cristos” nu este doar o formulă impersonală. Mai degrabă, este o poziţie la propriu pe care o avem cu Cristos. Iar acea poziţie este recunoscută de către Tatăl. Isus ne spune: „În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu” (Ioan 16:26-27).

Iată de ce Isus ne porunceşte să ne rugăm în Numele Lui. El spune: „Ori de câte ori cereţi în Numele Meu, cererea voastră are aceeaşi putere şi acelaşi efect la Tatăl cum ar fi dacă aş fi Eu cel care aş cere de la El.” Cu alte cuvinte, este ca şi cum rugăciunea noastră este rostită de Însuşi Isus în faţa tronului Tatălui. În acelaşi mod, atunci când punem mâinile asupra unui bolnav şi ne rugăm, Dumnezeu ne vede aşa de parcă Isus ar pune mâinile pe bolnav pentru a aduce vindecare.
Iată de ce, de asemenea, trebuie să venim cu îndrăzneală la tronul harului: pentru a primi. Trebuie să ne rugăm cu încredere: „Tată, stau înaintea Ta, ales în Cristos pentru a merge şi a aduce roadă. Acum fac această cerere într-o mare măsură, aşa încât bucuria mea să fie deplină.”

Aud pe mulţi creştini spunând: „Am cerut în Numele lui Isus, dar rugăciunile mele nu au primit răspuns.” Aceşti credincioşi afirmă: „Am încercat să proclam puterea în Numele lui Isus. Dar nu a mers în cazul meu.” Există numeroase motive pentru care noi nu primim răspunsuri la rugăciunile noastre. S-ar putea ca noi să fi permis vreunui păcat în vieţile noastre, ceva ce contaminează legătura noastră cu Cristos. Acesta devine un obstacol care împiedică curgerea binecuvântărilor de la El. Şi El nu va răspunde la rugăciunile noastre până nu ne lăsăm de păcatul nostru.

Sau poate că obstacolul a apărut din cauza stării noastre căldicele sau a inimii împărţite în ceea ce priveşte lucrurile lui Dumnezeu. Poate că suntem doborâţi de îndoială, care ne separă de puterea lui Cristos. Iacov avertizează: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7).

Iacov afirmă clar: „Cel care se îndoieşte nu va primi nimic de la Dumnezeu.” Cuvântul pe care-l foloseşte Iacov pentru a se îndoi înseamnă „a fi indecis.” Adevărul este că atunci când aceşti oameni au făcut aceste cereri, ei L-au pus pe Dumnezeu la încercare. În inimile lor ei îşi spuneau: „Doamne, dacă îmi răspunzi, Te voi sluji. Îţi voi da totul doar dacă vei răspunde la această rugăciune. Dar dacă nu o vei face, îmi voi trăi viaţa în felul meu.”
Cu toate acestea, Dumnezeu nu poate fi mituit. El cunoaşte inimile noastre şi ştie că suntem nehotărâţi în dedicarea noastră Fiului Său. El păstrează puterea care este în Cristos pentru cei care se predau Lui pe deplin.

vineri, octombrie 24, 2008

EL DOREŞTE TOTUL

„Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El… nu vei mai plânge! El se va îndura de tine, când vei striga… Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga… Voi însă veţi cânta ca în noaptea…cu inima veselă” (Isaia 30:18-19, 21, 29). Isaia spunea: „Numai dacă Îl vei aştepta pe Domnul – dacă vei striga din nou către El şi te vei reîntoarce la încrederea în El – El va face pentru tine tot ce am spus şi chiar mai mult.”

Dumnezeu poate spune doar un cuvânt şi duşmanul se va clătina în faţa noastră: „Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa” (Isaia 30:31). Preaiubiţilor, nu există nici o problemă pe care Tatăl nostru să n-o poată rezolva, nici o luptă pe care El să n-o câştige pentru noi, doar cu un cuvânt de pe buzele Sale. Isaia spune că „suflarea Domnului” va mistui totul în calea noastră (Isaia 30:33).

Cu toate acestea, procesul de încredere în Dumnezeu în toate lucrurile nu este uşor. Recent, Îl căutam pe Domnul în privinţa unei situaţii referitor la clădirea bisericii noastre aici în oraşul New York. I-am spus lui Dumnezeu: „Am încredere în Tine, Tată, în privinţa aceasta. Ţi-am căutat călăuzirea referitor la acest lucru şi voi fi pe pace.” Iată cum mi-a răspuns El: „David, sunt uimit de modul în care poţi avea încredere în Mine cu starea ta reală, finanţele şi alte lucruri materiale. Totuşi, tu încă nu ai încredere în Mine cu starea ta fizică.”

Eram foarte conştient de vârsta mea şi fusesem destul de îngrijorat pentru ceea ce avea să se întâmple cu familia mea după moartea mea. Acum cuvintele de mustrare ale Domnului m-au lovit ca un trăsnet. Am pus fiecare îngrijorare pentru starea materială în mâinile Lui, dar nu şi grijile veşnice. Mi-am dat seama: „Doamne, Tu doreşti ca eu să am încredere în Tine în toate, nu-i aşa?”

Da, preaiubite sfânt, El doreşte totul – sănătatea ta, familia ta, viitorul tău. El doreşte ca tu să-I încredinţezi orice lucru. El vrea ca tu să trăieşti în linişte, încredere şi odihnă. Deci, mergi în cămăruţa ta tainică şi stai numai cu Domnul. Adu Lui totul. El a promis: „Vei auzi vocea mea în urma ta, spunându-ţi pe ce cale să mergi. Aceasta este calea – acum, mergi pe ea.”

Dovada credinţei este odihna. Credinţa încrederii rezultă într-o pace a minţii. Iar adevărata credinţă încredinţează toate lucrurile în mâinile Sale.

joi, octombrie 23, 2008

PUTERE ŞI ÎNCREDERE SPIRITUALĂ

Duhul Sfânt ne dă putere atunci când punem toate nevoile noastre în mâinile lui Dumnezeu şi ne punem încrederea în puterea Lui.

Rut este un exemplu al unei astfel de încrederi. După ce soţul ei a murit, Rut a trăit cu soacra sa, Naomi. Naomi se îngrijora în privinţa bunăstării şi viitorului lui Rut. Astfel, ea a sfătuit-o pe Rut să se culce la picioarele bogatului Boaz şi să-i ceară să-şi îndeplinească obligaţiunea lui în faţa ei în calitate de rudă a ei cu drept de răscumpărare.

