joi, august 28, 2008

FIUL RISIPITOR SI TATAL SAU

Cred ca fiul risipitor (a se vedea Luca 15) a venit acasa din cauza vremurilor trecute, cand era in casa tatalui sau. Acest tanar cunostea caracterul tatalui sau, si se pare ca el fusese foarte iubit de acesta. Altfel, de ce s-ar fi intors la un om manios si razbunator, care sa-l bata si sa-l faca sa dea inapoi fiece banut pe care fiul il irosise?

Fiul risipitor cu siguranta stia ca daca s-ar intoarce, el nu va fi ocarât sau condamnat pentru pacatele sale. El probabil gandea: "Stiu ca tatal meu ma iubeste. El nu-mi va arunca in fata pacatul meu, ci ma va primi inapoi". Cand trecutul tau este oarecum asemanator, te poti intotdeauna intoarce acasa.

Observati cum tatal fiului risipitor "i-a iesit in intampinare" cu binecuvantare de bunatate. Tanarul intentiona sa-si ceara iertare din inima tatalui sau, si repetase tot drumul catre casa ce-i va spune tatalui. Si totusi, cand a dat ochii cu tatal sau, nici n-a apucat sa se marturiseasca la el, caci tatal sau i-a iesit inainte, alergand sa-l imbratiseze.

“Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut, si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui, si l-a sarutat mult” (Luca, 15:20). Tatal era asa de fericit ca fiul sau se intorsese, ca l-a acoperit cu sarutari, spunand: "Te iubesc, copilul meu. Vino acasa si te voi repune in drepturi."

Tatal facuse toate acestea inainte ca fiul sau sa apuce sa-si termine marturisirea. Tanarul abia daca a apucat sa scoata vreo vorba din ceea ce voia sa spuna, caci tatal sau nu l-a lasat sa termine. Pentru el, pacatul tanarului fusese deja rezolvat. In loc de raspuns, tatal avea sa dea niste ordine robilor sai: "Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregatiti un ospat, pentru ca trebuie sa sarbatorim. Cu totii sa ne inveselim, caci fiul meu este acasa!"

Nu pacatul era problema acestui tata. Singura problema pe care o avea in minte era dragostea. El voia ca baiatul sau sa stie ca fusese acceptat, chiar mai inainte sa apuce sa rosteasca marturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sa ni-l faca clar noua: “Dragostea Sa depaseste, este mai mare decat toate pacatele noastre. "Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainţa?" (Romani 2:4).

miercuri, august 27, 2008

MERGETI “IN DUHUL”

Poti merge “in Duhul" la oricare natiune, la orice popor de pe pamant. Poti atinge un popor la care inca nu a ajuns cuvantul Domnului, in timp ce esti pe genunchi. Intr-adevar, odaita ta tainica poate deveni sediul unei miscari a Duhului Sfant peste o natiune intreaga.

Ma gandesc la exemplul lui Avraam. El s-a rugat peste Sodoma cea fara de Dumnezeu, plina de imoralitate. Si Domnul i-a raspuns: "Daca voi gasi in Sodoma cincizeci de oameni buni in mijlocul cetatii, voi ierta tot locul acela din pricina lor” ( Geneza 18:26).

Cand a auzit Avraam aceasta, a inceput sa negocieze cu Domnul. El a intrebat," (daca) din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toata cetatea?" (18:28). Avraam intreba: “Doamne, dar daca erau numai patruzeci si cinci de oameni drepti, cinstiti intre acei cincizeci de credinciosi? Daca numai atatia sunt oameni ai rugaciunii? Dar daca sunt doar zece oameni drepti care Te cauta pe Tine? Daca numai zece striga la Tine, vei cruta tu oare cetatea? Dumnezeu a raspuns lui Avraam: "N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni"( 18:32).

Acest pasaj ne spune ceva despre Domnul. El e gata sa salveze obsti intregi daca poate gasi o mana de oamenii drepti acolo. Acest pasaj se refera la oameni care cauta fata Lui de dragul neamului lor, al natiunii lor.

Dumnezeu merge chiar si mai departe in aceasta problema decat a mers cu Avraam. In Ezechiel cap.22 Dumnezeu vorbeste despre gasirea macar a unui credincios care sa se roage, care sa stea in spartura: ”Caut printre ei un om care sa inalte un zid, si sa stea in mijlocul sparturii inaintea Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc nici unul!” (Ezechiel, 22:30).

La vremea profetiei lui Ezechiel, Israel era viciat spiritual. Profetii erau profani, lumesti, incalcand legea lui Dumnezeu in stanga si-n dreapta. Iar poporul era impovarat, tulburat pe toate partile, oamenii erau plini de pofte, dedandu-se la jafuri, unul pe celalalt. Nici macar unul nu se gasea printre ei sa strige la Domnul. Nimeni nu se gasea sa stea in spartura, sa mijloceasca. Totusi Dumnezeu ar fi salvat intreg poporul fie si de dragul unui singur mijlocitor.