În acea seară, după ce s-a terminat vânturarea din ziua respectivă, Boaz s-a culcat „la marginea unui stog” (Rut 3:7) şi a tras o pătură peste el. Dimineaţa el s-a trezit speriat, găsind o femeie culcată la picioarele sale. (Nu era nimic imoral în ceea ce priveşte prezenţa lui Rut acolo; acesta era un obicei practicat în acele vremuri.)

Rut i-a spus: „Întinde-ţi poala ta peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare” (Rut 3:9). Ea spunea, în esenţă: „Îţi vei lua tu obligaţia pe care o ai în calitate de rudă a mea? Vei avea grijă de mine?” De fapt, ea întreba: „Te vei căsători cu mine?”

Aceasta nu era o schemă de manipulare. Rut şi Naomi făcuseră totul într-o ordine divină. Putem fi siguri de aceasta, deoarece linia lui Cristos a venit prin Rut. Atunci când Rut s-a întors acasă Naomi a întrebat-o: „Tu eşti, fiica mea?” (3:16). Cu alte cuvinte, ea întreba: „Să te numesc Rut „cea logodită”? Sau încă mai eşti „văduva” Rut?”

Rut i-a spus lui Naomi tot ce se întâmplase. Ascultaţi sfatul evlavios al lui Naomi: „Fii liniştită, fiica mea, până vei şti cum se va isprăvi lucrul acesta, căci omul acesta nu va avea odihnă până nu va sfârşi lucrul acesta chiar astăzi” (Rut 3:18). Naomi se rugase pentru aceasta, căutând călăuzirea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi dăduse un sfat. El îi reamintise de legea rudeniei şi a răscumpărării (care era un model şi o prevestire a lui Cristos). Astfel, Naomi era sigură de faptul că ea şi Rut îşi făcuseră partea lor. Acum era timpul ca ele să stea liniştite şi să aibă încredere în Dumnezeu că va face ceea ce promisese. Ea spunea: „Totul este în mâinile Lui acum, Rut. Doar relaxează-te şi fii calmă.”

Liniştea şi pacea au venit peste casa lui Naomi. Nimeni nu era într-o frenezie, muşcându-şi degetele şi întrebându-se: „Va face Dumnezeu acest lucru? Când se va întâmpla?” Aceste două femei credincioase puteau să se relaxeze, să cânte şi să-L laude pe Domnul pentru bunătatea Lui.

Te-ai rugat? Ţi-ai pus încrederea? Eşti tu gata să stai în linişte şi „să vezi mântuirea Domnului?” El ţine totul sub control.

miercuri, octombrie 22, 2008

DEVENIND OAMENI AI RUGĂCIUNII

În Ieremia 5, Dumnezeu a stăruit: „Cutreieraţi uliţele Ierusalimului…căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul” (Ieremia 5:1). Domnul spunea în esenţă: „Voi avea îndurare, dacă voi putea găsi doar o singură persoană care Mă va căuta.”

În timpul robiei babiloniene Dumnezeu a găsit un astfel de om în Daniel. Şi astăzi, mai mult ca niciodată în istorie, Domnul este în căutarea aceluiaşi fel de bărbaţi şi femei evlavioşi. El caută slujitori credincioşi care doresc să „se expună riscurilor” şi să „stea în spărtură”, lucruri ce pot fi realizate prin rugăciune.

La fel ca şi Daniel, o astfel de persoană va fi găsită ţinând Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile sale. Atunci când Duhul Sfânt a venit la Daniel, proorocul citea cartea Ieremia. Anume atunci Duhul a descoperit că vremea lui Dumnezeu de eliberare venise pentru Israel. După ce revelaţia a venit, Daniel a fost provocat să se roage: „Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului, Dumnezeului Meu” (Daniel 9:3-4).

Daniel ştia că poporul lui Dumnezeu nu erau pregătit să primească restabilirea Sa. Cu toate acestea, s-a năpustit profetul asupra semenilor săi pentru păcatele lor? Nu, Daniel s-a identificat cu decăderea morală din jurul său. El a afirmat: „Noi am păcătuit…nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine…pentru că am păcătuit împotriva Ta” (Daniel 9:5-8).

Dumnezeu doreşte foarte mult să binecuvânteze astăzi poporul Său, dar dacă mintea noastră este pângărită de duhul acestei lumi, nu suntem în poziţia de a primi binecuvântările Sale. Daniel a făcut următoarea afirmaţie: „Toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre, şi n-am luat aminte la adevărul Tău. De aceea şi Domnul a îngrijit ca nenorocirea aceasta să vină peste noi” (Daniel 9:13-14).

Să dea Domnul să ne examinăm umblarea noastră cu Domnul şi să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să ne arate domeniile în care ne-am compromis. Am face mult mai mult decât să ne rugăm pentru o naţiune în decădere. Am striga: „O, Doamne, cercetează-mi inima. Scoate la iveală tot ceea ce aparţine duhului acestei lumi care s-a strecurat în sufletul meu.” La fel ca şi David, anume atunci vom putea să ne întoarcem faţa pentru a ne ruga pentru eliberarea familiilor noastre, a naţiunii noastre.

marți, octombrie 21, 2008

DUMNEZEU ESTE PE CALE DE A FACE CEVA NOU ŞI GLORIOS

„Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor” (Ezechiel 20:14).

Dumnezeu este pe cale de a face ceva nou şi glorios. Acest lucru nou merge dincolo de vreo trezire. Este o lucrare a lui Dumnezeu pe care El singur o iniţiază atunci când nu mai poate îndura pângărirea Numelui Său sfânt. Vine un timp când Dumnezeu determină că Cuvântul Său a fost călcat în picioare, iar mârşăviile au pângărit atât de mult ceea ce este numit „biserica”, încât El trebuie să se ridice şi să-Şi apere Numele Său în faţa unei lumi pierdute.

„Din pricina Numelui Său” Dumnezeu va face două lucrări mari. În primul rând, El va curăţa naţiunile şi biserica Sa cu judecăţi mari de răscumpărare. El va opri invazia casei Sale de către homosexuali şi şarlatani, va purifica şi curăţa lucrarea şi va ridica păstori după inima Sa.

În al doilea rând, Dumnezeu va glorifica Numele Său sfânt cu o mare intervenţie a îndurării. În mijlocul chinurilor judecăţilor care se vor înfăptui, Dumnezeu va salva ziua printr-o „întoarcere” supranaturală la Sine a unei rămăşiţe. Ceea ce El a făcut pentru Israel atunci când ei erau judecaţi, El o va face din nou în zilele care urmează.

Puteţi citi despre toate acestea în Ezechiel 36:21-38. Pe scurt, iată ce a fost profeţit: „Voi avea milă din pricina Numelui Meu sfânt care a fost profanat printre păgâni…nu din pricina voastră, dar din pricina Numelui Meu. Păgânul va şti că Eu sunt Dumnezeu. Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi de toate murdăriile. Vă voi da o inimă nouă şi un duh nou. Vă voi face să umblaţi în căile Mele. Vă voi salva de toate murdăriile voastre. Nu din pricina voastră Eu fac aceasta, ci din pricina Numelui Meu.”

„Dar Mi-am tras mâna înapoi, şi am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor, în faţa cărora îi scosesem... Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu, şi nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu” (Ezechiel 20:22, 44).

luni, octombrie 20, 2008

SECRETUL PUTERII SPIRITUALE

„Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30:15).

Iată care este secretul lui Dumnezeu pentru puterea spirituală: „Liniştea şi încrederea vor fi tăria voastră.” Cuvântul pentru linişte în ebraică semnifică „repaus.” Iar repaus înseamnă a fi calm, relaxat, liber de toată neliniştea; a fi liniştit, a se întinde având un suport dedesubt.

Puţini creştini astăzi au acest fel de linişte şi încredere. Mulţimi sunt implicate într-o frenezie de activităţi, grăbindu-se nebuneşte pentru a câştiga bogăţii, averi şi plăceri. Chiar şi în lucrare, slujitorii lui Dumnezeu aleargă cu îngrijorare şi frică, căutând răspunsuri la conferinţe, seminare, în cele mai populare cărţi. Fiecare vrea călăuzire, soluţii, ceva pentru a-şi calma duhul. Cu toate acestea, ei caută în fiecare sursă cu excepţia Domnului. Ei nu-şi dau seama că Dumnezeu deja a spus un cuvânt pentru ei prin Isaia: Dacă nu se întorc la El ca şi la sursa lor, năzuinţele lor vor sfârşi în durere şi confuzie.

Isaia descrie ceea ce neprihănirea lui Dumnezeu trebuie să realizeze în noi: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie” (Isaia 32:17). Dacă noi umblăm cu adevărat în neprihănire, vieţile noastre vor rodi un duh calm, liniştea inimii şi pacea cu Dumnezeu.

Isaia privea în jur şi vedea cum poporul lui Dumnezeu fugea în Egipt după ajutor, punându-şi încrederea în oameni, bazându-se pe cai şi pe care. Solii veneau şi se duceau. Conducătorii se întruneau în şedinţe cu strategii de urgenţă. Fiecare era în panică, tânguindu-se: „Ce putem face?”

Isaia i-a asigurat: „Nu trebuie să fie aşa. Întoarceţi-vă din rătăcirea voastră. Pocăiţi-vă de răzvrătirea voastră de a vă pune încrederea în alţii. Întoarceţi-vă la Domnul şi El vă va acoperi cu o cuvertură de pace. El vă va da linişte şi odihnă în mijlocul tuturor lucrurilor cu care vă confruntaţi.

vineri, octombrie 17, 2008

ZIUA PATRUZECI ŞI UNU

Să presupunem că vă întâlniţi cu Isus în ziua patruzeci şi unu, ziua care a urmat imediat după ispitirea Sa în pustiu. Faţa Sa străluceşte. El se bucură, lăudându-L pe Tatăl, deoarece a câştigat o mare victorie.

Îl vedeţi pe Isus emanând viaţă şi încredere. Acum El este pregătit să se confrunte cu puterile iadului. Deci, El se îndreaptă cu îndrăzneală spre oraşele mari ca zac în întuneric. El predică Evanghelia, fiind sigur de Cuvântul lui Dumnezeu. El vindecă bolnavii, ştiind că Tatăl este cu El.

Acum când îţi examinezi propria viaţă, vezi tocmai contrariul. Încă mai continui să te confrunţi cu propria ta experienţă din pustiu. Ai îndurat atacuri feroce din partea lui satan, iar sufletul tău este doborât la pământ. Nu poţi să nu te gândeşti: „Isus niciodată nu a trecut prin încercări prin care trec şi eu. El a fost deasupra tuturor lucrurilor.”

S-ar putea să vezi un slujitor care pare puternic în credinţă; el pare aşa de sigur de prezenţa lui Dumnezeu, încât te gândeşti: „El niciodată nu a avut probleme ca acelea pe care le am eu.” Dacă numai ai şti! Nu ai fost acolo când Dumnezeu l-a chemat pe acest om să predice şi apoi l-a dus într-un pustiu pentru a fi ispitit sever. Nu ai fost acolo când el a fost redus la zero şi aruncat în disperare. Şi nici nu ştii că, deseori, cele mai bune predici ale sale au urmat după încercările din propria sa viaţă.

Pavel ne avertizează să nu ne măsurăm neprihănirea cu cea pe care credem că o au alţii: „Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12).

Noi nu putem citi inimile altora. Cine ar fi ştiut în ziua patruzeci şi unu că Isus tocmai ieşise dintr-o ispită lungă şi oribilă? Cine ar fi ştiut că slava pe care au văzut-o ei în El a ieşit la lumină după o luptă mai grea decât oricare alta prin care ar fi trecut ei vreodată?

Noi trebuie să privim doar la Isus şi să ne bazăm doar pe neprihănirea şi sfinţenia Lui. El ne-a dat la toţi acces egal la acestea.

Dumnezeu te iubeşte în vremurile tale de încercare. Propriul Său Duh te-a dus în pustiu. Cu toate acestea, Însuşi Fiul Său a fost deja acolo şi El ştie exact ceea prin ce treci tu. Lasă-L să sfârşescă lucrarea Sa de zidire în tine a dependenţei şi încrederii totale în El. Vei ieşi la lumină cu încredere, compasiune şi putere divină pentru a-i ajuta pe alţii.

joi, octombrie 16, 2008

HAI, CONTINUĂ SĂ PLÂNGI

Atunci când ai de suferit cel mai greu, mergi în cămăruţa ta tainică şi varsă-ţi tot amarul şi disperarea pe care le ai!

Isus a plâns. Petru a plâns amarnic! Petru a purtat cu el durerea respingerii Însuşi Fiului lui Dumnezeu. Acele lacrimi amare au lucrat în el o minune frumoasă. El a revenit pentru a zgudui împărăţia lui satan.

Isus niciodată nu-şi întoarce spatele de la o inimă care plânge. El a spus: „Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită” (Psalmi 51:17). Nici măcar o dată nu va spune Domnul: „Vino-ţi în fire! Ridică-te şi ia-ţi medicamentul! Ia-ţi curaj şi usucă-ţi lacrimile.” Nu! Isus păstrează fiecare lacrimă în containerul său etern.