Daca nu te poti duce in persoana ca sa vorbesti oamenilor din diverse natii, poti macar sa fii parte din “garda”, din “corpul” de mijlocitori. Iar noi cautam sa sprijinim pe aceia care se daruiesc pe ei sa mearga in aceasta lucrare catre natiuni. Cand Pavel scrie despre calatoriile sale, el mentioneaza nu numai pe Timotei si Tit ca ajutoarele sale, ci si pe Lidia si celelalte femei scumpe care l-au sprijinit in lucrare. Acestia erau toti robi plini de daruire, al caror ajutor a contribuit la atingerea a natiuni intregi cu cuvantul Evangheliei.

marți, august 26, 2008

SA NE RUGAM DOMNULUI, DUMNEZEUL SECERISULUI

Cand Isus a privit din timpul Sau propriu spre sfarsitul veacului, el a semnalat o problema teribila. Asa ca a zis ucenicilor Sai: "Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii!"( Matei 9: 37).

Cand citesc cuvintele acestea, ma intreb: "Atunci care e solutia? Cum s-ar putea scoate mai multi lucratori spre a merge catre natiuni, catre popoare?" Isus a dat raspunsul chiar in versetul urmator: Cineva trebuie sa se roage pentru acesti lucratori la seceris! “Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui" (Matei 9:38).

V-ati putea gandi: "Usile se inchid peste tot in lume." Ar putea fi asa, dar nu are importanta cat de inchise unele natiuni pot parea ochilor nostri. Daca Dumnezeu a putut smulge Cortina de Fier a Europei si Cortina de Bambus in Asia, nimic nu-L poate opri sa lucreze oriunde vrea El.

Prin anii ‘80, cand lucrarea noastra isi avea sediul in Texas, un an intreg m-am tot rugat ca Dumnezeu sa trimita pe cineva in orasul New York pentru a inalta o biserica in Times Square. Eu m-am legat sa ajut pe oricine ar alege Dumnezeu in lucrarea respectiva: la stransul banilor, spre a tine intalnirile, spre a oferi ajutor si sprjin. Dar iata ca, in timp ce eu ma rugam ca Dumnezeu sa trimita, sa puna un lucrator la secerisul respectiv, Domnul a pus sarcina chiar pe mine.

Apostolul Paul a fost trimis ca misionar prin puterea rugaciunii. S-a intamplat in Antiohia, unde capii bisericii inaltau rugaciuni peste seceris (a se vedea Faptele Apostolilor 13:2-6). Prima calatorie a lui Pavel ca misionar avea sa vina ca urmare a unei strangeri la rugaciune. A fost rezultatul direct al rugaciunii oamenilor lui Dumnezeu, oameni ce au ascultat de cuvantul Domnului Isus, de a se ruga ca Domnul Dumnezeu sa trimita lucratori la seceris.

Acelasi lucru este valabil si astazi. Noi trebuie sa ne implicam in lucrarea de rugaciune pentru recolta, pentru seceris, asa cum au facut acei barbati ai Domnului din Antiohia. Faptul este ca, in timp ce noi ne rugam, Duhul Sfant cerceteaza intreg pamantul, punand lucrarea pe inima acelora ce doresc sa fie folositi de Dumnezeu. El se atinge de oameni pretutindeni, punandu-i deoparte in slujba Sa.

In Matei 8, un sutas a venit la Isus pentru vindecarea robului sau aflat pe patul de moarte. Christos a raspuns sutasului: "Du-te, si faca-ti-se dupa credinta ta. Si robul lui s-a tamaduit chiar in ceasul acela” (Matei 8:13). Cred ca acelasi lucru se intampla cu toti aceia care mijlocesc pentru seceris. In timp ce noi iL rugam pe Dumnezeu sa trimita lucratori, Duhul Sfant ii pune pe inima cuiva undeva si nu mai conteaza unde se intampla aceasta. Adevarul de netagaduit este ca rugaciunile noastre sunt folosite spre a trimite lucratori la seceris.

luni, august 25, 2008

EI AU AVUT LUMINA SI VIATA

Biserica lui Isus Christos duce lipsa de autoritate spirituala in societate deoarece ii lipseste spiritualitatea.

De ce sunt liderii guvernului nostru si media asa binevoitori cu crestinii? De ce si-a pierdut biserica toata semnificatia si scopul in ochii lumii? De ce tinerii considera crestinismul o cauza complet irelevanta pentru vietile lor?

Se intampla din pricina ca, in cea mai mare parte, biserica nu mai este o lumina, un far. Hristos nu guverneaza, nu conduce in societatea noastra, deoarece El nu domneste in vietile noastre. Cand privesc in jur astazi, vad ca putini din casa lui Dumnezeu sunt cu adevarat in unitate cu Christos. Exista atat de putina partasie cu cerul. Si putini lucratori din via Domnului refuza metodele lumesti versus o totala incredere in Dumnezeu pentru directia pe care El o are pentru ei. Noi ne-am pierdut lumina, deoarece nu mai avem in vedere viata in Christos. Pentru ca autoritatea lui Dumnezeu sa aiba influenta, ea trebuie sa locuiasca in vase ascultatoare, in vase care consimt.