Eşti îndurerat? Grav? Atunci ¬¬¬¬¬continuă să plângi! Continuă să plângi până când lacrimile nu vor înceta să mai curgă. Dar lasă ca acele lacrimi să vină din durere, şi nu din necredinţă sau compătimire de sine.

Viaţa continuă. Vei fi surprins să ştii cât de mult poţi răbda cu ajutorul lui Dumnezeu. Fericirea nu constă în a trăi fără durere sau suferinţă. Adevărata fericire este de a învăţa cum să trăieşti fiecare zi în parte, în ciuda tuturor întristărilor şi durerilor. Înseamnă a învăţa cum să te bucuri în Domnul, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut.

S-ar putea să te simţi respins. S-ar putea să te simţi abandonat. Credinţa ta ar putea slăbi. S-ar putea să te gândeşti că eşti doborât la pământ. Întristarea, lacrimile, durerea şi goliciunea ar putea să te înghită uneori, dar Dumnezeu se mai află încă pe tronul Său. El încă mai este Dumnezeu!

Nu te poţi ajuta pe tine însuţi. Nu poţi opri durerea şi suferinţa. Dar Domnul nostru binecuvântat va veni la tine şi va pune mâna Sa iubitoare sub tine şi te va ridica pentru a te aşeza din nou în locurile cereşti. El te va elibera din frica morţii. El va descoperi dragostea Sa fără de margini pentru tine.

Priveşte în sus! Încurajează-te în Domnul. Atunci când ceaţa te înconjoară şi nu mai poţi vedea nici o cale de ieşire din dilema ta, lasă-te în braţele lui Isus şi, pur şi simplu, încrede-te în El. El doreşte credinţa ta, încrederea ta. El vrea ca tu să strigi cu voce tare: „Isus mă iubeşte! El este cu mine! El nu mă va da de ruşine! El se îngrijeşte chiar acum de toate! Nu voi fi doborât! Nu voi fi înfrânt! Nu voi fi o victimă a lui satan! Dumnezeu este de partea mea! Îl iubesc şi El mă iubeşte!”

La bază se află credinţa. Iar credinţa se bazează pe acest singur lucru absolut: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere...” (Isaia 54:17).

miercuri, octombrie 15, 2008

SLAVA ÎMPĂRŢITĂ A LUI DUMNEZEU

„El le-a mai zis:...‘Luaţi seama la ce auziţi. Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura: şi vi se va da şi mai mult. Căci celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are’ ” (Marcu 4:24-25).

Isus ştia că aceste cuvinte ar putea suna stranii pentru urechile nespirituale, de aceea El a precedat mesajul Său cu afirmaţia: „Dacă are cineva urechi de auzit, să audă” (Marcu 4:23). Isus ne spunea: „Dacă inima voastră este deschisă pentru Duhul lui Dumnezeu, veţi înţelege ceea ce trebuie să vă spun.”

Despre ce anume vorbeşte Isus în acest pasaj? El vorbeşte despre slava lui Dumnezeu în vieţile noastre, adică manifestarea prezenţei lui Cristos. Cu alte cuvinte, Domnul împarte prezenţa Sa glorioasă în diferite cantităţi, fie că este vorba de biserici sau de indivizi în parte. Unii nu primesc nimic din gloria Sa. Pe de altă parte, alţii primesc o măsură mereu în creştere, care emană din vieţile şi bisericile lor în cantităţi mai mari şi mai mari.

Dumnezeu a promis să reverse Duhul Său peste poporul Său în aceste vremuri de pe urmă. Într-adevăr, toată Scriptura ne îndreaptă privirea spre o biserică triumfantă, plină de slavă la sfârşitul timpurilor. Însuşi Isus a spus că porţile iadului nu vor putea triumfa asupra bisericii Sale. Noi nu vom merge în ceruri şchiopătând – doborâţi la pământ, în depresie, tânguindu-ne, înfrânţi, descurajaţi. Nu, Domnul nostru va aduce bisericii Sale mai multă putere. Această putere nu va fi manifestată numai prin semne şi minuni. Ea va fi descoperită în poporul Său prin transformarea glorioasă a inimilor atinse de Duhul lui Dumnezeu.

Cum putem noi obţine o măsură şi mai mare, mereu în creştere, a slavei lui Cristos? Domnul ne spune foarte clar: „Cu ce măsură veţi măsura, vi se va măsura” (Marcu 4:24). Isus spune: „Potrivit porţiunii din tine pe care mi-o dai Mie, îţi voi întoarce şi Eu cu aceeaşi porţiune. Îţi voi da aşa cum Îmi dai şi tu Mie. Orice măsură pe care o vei împărţi Mie, o voi împărţi şi Eu ţie.”

Dacă împarţi lui Dumnezeu lene şi lâncezeală – luând drept ceva obişnuit lucrarea Sa mare – vei primi înapoi un duh de tulburare. „Lenea te cufundă într-un somn adânc, şi sufletul molatic suferă de foame” (Proverbe 19:15). În rezultat, sufletul tău va înfometa, nefiind în stare de a fi satisfăcut.

Dragostea, mila şi harul lui Dumnezeu pentru noi nu au margini. Ideea aici nu este de a obţine dragostea, îndurarea sau harul Său, ci a avea binecuvântarea gloriei Sale în vieţile noastre.

Isus afirmă clar că El împarte diferite cantităţi ale slavei Sale pentru noi potrivit modului în care noi ne dăruim inimile Lui. Partea noastră este, pur şi simplu, de a fi tot mai aproape de El – în închinarea, ascultarea şi sârguinţa noastră.

marți, octombrie 14, 2008

ATUNCI CÂND EŞTI ÎNDURERAT

Într-un fel sau altul, noi toţi trecem prin durere. Fiecare persoană de pe pământ poartă propria sa povară de dureri.

Atunci când eşti adânc îndurerat, nici o persoană de pe pământ nu ar putea opri temerile interioare şi agoniile cele mai adânci. Nici chiar cel mai bun prieten nu poate să înţeleagă lupta prin care treci sau rănile pe care le-ai primit.

Există vreun balsam pentru o inimă zdrobită? Există vindecare pentru durerile adânci din interior? Ar putea fi puse la loc bucăţile şi inima să devină mai puternică? Da! Absolut da! Dacă nu ar fi aşa, Cuvântul lui Dumnezeu ar fi o înşelătorie şi Dumnezeu Însuşi ar fi un minciunos. Aceasta nu poate fi!

Dumnezeu nu ţi-a promis o viaţă fără dureri. El ţi-a promis „o cale de scăpare.” El a promis să te ajute să înduri durerea ta, puterea de a te pune înapoi pe picioare atunci când slăbiciunea te face să te clatini.

Tatăl nostru iubitor a spus: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

Tatăl tău ceresc veghează asupra ta cu o privire neclătinată. Fiecare mişcare este monitorizată. Fiecare lacrimă este îmbuteliată. El se identifică cu fiecare durere a ta. El simte fiecare durere. El niciodată nu va permite ca tu să te îneci în lacrimile tale. El nu va permite ca durerea ta să deterioreze mintea ta. El promite să vină, chiar la timp, pentru a şterge lacrimile tale şi pentru a-ţi da bucurie în locul doliului.

Tu ai abilitatea de a face ca inima ta să se bucure şi să se veselească în Domnul. Privirea lui Dumnezeu este asupra ta şi El ne porunceşte să ne ridicăm şi să dăm la o parte toate temerile care cauzează îndoiala.

luni, octombrie 13, 2008

TOT HARUL DE CARE AI NEVOIE PENTRU A BIRUI

Deseori am auzit despre har ca fiiind definit o favoare şi binecuvântare nemeritată din partea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, eu cred că harul este mai mult decât aceasta. După părerea mea, harul este tot ceea ce este Cristos pentru noi în vremurile noastre de suferinţă – putere, măreţie, bunătate, îndurare, dragoste – pentru a ne ajuta să trecem prin durerile noastre.

Dacă mă uit înapoi la anii care au trecut – ani de mari încercări, suferinţe, ispite şi dureri – pot mărturisi că harul lui Dumnezeu a fost îndeajuns. Ştiu ce înseamnă a-L pune pe Dumnezeu la îndoială când soţia mea a fost lovită de cancer din nou şi din nou, iar apoi ambele fiice ale noastre au fost, de asemenea, lovite. Astăzi ele sunt toate sănătoase şi viguroase şi pentru aceasta Îi mulţumesc Domnului. De asemenea, ştiu ce înseamnă să fii lovit de vreun mesager al lui satan. Am fost ispitit şi ademenit cumplit şi am avut duşmani porniţi împotriva mea din toate părţile. Am fost ponegrit de zvonuri, acuzat pe nedrept şi respins de prieteni. În acele vremuri de întuneric, am căzut pe genunchii mei şi am strigat către Dumnezeu.

Harul Său întotdeauna m-a pus pe picioare şi aceasta este îndeajuns pentru mine astăzi. Apoi, într-o bună zi în slavă, Tatăl meu îmi va descoperi minunatul plan pe care L-a avut El în tot acest timp. El îmi va arăta cum am obţinut eu răbdare prin toate încercările mele; cum am învăţat compasiunea pentru alţii; cum puterea Sa a fost făcută perfectă în slăbiciunea mea; cum am învăţat credincioşia Sa totală pentru mine; cum am tânjit să fiu tot mai mult ca Isus.

S-ar putea încă să ne mai întrebăm de ce, dar totul rămâne o taină. Sunt pregătit să accept acest lucru până când Isus nu va veni după mine. Nu văd capătul încercărilor şi durerilor mele. Am avut parte de ele mai mult de cincizeci de ani de slujire, şi încă vor mai fi.

Cu toate acestea, prin tot ce am trecut, continui să mai primesc o măsură mereu crescândă a puterii lui Cristos. De fapt, revelaţiile cele mai mari pe care le-am avut despre slava Sa au venit în vremurile mele cele mai grele. La fel şi tu, în momentele tale cel mai dificile Isus va elibera în tine măsura cea mai deplină a puterii Sale.

S-ar putea ca niciodată să nu înţelegem durerea, depresia şi disconfortul nostru. S-ar putea ca niciodată să nu ştim de ce nu am primit răspuns la rugăciunile noastre pentru vindecare. Dar nu este nevoie să ştim de ce. Dumnezeul nostru deja ne-a răspuns: „Ai harul Meu şi, iubitul Meu copil, aceasta este tot de ce ai nevoie.”

vineri, octombrie 10, 2008

ÎMPOTRIVEŞTE-TE ŞI EL VA FUGI

Satan l-a ispitit pe Isus cu următoarea ofertă: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie” (Matei 4:9). Acest lucru sună atât de ciudat, atât de ridicol, încât cum ar putea fi vreodată considerat drept o ispită? Credeţi sau nu, aceasta a fost o ofertă puternică şi ademenitoare. Satan îl provoca pe Isus, spunând: „Îţi promit că dacă doar te vei pleca la picioarele mele, într-un singur act de închinare, eu voi renunţa la luptă. Voi renunţa la toată puterea mea asupra acestor tărâmuri. Nu voi stăpâni şi nu voi înrobi pe nimeni. Ştiu că iubeşti omenirea destul de mult ca să fii blestemat de Dumnezeu de dragul lor. Deci, de ce să mai aştepţi? Poţi chiar acum să te sacrifici şi să eliberezi lumea începând cu acest moment.”

De ce dorea diavolul să renunţe la toată puterea sa pentru acest lucru? El încerca să-şi salveze propria piele. Satan ştia că destinul său veşnic avea să fie pecetluit la calvar. Deci, dacă doar el L-ar fi împiedicat pe Isus de a merge la cruce, el avea să se salveze pe sine de la o astfel de soartă.

S-ar putea să te întrebi: „Cum ar putea acest lucru să aibă legătură cu mine?” Satan încă mai ispiteşte pe cel neprihănit cu o ofertă similară. Satan vine la noi cu ameninţări şi acuzaţii. El ne spune: „Nu trebuie să te închini mie, deoarece am deja acces la firea ta. Cunosc toate slăbiciunile tale. Deci, mergi şi mărturiseşte despre libertatea ta în Cristos. La moment tu cânţi cele mai mari laude ale tale. Voi cuceri mintea ta cu răul. Voi aduce la suprafaţă păcatul tău într-un mod atât de puternic, încât te va cuprinde disperarea când te vei gândi că vreai să fii liber. Tu eşti fără putere.”

Cum răspundem noi la acuzaţiile lui satan? „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Nu contează cât de multe ispite aruncă satan asupra ta. Nu trebuie să ai frică de nici un păcat de-al tău din trecut. Dacă sângele lui Cristos l-a acoperit, atunci diavolul nu poate face nimic pentru a te separa de Tatăl.

joi, octombrie 09, 2008

ATUNCI CÂND APAR ÎNTREBĂRI

„Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: ‘Dăcă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini’ ” (Matei 4:2-3).

În momentul în care Isus era vulnerabil din punct de vedere fizic, diavolul a adus prima sa ispită.

Nu este nici un păcat în a fi flămând. Atunci care este ideea aici? Satan îl provoca pe Isus: „Dacă eşti pe deplin Dumnezeu, atunci ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iar acum te afli într-o situaţie foarte grea. De ce nu ai folosi puterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu pentru a te elibera? Oare nu ţi-a dat El acea putere pentru a vedea dacă tu o vei folosi în mod corect?”