Sa luam aminte la regatul Babilonului in timpul lui Nebucadnetzar. Acesta era imperiul cel mai puternic de pe pamant. Daniel proorocise ca fiecare imparat care avea sa urmeze avea sa fie inferior, mai putin puternic, mai putin influent. De ce? Deoarece nu Nebucadnetzar era conducatorul real in Babilon. Puterea din spatele imperiului nu era in statuia pe care el o ridicase. Nu, ci autoritatea Babilonului statea in mainile unui mic grup de oameni ai lui Dumnezeu. Domnul avea pregatit un guvern ceresc secret, condus de Daniel si cei trei copii Evrei. Acesti barbati erau uneltele de guvernare, de conducere ale lui Dumnezeu, deoarece ei lucrau la nivel ceresc. Ei refuzasera sa aiba de-a face cu sistemul lumii, cu felul lumii. In schimb, ei s-au adancit in Dumnezeu.

Ca rezultat, acesti barbati sfinti au stiut timpurile. Ei puteau sa spuna oamenilor ce avea Dumnezeu in vedere in orice clipa. Ei erau lumini, faruri stralucitoare pentru intreaga natiune, pentru ca aveau viata lui Dumnezeu in ei.

In 2 Imparati 6 citim cum Siria pornise la razboi impotriva Israelului. In timpul acestui conflict, profetul Elisei statea in stransa legatura cu Dumnezeu. Acest barbat facea parte din guvernul secret al lui Dumnezeu, si el guverna cu autoritate. Dumnezeu i-a vorbit lui Elisei si acesta a trimis mesaj la imparatul Israelului, avertizandu-l de fiecare miscare pe care armata sirienilor avea sa o faca.

Cand imparatul sirian a aflat despre mesajele pe care le trimitea Elisei, el a impresurat cetatea profetului cu trupe, cai si care. Dar Dumnezeu i-a orbit pe sirieni, si Elisei a sfarsit prin a-i face prizonieri in tabara israelitilor.

Elisei avea Lumina - si stia fiecare miscare a lui satan – pentru ca el, Elisei, avea Viata!

vineri, august 22, 2008

LIMITANDU-L PE SFANTUL LUI ISRAEL

“Au.. intaratat pe Sfantul lui Israel” (Psalm 78:41). Cuvantul folosit aici pentru “intaratat” provine din doua cuvinte de baza, insemnand "suparand la culme pe Dumnezeu prin trasarea unei limite" Pe scurt, limitandu-l pe Dumnezeu, inseamna trasarea unei linii, a unei demarcatii, sau a unui cerc, si aratand, "pana aici este Dumnezeu, si nu merge mai departe." Aceasta descrie gandirea multor credinciosi. Noi am marcat in mintea noastra o limita, un concept foarte ingust cu privire la marimea lui Christos.

Aceasta este tocmai ceea ce facea biserica primara din Ierusalim. Ei L-au limitat pe Christos la un cerc inchis, restrangandu-L la populatia evreiasca. Dar Isus nu poate fi limitat. El evadeaza in mod constant din micile noastre cercuri, intotdeauna ajungand la extreme.

Dati-mi voie sa dau un exemplu. Pana acum de 40 ani, penticostalii pareau sa aiba botezul cu Duhul Sfant limitat la miscarea lor. Multi pentecostali au gandit: "Noi suntem biserica lui Dumnezeu plina de Duhul Sfant!” Predicatori pentecostal au deplans amorteala spirituala in care zaceau principalele denominatiuni: "Ei nu au Evanghelia pe deplin, asa ca noi," ziceau ei.

Deodata, Duhul lui Dumnezeu s-a revarsat prin toate cercurile si limitarile facute de fiecare. Duhul Sfant a venit peste credinciosii din toate denominatiunile. O carte clasica a fost scrisa despre aceasta miscare a Duhului, numita Ei Vorbesc in alte limbi (They Speak With Other Tongues) de John L. Sherrill.

Dumnezeu s-a folosit de asemenea de cartea mea Crucea si Pumnalul (The Cross and the Switchblade) in special in cercurile catolice. Si totusi - precum Petru si biserica primara - a trebuit sa las pe Dumnezeu sa lucreze la inima mea inainte sa pot accepta ce aveam de gand. Eu am crescut ca si penticostal, si pentru prima oara in viata mea am vazut preoti rugandu-se cu lacrimi de credinta, strigand catre Isus.
La putin timp s-au luat de mine predicatori evanghelici, intreband: "Cum ramane cu maryologia catolicilor? Cum poti sa predici unor oameni care cred in asa ceva? ”M-am trezitt ca raspund la fel ca Petru: "Eu nu stiu nimic despre nicio o maryologie (n.tr. parte a teologiei crestine, care se ocupa cu studiul cultului fecioarei Maria, ex la romano-catolici). Tot ce stiu este ca exista oameni flamanzi spiritual in biserica catolica. Si ca exista inchinatori, adoratori adevarati ai lui Isus printre preoti. Dumnezeu umple acesti oameni cu Duhul Sau".

Dumnezeu are oameni ai Sai peste tot, si noi nu suntem chemati sa-i numim nici ordinari nici murdari sau necurati. Ci noi trebuie sa fim atenti ca nu cumva sa prezentam pe Isus ca fiind ceva mic, sa nu-L reducem deci, prin gandirea noastra limitata.

joi, august 21, 2008

FARA PATA SAU ZBARCITURA

Biserica lui Cristos nu a fost niciodata aprobata sau acceptata de lume. Si niciodata nu va fi. Daca traiesti pentru Isus, nu va trebui sa te separi de compania celorlalti, ca o vor face ei. Tot ce va trebui sa faci este sa traiesti pentru El. Deodata, te vei gasi reprobat, respins, numit “rau”: “Ferice de voi, cand oamenii va vor uri, va vor izgoni dintre ei, va vor ocari, si vor lepada numele vostru ca ceva rau, din pricina Fiului omului " (Luca 6: 22).