Găsim aici una din cele mai perfide ispite cu care se confruntă, cu adevărat, oamenii evlavioşi. La fel ca şi exemplul tău, Isus, şi tu ai o pasiune pentru Dumnezeu. Ai decis în inima ta să te predai totalmente Lui. Apoi Domnul te conduce într-o experienţă de pustiu şi după un timp apar întrebările. Începi să-ţi pierzi răbdarea, întrebându-te cum stau lucrurile cu scopurile eterne ale lui Dumnezeu în viaţa ta. Iar în timp ce încerci să te rogi şi să obţii victoria, ispitele lui satan par mai feroce ca niciodată.

Duşmanul doreşte ca tu să acţionezi independent de Tatăl. Diavolul spune: „Suferinţa ta nu vine de la Dumnezeu. Nu e neapărat să treci prin toate acestea. Tu ai puterea lui Dumnezeu în tine, prin Duhul Sfânt. Proclamă cuvântul – eliberează-te pe tine însuţi. Satisfă-ţi propria foame.”

Prima schemă a lui satan a fost de a crea un eşec de putere. El spera că Dumnezeu nu va onora cererea lui Isus pentru pâine, în cazul în care El va cerea. Dacă puterea cerului eşua, atunci Cristos putea să pună la îndoială divinitatea Sa şi să se întoarcă de la scopul Său veşnic de pe pământ. Apoi, satan ştia că Isus a fost trimis să facă numai ceea ce Tatăl avea să-I spună. Astfel, scopul său era de a-L convinge pe Crostos să nu asculte, de dragul proprii sale bunăstări. În acest mod, dacă Isus folosea puterea Sa acum pentru a evita suferinţa, El putea să facă acelaşi lucru şi mai târziu pentru a evita crucea.

Deci, cum a răspuns Isus la ispita diavolului? „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care ieste din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Cristos a spus, în esenţă, „Venirea Mea pe pământ nu are legătură cu nevoile, durerile sau confortul meu fizic. Am venit să dau omenirii, nu să Mă salvez pe Mine Însumi.”

Chiar şi la culmea suferinţei sale Isus nu a pierdut din vedere scopul Său veşnic. Şi dacă Domnul nostru a învăţat dependenţa şi compasiunea printr-o experienţă din pustiu, aşa vom face şi noi.

miercuri, octombrie 08, 2008

CĂLĂTORIA DIN PUSTIU

Dietrich Bonhoeffer, teologul german, l-a ilustrat pe creştin ca fiind cineva care încearcă să treacă o mare din bucăţi de gheaţă plutitoare. Creştinul nu poate să se odihnească oriunde în timpul traversării, fiind convins în credinţa sa că Dumnezeu îl va conduce prin toate. Sub el se află abisul, iar înaintea lui este nesiguranţa – dar în faţă întotdeauna se află Domnul – cu fermitate şi siguranţă! El încă nu vede pământul, dar el este acolo – o promisiune în inima lui. Deci, călătorul creştin îşi are ochii fixaţi pe destinaţia sa finală!

Prefer să mă gândesc la viaţă ca şi la o călătorie în pustiu – ca şi cea a copiilor lui Israel. Iar bătălia împăratului Iosafat, împreună cu copiii lui Iuda, este şi bătălia noastră (vezi 2 Cronici 20). Desigur că este un pustiu; da, acolo sunt şerpi, găuri formate în urma secetei, văi de lacrimi, armatele duşmane, nisipuri fierbinţi şi munţi de netrecut. Dar atunci când copiii Domnului au rămas liniştiţi pentru a vedea salvarea Sa, El a întins o masă în acel pustiu – mana care a căzut din cer – i-a condus printr-un stâlp de foc şi printr-un nor – le-a dat lapte şi miere – şi i-a adus în Ţara Promisă cu o mână puternică şi măreaţă. Şi Dumnezeu i-a avertizat să le spună generaţiilor următoare: „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6).

Încetează să mai priveşti în direcţia greşită pentru ajutor. Mergi în singurătate cu Isus în cămăruţa tainică; spune-I totul despre confuzia ta. Spune-I că nu ai unde merge. Spune-I că ai încredere numai în El că te va ajuta să treci prin toate. Vei fi ispitit să cauţi singur soluţiile. Vei dori să clarifici lucrurile cu propriile puteri. Te vei întreba dacă, până la urmă, Dumnezeu lucrează, oricum nu mai ai ce pierde. Petru a rezumat totul: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68).

„Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul” (Isaia 45:22).

„Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta” (Mica 7:7).

marți, octombrie 07, 2008

DURERI CARE VINDECĂ

„Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău” (Psalmi 119:67).

Eu cred în vindecare. Cred în suferinţă. Cred în „dureri care vindecă.” Orice durere care mă împiedică să merg pe o cale greşită – care mă duce mai adânc în Cuvântul Său – este vindecare. Cea mai îndurătoare forţă de vindecare a lui Dumnezeu în plan spiritual şi fizic pot fi suferinţele.

A sugera ideea că durerea şi suferinţa sunt de la diavol înseamnă a sugera că David a fost condus de diavol pentru a căuta Cuvântul lui Dumnezeu. Am avut parte de multă durere. I-am cerut lui Dumnezeu eliberare şi cred că El mă va vindeca complet. Cu toate acestea, în timp ce continui să cred, eu continui să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru starea mea din prezent, lăsând ca aceasta să-mi reamintească de faptul cât de dependent sunt eu de El. Împreună cu David pot spune: „Este spre binele meu” (Psalmi 119:71).

Durerea şi suferinţa nu trebuie să fie dispreţuite ca venind de la diavol. Astfel de poveri au produs mari oameni ai credinţei cu discernământ profund.

„Aruncaţi asupra Lui TOATE îngrijorările voastre...” (1 Petru 5:7).

Pavel vorbeşte despre „grijile” bisericilor care erau încredinţate lui (vezi 2 Corinteni 11:28). Fiecare biserică nou-plantată era o altă „povară” pe umerii săi. Creşterea, extinderea, lărgirea întotdeauna implică noi griji. Omul pe care-l foloseşte Dumnezeu trebuie să aibă umeri puternici. El nu trebuie să ezite sub provocarea numeroaselor griji şi responsabilităţi. Fiecare nou pas al credinţei pe care m-a îndemnat Dumnezeu să-l fac a adus cu sine numeroase noi griji şi probleme. Dumnezeu ştie cât de multe griji ne poate încredinţa. El nu caută să ne zdrobească – în sănătate sau putere; doar că puţini sunt lucrătorii dispuşi să lucreze, iar recolta este aşa de mare. Grijile sunt luate de la cei care le refuză şi sunt date ca şi daruri celor care nu se tem de ele. Uită de povara grijilor pe care o porţi – nu putem noi oare să le aruncăm pe toate asupra Lui?

Fiecare binecuvântare este legată de o serie de griji. Ele nu pot fi separate. Nu poţi învăţa să trăieşti cu binecuvântări până când nu înveţi să trăieşti cu griji.

luni, octombrie 06, 2008

DRAGOSTEA NEINDUPLECATA A LUI DUMNEZEU

As vrea sã vã vorbesc despre cuvantul neinduplecat (n.tr: engl. unrelenting). Inseamnã nediminuat in intensitate sau efort, care nu cedeazã, nu face compromisuri, e intransigent, incapabil de a fi schimbat sau convins cu argumente. A fi neschimbator, neînduplecat inseamnã sã mergi hotãrât intr-o directie.

Ce descriere minunata a dragostei lui Dumnezeu. Dragostea Dumnezeului nostru este absolut neînduplecatã. Nimic nu poate împiedica sau diminua preocuparea Sa iubitoare atat pentru pãcãtosi cat si pentru sfinti. David, Psalmistul, a exprimat-o in acest mod: “Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte... Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo” (Psalmul 139:5, 7–8).

David vorbeste despre marile suisuri si coborâsuri pe care le intampinãm in viatã. El spune de fapt: "Exista clipe când sunt atât de binecuvântat, ca mã simt luat pe sus de bucurie. Dar in alte momente, simt ca trãiesc în iad, condamnat si nevrednic. Dar indiferent unde as fi, Doamne, indiferent cât de binecuvântat as fi, sau indiferent cat de gravã este situatia mea - Tu esti acolo. Nu pot sã fug de dragostea Ta neînduplecatã. Si n-o pot alunga, nu pot scapa de ea. Tu niciodatã nu accepti argumentele mele despre cât de nevrednic sunt eu. Chiar atunci cand sunt neascultator – pãcãtuind împotriva adevãrului tãu, luând harul tau ca pe ceva ce mi se cuvine – tu niciodata nu încetezi sa ma iubesti. Dragostea ta pentru mine este neînduplecata!"

Noi trebuie sã tinem seama de mãrturia apostolului Pavel. Cand citim despre viata lui Pavel, vedem un bãrbat pus sa distrugã biserica lui Dumnezeu. Pavel a fost ca un nebun în ura sa pentru crestini. El sufla amenintãri de moarte împotriva oricui urma pe Isus. A cautat sa obtina chiar autorizarea preotului cel mai de seamã de a-i urmãri pânã-n pânzele albe pe credinciosi, ca sa poata da iama în casele lor si sa-i târasca in temnita.

Dupã ce a fost transformat, Pavel a marturisit caci chiar si în timpul acelor zile cand era plin de ura – cand era plin de prejudecati, mãcelãrind orbeste pe ucenicii lui Hristos – Dumnezeu il iubea: “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). El spunea, în esentã: "Chiar daca nu eram constient de aceasta, Dumnezeu ma urmarea. El a tot venit dupã mine cu dragoste, pânã în acea zi când pur si simplu m-a “rasturnat de pe calul meu înalt”. Aceea a fost dragostea neînduplecatã a lui Dumnezeu."

De-a lungul anilor, Pavel a devenit din ce în ce mai convins cã Dumnezeu avea sã îl iubeascã fervent pânã la capãt, in toate momentele vietii sale, la bine si la rãu. El avea sa spunã: “Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta fãpturã, nu vor fi in stare sa ne despartã de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38–39). El spunea de fapt: “Acum cã sunt al lui Dumnezeu, nimic nu mã poate despãrti de dragostea Sa. Nici un diavol, nici un demon, nici o cãpetenie, nici o domnie, nici om, nici înger - nimic nu poate opri dragostea lui Dumnezeu pentru mine”.

vineri, octombrie 03, 2008

PUNEREA OMULUI LA INCERCARE

“Dumnezeu l-a parasit ca sa-l incerce” (2 Cronici 32:31).

Asa am devenit de preocupati sa-L punem pe Dumnezeu la incercare, ca nu ne-am pregatit inima pentru testele mari de viata, momentele acelea cand Dumnezeu il incearca pe om. Ar fi oare posibil ca marea incercare prin care treci acum, povara pe care o duci acum, sa fie de fapt Dumnezeu care te incearca?

“Dumnezeu a pus la incercare pe Avraam, si i-a zis... "Ia pe fiul tau... si adu-l ardere de tot.." (Geneza 22:1–2). Dumnezeu a pus la incercare un popor intreg pentru a descoperi ce aveau ei cu adevarat in inima. “Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a calauzit Domnul, Dumnezeul tau, in timpul acestor patruzeci de ani in pustie, ca sa te smereasca si sa te incerce, ca sa-ţi cunoasca pornirile inimii si sa vada daca ai sa pazesti sau nu poruncile Lui” (Deuteronom 8:2).

Observam un lucru uimitor in 2 Cronici 32:31: Dumnezeu l-a lasat, pentru o vreme, pe un mare rege, spre a-l testa: “Dumnezeu l-a parasit ca sa-l incerce, pentru ca sa cunoasca tot ce era in inima lui. (2 Chronicles 32:31).

Adesea, chiar in timp ce este plin de ravna in lucrarea lui Dumnezeu, lucratorul Domnului se gaseste – pasamite – parasit, incercat pana la limita, si lasat de unul singur in lupta cu fortele iadului. Fiecare om pe care Dumnezeu l-a binecuvantat vreodata a fost pus la incercare in acelasi fel.

Te afli tu insuti in imprejurari grele? Te simti parasit si singur? Duci tu o lupta zadarnica, cu un dusman imprevizibil? Acestea sunt semne ce indica punerea ta la incercare.

Sigur ca izbanda este cea pe care o dorim intotdeauna, dar daca dai gres, adu-ti aminte: Dumnezeu este interesat de acel lucru care ramane in inima ta, atitudinea ta dupa ce ai câstigat sau pierdut batalia in care ai fost singur. In ciuda esecului, sa fi inca devotat Lui – aceasta este dorinta sa.

Isus a promis sa nu ne paraseasca, sa nu ne abandoneze niciodata, dar referintele din Scriptura dezvaluie ca exista momente când Tatal Isi retrage prezenta Sa spre a ne pune la incercare. Chiar si Hristos a experimentat acel moment de singuratate la cruce. In clipe ca acestea, Mântuitorul nostru binecuvantat este atat de miscat de neputintele noastre - si ne sopteste, ”ma rog pentru pe voi, ca sa nu vi se piarda credinta”.