Si totusi, adauga Isus, aceasta este calea catre implinirea adevarata: ”Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viaţa, o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga" (Matei 16:25). Cu alte cuvinte: "Singurul mod in care vei gasi un scop in viata este sa lasi tot pentru Mine. Numai atunci vei gasi bucurie adevarata, pace si multumire." Christos ne spune: "Biserica Mea este fara pata sau zbarcitura. Deci, cand vii la Mine, trebuie sa fii gata sa te lasi de toate pacatele. Trebuie sa te predai cu totul in bratul Meu, sa mori complet fata de eul tau, de acele ambitii care nu sunt din Dumnezeu, de ego. Prin credinta, vei fi ingropat cu Mine. Dar Eu te voi ridica, te voi invia la o viata noua."
Gandeste-te la ce inseamna sa fii fara pata sau zbarcitura. Noi stim ca o pata este ceva murdar, ceva intinat. Dar ce stim despre un rid? Ai auzit vreodata expresia "un rid nou"? Inseamna sa adaugi o idee noua la un concept deja existent. Un rid, in acel sens, se aplica acelora care incearca sa adauge la Evanghelie. Sugereaza un mod usor de a obtine raiul, fara predarea deplina in bratul lui Christos.

Acesta este felul de Evanghelie care se predica in multe biserici astazi. Predicile tintesc numai spre implinirea nevoilor oamenilor. Cand citesc cuvintele lui Isus, imi dau seama ca acest fel de predicare nu va tine, nu va merge. El nu indeplineste adevarata lucrare a Evangheliei.

Va rog sa nu ma intelegeti gresit: Eu nu sunt impotriva predicarii despre mangaiere, alinare si tarie pentru oamenii lui Dumnezeu. Ca pastor al Domnului, eu sunt chemat sa fac tocmai aceasta. Dar daca eu predic numai in conformitate cu nevoile oamenilor, si ignor chemarea lui Christos de a pune la picioarele Lui vietile noastre, atunci adevaratele nevoi nu vor fi niciodata implinite. Cuvintele lui Isus sunt clare: Nevoile noastre sunt implinite prin moartea fata de ego, fata de noi insine si luarea crucii Sale.

miercuri, august 20, 2008

EL A PREDICAT POCAINTA

Isus marturiseste: "Biserica Mea este un loc de pocainta deschisa, in care sa nu-ti fie rusine”. Intr-adevar, apostolul Paul adevereste:" Cuvântul este aproape de tine, chiar in gura ta, si in inima ta: adica, cuvântul credintei, pe care-l propovaduim noi; Daca marturisesti deci cu gura pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit”.

“Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mântuire; caci Scriptura zice: oricine crede in El, nu va fi dat de rusine” (Romani, 10:8-11).

Cu alte cuvinte, venim la mantuire prin propria noastra marturisire, deschisa, de pocainta. Isus spune: “N-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi" (Matei, 9:13). Si apoi spune iar: Prin pocainta suntem vindecati si restaurati: "Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi” (Luca, 5:31-32).

Acesta este vestea cea buna. Isus ne spune: "In Biserica Mea, oricine este vindecat prin pocainta. Nu conteaza cine esti, cum esti – frant din punct de vedere fizic, cu mintea bolnava, sau poate bolnav spiritual. Oricine vine la Mine trebuie sa vina prin acelasi mod. Si toti vor gasi deci vindecare prin pocainta” .

Cate Biserici mai deschid altarele lor pentru ca oamenii cu inima zdrobita sa vina in fata si sa se pocaiasca? Cati pastori au incetat a mai face invitatii pentru aceasta atat de importanta munca spirituala? Cati credinciosi si-au pierdut complet simtul nevoii de a-si marturisi pacatul?

Care este mesajul central al Evangheliei lui Christos? El face clar ca buna ziua peste tot in cele patru Evanghelii. El ne spune: "Iata ce predic Eu în biserica Mea. Acesta este mesajul Meu catre toti pacatosii”.

“...Isus a venit in Galilea, si propovaduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: "S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va, si credeti in Evanghelie" (Marcu 1:14-15). Aceasta era primul mesaj al lui Isus de care se stie si el a predicat pocainta!

Pentru unii crestini, s-ar putea ca acestea sa fie vorbe cam tari. S-ar putea ca ei sa raspunda: “Bine, bine, dar cat de tare a insistat Isus pe pocainta?” Apostolul Luca ne da si raspunsul la aceasta intrebare, in Evanghelia sa: “Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel" (Luca 13:5).

marți, august 19, 2008

TRASAND PROPRIUL TAU CERC

Esti ingrijorat cu privire la un membru al familiei sau vreun prieten care nu pare a creste sau a se maturiza in Christos? Cand masori acea persoana, nu cumva folosesti conceptul tau propriu cu privire la ce inseamna Hristos in viata acelei persoane? Nu cumva ai trasat asa ca un cerc referitor la ce inseamna sa fi un adevarat urmas al lui Christos si nu vezi deloc in interiorul acelui cerc persoana la care tu tii asa mult?