Isus ne spune sa ne luam crucea si sa il urmam (vezi Matei 16:24). Ce este cu crucea aceasta? Reprezinta carnea, partea carnala, cu fragilitatea si slabiciunea ei. Ia-o, mergi in credinta, si taria Lui va fi facuta desavarsita in tine. Este crucea eului si pacatului tau prea grea? Atunci, prietenul meu, prietena mea, ia-ti crucea si urmeaza-L! El intelege si este acolo, langa tine, sa te ajute sa duci povara grea!

joi, octombrie 02, 2008

CHRISTOS A CASTIGAT LUPTA PENTRU TINE

In lunile recente, am citit multe scrisori triste, de la credinciosi care sunt inca inlantuiti, legati de obiceiuri pacatoase. Multimi de crestini care se lupta, scriu: "nu pot sa ma abtin de la jocurile de noroc.. sunt apucat de patima alcoolului.. sunt bagat intr-o legatura amoroasa si nu sunt in stare sa o rup.. sunt subjugat de pornografie".. Scrisoare dupa scrisoare, acesti oameni imi spun acelasi lucru: "IL iubesc pe Isus si L-am implorat pe Dumnezeu sa ma elibereze. M-am rugat, am plans, am cautat un sfat din Dumnezeu. Dar pur si simplu nu reusesc sa ma eliberez, sa scap. Ce sa fac?"

Am petrecut mult timp cu Domnul ca sa stiu cum sa raspund cu intelepciune acestor credinciosi. M-am rugat: "Doamne, tu cunosti viata, situatia copiilor tai. Multi sunt sfintii tai devotati, umpluti cu Duhul, si totusi, n-au biruinta ta. Nu sunt liberi. Ce se intampla?"
La un moment dat, am studiat pasajele biblice continand promisiunile lui Dumnezeu catre poporul Sau. Mi s-a amintit ca Domnul a promis sa nu ne lase sa cadem, sa ne prezinte fara gresala, fara pata, sa ne gaseasca neprihaniti prin credinta, sa ne sfinteasca prin credinta, sa ne pastreze sfanti prin credinta. El promite ca omul nostru vechi este rastignit prin credinta, si ca suntem stramutati in imparatia Lui prin credinta.

Acel lucru comun la toate aceste promisiuni este expresia urmatoare: "Prin credinta." Intr-adevar, toate aceste lucruri sunt probleme de credinta, dupa cum spune Cuvantul lui Dumnezeu”. Asa ca am ajuns la singura concluzie clara in legatura cu problemele care se confrunta acesti crestini: “undeva la radacina robiei, dependentei lor, este necredinta. Totul se rezuma pur si simplu la lipsa de credinta”.

Te lupti tu sa ai biruinta prin propriile tale puteri? Te lupti tu sa birui in firea ta cea veche? Pavel sublinieaza: "Insa, celui ce lucrează, plata cuvenita lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe cand, celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el, ii este socotita ca neprihanire” (Romani 4:4-5).

Biruinta ta trebuie sa vina nu prin tanguiala, nu prin straduinta, prin lupta, ci prin credinta ca Isus Christos a castigat lupta pentru tine.

“Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui! ” (Evrei 11:6). Intr-adevar, Pavel spune ca este este o singura conditie legata de promisiunea lui Dumnezeu: “(Ca) sa ramaneti si mai departe intemeiati si neclintiti in credinta, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei, pe care ati auzit-o, care a fost propovaduita oricarei fapturi de sub cer” (Coloseni 1:23).

Christos a dat, a predat totul Tatalui Sau, ca un Fiu complet ascultator. Si noi sa facem asemenea. Sa fim complet dependenti de Tatal, intocmai cum a fost Christos.

miercuri, octombrie 01, 2008

UNDE LOCUIESTE DUMNEZEU?

Dupa ce Isus a fost inaltat la ceruri, apostolul Ioan a primit o vedenie extraordinara plina de slava. El a spus: “n-am vazut nici un Templu; pentru ca Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei… si faclia ei este Mielul” (Apocalipsa 21:22-23). Cu alte cuvinte, singurul templu din ceruri este Isus insusi.

Acum, daca templul lui Dumnezeu este in slava, stand la dreapta Sa, unde locuieste Domnul pe pamant? Asa cum Dumnezeu insusi spune: “Ce casa imi veti zidi voi Mie, sau care va fi locul Meu de odihna?" Stim ca in nici o cladire nu-L putem cuprinde pe Dumnezeu. El nu locuieste in Catedrala Sf. Petru de la Vatican, nici in Catedrala Sf. Patrick's din orasul New York. Si in nici una din marile catedrale europene. Nu, ci asa cum Pavel a spus clar pe Dealul lui Marte in Atena (n.tr: Dealul lui Marte, sau Areopagusul, situat pe partea vestica intrarii la Acropole, a devenit pivotul crestinitatii atunci cand apostolul Pavel a predicat pocainta), "Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este in ea, este Domnul cerului si al pamantului, si nu locuieste in temple facute de maini” (Faptele apostolilor 17:24). Mai simplu spus, daca noi cautam locuinta lui Dumnezeu in niste cladiri, n-o sa o putem gasi.

Domnul a gasit locuinta Sa - El locuieste si odihneste in trupurile umane pe care El le-a creat. Paul exprima clar unde este, cine este templul lui Dumnezeu: ”Nu stiti ca voi sunteti Templul lui Dumnezeu, si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi?” (1 Corinteni 3:16).

Odata ce noi ne punem increderea in Isus, noi devenim un templu, insasi locuinta lui Dumnezeu. Acest lucru a fost demonstrat cel mai vizibil in Camera de Sus. Duhul Sfant s-a revarsat peste ucenici acolo, umplandu-i cu El. El a revendicat trupurile lor sfintite ca temple ale lui Dumnezeu, unde Tatal se coboara si locuieste. Duhul avea sa le dea biruinta asupra carnii lor pacatoase, el avea sa le dea putere pentru a trai biruitori. Trupurile lor au devenit templul lui Dumnezeu, o locuinta pe care nu mana omului a zidit-o.

Isus a spus: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui impreuna cu el” (Ioan 14:23). Si locuinta aceasta este locul unde sta El.

Pavel spune: “Proslaviti dar pe Dumnezeu in trupul si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:20). Cu alte cuvinte, voi apartineti lui Dumnezeu si El vrea ca voi sa fiti locul Sau de odihna, locuinta Sa. Acum, deschideti-va dar inima spre acest adevar si dati-I glorie primindu-l.