Este cumva posibil ca tu sa limitezi pe Hristos? Este cumva Isus al tau asa de mic, asa de restrâns, de nu poti crede ca Duhul Sau ar putea lucra adanc, in taina? Nu cumva condamni tu pentru ca nu corespunde cu tiparul tau? Crezi tu ca Dumnezeu este destul de mare, de maret pentru a lucra cu acea persoana in feluri nevazute?

Acum vreo 35 ani, o femeie de moravuri usoare numita Celeste Horvath a pasit in sediul Teen Challenge din Brooklyn. Era cea mai de notorietate “Madam” din New York, ce conducea o casa de prostitutie la care veneau unii din cei mai celebri oameni din vremea aceea. Celeste creascuse intr-o casa de crestini penticostali, iar bunica ei, o femeie rugativa, a proorocit cu privire la ea "Tu o sa fi un lucrator al meu, o evanghelista!” Dar Celeste a respins educatia pe care o primise la biserica si s-a indreptat spre prostitutie.

Pe masura ce acea casa de toleranta condusa de Celeste prospera, ea a dat in patima drogurilor. In tot acel timp, o batalie se dadea in inima ei. Noapte de noapte, ea se ruga "Doamne, te rog mai lasa-ma sa traiesc inca o zi". In cele din urma, Celeste a fost arestata. Stirile au tinut titlurile ziarelor nationale. La un moment dat, fratele ei i-a scris, spunând: "Asa intr-un hal ne-ai facut de rusine familia, de nu se mai poate! Esti peste orice inchipuire, peste orice compensare, nu mai poti face nimic sa recuperezi!"

Dar Isus niciodata n-a abandonat-o. Intr-o zi, intr-un moment de maxima singuratate, Celeste s-a rugat - si a cazut zdrobita inaintea Domnului. Schimbarea in ea a fost imediata, si pe loc a devenit o faptura noua.

Oricine vedea viata Celestei din afara, se gandea ca n-are nici o sansa, e complet fara speranta. Dar ei aveau o viziune limitata a lui Christos. Ei nu vedeau cum Duhul Sfant lucra in ea in toti acei ani. In timp ce oamenii din viata Celestei o vedeau doar ca o faptura triviala, ordinara, Domnul vedea in ea un lucrator al lui, o evanghelista.

Celeste a venit la organizatia Teen Challenge chiar inaintea condamnarii ei, iar noi am primit-o la noi. Ea a efectuat zilele de inchisoare unde a devenit lucratorul, evanghelista pe care Dumnezeu o chemase sa fie si a condus multe suflete la Isus in timpul petrecut acolo, in inchisoare. Dupa ce a fost eliberata, Celeste a devenit un predicator de strada puternic, de nadejde, si in cele din urma ea a pornit o biserica pe Long Island, o congregatie care arde puternic pentru Domnul si in ziua de astazi.

luni, august 18, 2008

FRICA DUMNEZEIASCA SI CINSTIREA DOMNULUI

Biblia spune clar ca exista o teama de Domnul, o frica dumnezeiasca pe care fiecare credincios trebuie sa o cultive. Frica, teama adevarata de Dumnezeu includ teama respectuoasa si cinstirea Lui, dar inseamna mult mai mult decat atat. David ne spune: “Nelegiuirea celui rau zice inimii mele: "Nu este frica de Dumnezeu inaintea ochilor lui."( Psalm 36: 1). Ce vrea sa spuna David este: “Cand vad ca cineva se deda la rau, inima mea spune ca o asemenea persoana nu are deloc teama de Dumnezeu. El nu recunoaste, nu admite adevarul lui Dumnezeu referitor la pacat, nici chemarea lui Dumnezeu la sfintenie."

Adevarul este ca teama din Dumnezeu ne da putere sa fim victoriosi in vremuri rele. Deci, cum putem noi sa avem aceasta teama? Profetul Ieremia raspunde cu aceasta profetie din Cuvantul lui Dumnezeu: ”Le voi da o inima si o cale, ca sa se teama de Mine totdeauna, spre fericirea lor si a copiilor lor dupa ei. Voi incheia cu ei un legamânt vesnic, ca nu Ma voi mai intoarce de la ei, ci le voi face bine, si le voi pune in inima frica de Mine, ca sa nu se departeze de Mine” (Ieremia, 32:39-40).

Ce promisiune minunata ne face Domnul! Ne asigura ca El va ne da frica Sa sfânta. Dumnezeu nu lasa aceasta frica in inimile noastre, asa, pur si simplu, intr-o strafulgerare supranaturala. Nu, ci El pune frica Sa in noi prin Cuvantul Sau.

Oare inseamna ca frica lui Dumnezeu este plantata in inimile noastre, când noi abia citim “din an in pasti” Biblia? Nicidecum. Ci vine când noi in mod constient hotarâm ca avem de gând sa ascultam de fiecare Cuvant pe care-l citim in Cuvantul lui Dumnezeu. Scriptura ne face cunoscut acest lucru. Ne spune: iata cum frica dumnezeiasca a venit peste Ezra: ”Caci Ezra isi pusese inima sa adânceasca si sa implineasca Legea Domnului, si sa inveţe pe oameni in mijlocul lui Israel legile si poruncile Lui” (Ezra, 7:10).

Frica de Dumnezeu nu este numai un concept din Vechiul Testament. Vedem frica dumnezeiasca atat in Vechiul cat si in Noul Testament. Vechiul Testament ne spune: ”Nu te socoti singur inţelept; teme-te de Domnul, si abate-te de la rau!” (Proverbele, 3:7). De asemenea, Noul Testament declara: “Frica de Dumnezeu nu este inaintea ochilor lor" (Romani 3:18).

Iar Pavel adauga: “Deci, fiindca avem astfel de fagaduinţe, preaiubiţilor, sa ne curaţim de orice intinaciune a carnii si a duhului, si sa ne ducem sfinţirea pâna la capat, in frica de Dumnezeu” (2 Corinteni, 7:1).

vineri, august 15, 2008

O LUMINĂ CARE NU TREBUIE SĂ FIE ASCUNSĂ

Isus ne spune: „Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5:14). Afirmaţia Lui de aici vorbeşte despre ceva mai mult decât doar a fi implicat în lucrare. Ea se extinde dincolo de a învăţa, a predica sau a împărţi tractate. Cristos ne spune foarte clar: „Voi sunteţi lumina.” El spune: „Voi nu sunteţi doar o reflecţie a luminii. Nu sunteţi doar un canal. Voi sunteţi însăşi lumina. Iar intensitatea luminii voastre depinde de intensitatea umblării voastre cu Mine.”

Vedeţi ceea ce insinuează Domnul aici? Lumea îi recunoaşte pe cei care umblă îndeaproape cu El. Vecinii sau colegii tăi de lucru s-ar putea să nu ştie despre părtăşia ta zilnică cu Cristos, despre credinţa ta în El, despre dependenţa ta totală de El. Însă ei văd lumina care luminează din tine datorită vieţii pe care o ai cu El. Şi atât timp cât nimic nu împiedică acea viaţă, lumina ta va continuna să lumineze în întuneric.

„Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). Isus spune: „V-am pus la vederea lumii. Oamenii vă privesc, deoarece am făcut din voi un spectacol. Voi sunteţi o lumină care nu are menirea de a fi ascunsă.”

Deci, cine sunt aceste lumini aşezate pe un munte? Şi unde le vedem? De obicei, ele nu se găsesc în centrul atenţiei. Ele nu se află printre oamenii concentraţi asupra lor înşişi, care caută să câştige atenţia şi recunoaşterea în această lume. Şi nici nu se află printre grupurile încrezute din biserici care pretind a fi sfinţi, dar bârfesc, cârtesc şi se plâng.

De-a lungul anilor am văzut mulţi credincioşi care par evlavioşi, dar, în realitate, sunt nişte lenoşi în plan spiritual. Ei le spun altora despre căderile şi slăbiciunile lor, crezând că aceasta îi face smeriţi. Cu toate acestea, ei se grăbesc a-i judeca pe alţii. Ei nu posedă adevăratul duh de slujire, dăruire şi dragoste a lui Cristos. Dimpotrivă, „lumina” pe care o au ei este, de fapt, întuneric. „Aşa că, dacă lumina care este în tine este în întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6:23). Acolo unde nu este viaţa lui Cristos, nu poate fi lumină pentru alţii.

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (5:16). Motivul pentru care noi trebuie să lăsăm ca lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor este ca Dumnezeu să primească slava.

joi, august 14, 2008

VIAŢA ÎN SPATELE LUMINII

„Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).

Isus a fost şi încă mai este lumina lumii. Ioan spune că această lumină a fost produsă de viaţa care era în Cristos: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:4). Cu alte cuvinte, viaţa pe care o avea Cristos era sursa Lui de lumină pentru lume. Iar toţi cei care cred vor „avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Ce este „viaţa în spatele luminii” de care vorbeşte Scriptura?

Majoritatea din noi cred despre această lumină că ar fi existenţa eternă întrupată în Cristos. O vedem ca şi puterea Sa de a dărui existenţa eternă tuturor celor ce cred. Dar Ioan vorbeşte aici despre ceva mai mult. Atunci când el foloseşte cuvântul „viaţă”, el vorbeşte despre întreagă biografie a existenţei lui Isus.

Isus ne spune că noi trebuie să trăim aşa cum El a făcut-o. Ca să putem fi aşa cum Cristos a fost în lume, viaţa Sa trebuie să fie ceva ce noi cunoaştem şi experimentăm pentru noi înşine. Ea trebuie să aibă legătură cu propriile noastre vieţil.

Vreau să vă spun cum mă raportez eu la viaţa care este în Cristos. Mă bucur în lucrurile bune, mici pe care le-a făcut, le-a atins şi le-a spus Isus. Cred că faptele, cuvintele şi umblarea Sa zilnică cu Tatăl au menirea de a defini pentru noi semnificaţia vieţii asemănătoare cele pe care a avut-o Cristos.

Mă gândesc la prietenia lui Isus cu Lazăr. Mă gândesc la El cum se retrăgea din mulţimi după o lungă perioadă de slujire. Mă gândesc la El cum se bucura de timpul petrecut în casa Mariei, Martei şi a lui Lazăr. Mă gândesc la Isus cum îi lua pe copii în braţele Sale şi îi binecuvânta. Mă gândesc la ascultarea Lui faţă de mama Sa, chiar şi atunci când era deja un bărbat matur, atunci când El prefăcuse apa în vin la nuntă. Mă gândesc la dragostea şi grija lui Isus pentru cei dispreţuiţi, ignoraţi şi săraci. Mă gândesc la compasiunea Lui pentru femeia prinsă în adulter sau la felul în care El a onorat-o pe vaduva care a dat numai doi bănuţi.

Mă îndoiesc de faptul că ar fi destule cărţi pentru a însemna toate lucrurile făcute cu dragoste, dintr-o inimă de slujitor, pe care le-a făcut Isus în timpul vieţii Sale pe pământ. În aceste pasaje găsim modalităţile prin care noi ar trebui să ne raportăm vieţile noastre la cea a lui Cristos. Acesta este modul în care putem înţelege viaţa care este lumina.

miercuri, august 13, 2008

BAZÂNDU-NE PE PROMISIUNE

Datorită promisiunii lui Dumnezeu care „anticipează” noi putem proclama victorie şi stăpânire chiar înainte ca lupta să se înceapă. David cânta: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău! I-ai dat ce-i dorea inima, şi n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele” (Psalmul 21:1-2).

Aţi putea să vă întrebaţi, „Cum putea David să se bucure? El se confrunta cu cel mai mare atac pe care îl cunoscuse vreodată. Cum putea el să aibă bucurie când putea să fie rănit sau ucis?”

David răspunde: „Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat” (21:3). Ceea ce spune David aici este ceva ce poate schimba viaţa: „Sunt pus faţă în faţă cu un duşman care este hotărât să mă distrugă. Dar am pace în suflet. De ce? Dumnezeu a prevăzut lupta mea. El m-a copleşit cu asigurări ale dragostei Sale. S-ar putea ca duşmanul meu să mă facă să mă clatin sau să cad şi, într-un moment oarecare, s-ar putea să pară că sunt terminat. Dar Dumnezeu mi-a spus că dacă eu doar mă voi ridica, voi primi puterea Sa şi voi câştiga lupta.”

Apoi David a făcut următoarea declaraţie a credinţei chiar înainte de a merge la război: „(mi-ai) pus pe cap o cunună de aur curat” (21:3). Cununa de aur pe care o menţionează aici David este un simbol al victoriei şi stăpânirii. David spunea: „Merg la luptă bazându-mă pe promisiunea lui Dumnezeu pentru mine. El a spus că voi ieşi din luptă purtând cununa biruinţei.”

Aceasta rezumă doctrina „bunătăţii care anticipează” a lui Dumnezeu: El a anticipat toate luptele noastre – cu păcatul, cu firea şi cu diavolul – şi în mila şi bunătatea Sa, El a plătit datoria noastră înainte ca să fie nevoie ca aceasta să fie achitată. Victoria noastră este o tranzacţie încheiată.

Bunătatea lui Dumnezeu care anticipează se aplică, în special, celor care Îl iubesc pe Isus şi sunt luaţi prin surprindere de păcat. Domnul ne asigură că chiar dacă suntem doborâţi temporar, totuşi, vom ieşi din luptă cu capul sus, totul datorându-se lui Isus care a plătit datoria noastră.

marți, august 12, 2008

DRAGOSTEA CARE „ANTICIPEAZĂ”

„Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat” (Psalmul 21:3). La prima vedere acest verset scris de David este puţin cam confuz (în varianta engleză). Cuvântul în l. engleză „a preîntâmpina” („a ieşi înainte” în română) folosit aici este, de obicei, asociat cu piedică, nu cu binecuvântare. O traducere modernă aici ar fi: „Domnul l-a preîntâmpinat pe David cu binecuvântări de bunătate.”

Cu toate acestea, cuvântul biblic pentru „a preîntâmpina” semnifică ceva complet diferit. El înseamnă „a anticipa, a preceda, a prevedea şi a împlini anticipat, a plăti o datorie înainte ca ea să apară.” Mai mult decât atât, aproape în fiecare exemplu acesta implică ceva legat de plăcere.

Isaia ne dă posibilitatea de a arunca o privire asupra acestui fel de plăcere. Aceasta vine de la Dumnezeu, anticipând o nevoie şi împlinind-o cu mult înainte. ”Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24).

Acest verset ne oferă o imagine incredibilă a dragostei Domnului nostru pentru noi. Este evident că El este atât de nerăbdător să ne binecuvânteze, este atât de pregătit să-şi reverse bunătatea Sa în vieţile noastre, încât nici nu poate aştepta ca noi să-I spunem nevoile noastre. Astfel, El o ia înainte şi Îşi manifestă mila, harul şi dragostea Sa faţă de noi. Şi aceasta este o plăcere supremă pentru El.

Aceasta este tocmai ceea ce spune David în Psalmul 21: „Doamne, tu reverşi peste mine binecuvântări şi bunătate asupra mea înainte chiar ca eu să le cer. Şi Tu oferi mai mult decât aş putea să mă gândesc să cer.”

David se referea la o lucrare măreaţă pe care Dumnezeu a făcut-o pentru el în domeniul spiritual. Era ceva ce i-a dat lui David victorie asupra duşmanilor săi, răspunsuri la rugăciune, putere de a birui şi bucurie nespusă. Dumnezeu a făcut totul înainte chiar ca David să meargă la rugăciune, să-şi reverse povara inimii sau să-şi prezinte cererea. Iar atunci când David, totuşi, şi-a deschis inima, el a descoperit că Dumnezeu deja pregătise terenul ca duşmanii săi să fie învinşi. Victoria lui David era asigurată înainte ca el chiar să se apropie de câmpul de luptă.

luni, august 11, 2008

ATENŢIA NOASTRĂ

Aşa cum creştinii din vremea lui Pavel simţeau că distrugerea Ierusalimului se apropia, ei doreau să cunoască mai mult despre evenimentele profetice. Ei se temeau de zvonurile despre cruzimea armatelor cotropitoare care luau în robie numeroşi prizonieri. Toate acestea îi făceau pe aceşti credinicioşi să simtă că vremurile primejdioase se apropiau cu grabă. Iată de ce ei l-au rugat pe Pavel să le spună mai multe despre ceea ce urma să vină: „Scrie-ne cum să citim vremurile.”

Pavel a răspuns cu următoarele cuvinte de asigurare: “Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine, că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea” (1 Tesaloniceni 5:1-2).

Pavel le-a descris ceea ce are să se întâmple atunci când Cristos se va întoarce: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (4:16-18).

Îndemnul lui Pavel avea menirea de a fi o încurajare. El spunea în esenţă: „Nu trebuie să vă îngroziţi din cauza lucrurilor care vin asupra pământului. Nu trebuie să vă îngrijoraţi în privinţa tuturor semnelor şi calamităţilor înfricoşătoare. Ştiţi foarte bine ce înseamnă ele. Totul semnalează venirea Domnului Isus, care va veni să-Şi ia poporul Său.”

Adevărul este că istoria se îndreaptă undeva. Putem fi siguri că valul rapid al evenimentelor care se desfăşoară astăzi ne îndreaptă spre scopul etern al lui Dumnezeu. Lumea nu este lăsată în voia soartei; Domnul nu a abandonat pământul, indiferent de cât de păcătoasă şi necredincioasă a devenit lumea. Mai degrabă, Dumnezeu, pur şi simplu, a grăbit pasul. Iar ceea ce noi vedem acum este o mişcare rapidă a evenimentelor spre „acel eveniment divin” care se apropie: re-crearea unui nou cer şi a unui nou pământ, unde Cristos va domni cu suveranitate pentru toată veşnicia.

Ca şi ucenici ai lui Cristos atenţia noastră nu trebuie să fie concentrată asupra buletinelor de ştiri zilnice. Noi nu trebuie să ne bazăm pe războaie şi zvonuri de războaie, nici pe posibilitatea unui accident nuclear, şi nici pe alte lucruri care vin asupra pământului. Atunci când Isus a spus, „În ziua aceea, să vă uitaţi în sus” (vezi Luca 21:28), El vorbea despre unde ar trebui să fie îndreptată atenţia noastră.

vineri, august 08, 2008

DUMNEZEU POATE FACE FATA MONSTRILOR DIN VIATA TA

Dumnezeu i-a zis lui Iov : ”Uita-te la hipopotamul, caruia i-am dat viata ca si tie! El mananca iarba ca boul” (Iov, 40:15). “Poti tu sa prinzi Leviatanul (crocodilul) cu undita? Sau sa-i legi limba cu o funie?” ( Iov, 41:1).

De ce ar incepe Dumnezeu revelarea, descoperirea Sa, facandu-l pe Iov sa ia in considerare, sa se gandeasca la aceste doua mari dihanii, la acesti monstri? De ce l-ar face Dumnezeu pe Iov sa priveasca la hipopotam si la crocodil?

Mai intai, Domnul i-a pus aceasta problema robului Sau: “Uite, Iov, vezi ca hipopotamul e pe urmele tale. Ce-ai de gand sa faci? Poti sa-l pui la pamant cu puterea ta? Nu? Ei, atunci poate poti sa-l iei cu binisorul, sa-i vorbesti frumos”.

“Acum, ia uite la crocodilul acela amenintator! Cum o sa te descurci cu el? Creatura asta are o inima de piatra. Nu stie ce-i aia mila”. Aceasta a fost mai mult decat o simpla prelegere despre imparatia animalelor. De fapt, Dumnezeu avea sa ii spuna lui Iov ceva in legatura cu viata “monstrilor“ acestora. El ii arata robului Sau faptul ca aceste doua creaturi de temut, feroce, superputernice, reprezentau problemele uriase, monstruoase, din viata lui Iov.

“Gandeste-te la hipopotam. El intrece orice priveliste. Pur si simplu e o problema prea mare pentru ca tu sa o poti rezolva, Iov. Nu te poti pune cu el. Nimic din ce-ai face tu n-ar putea sa-l imblanzeasca, sa-l domoleasca. Numai Eu, Domnul, stiu cum sa opresc asa o creatura monstruoasa.

“Dar de crocodil ce zici, Iov? Nici o fiinta umana nu se poate pune, nu se poate lupta cu asa ceva. Si nimeni doar cu puterea lui proprie nu poate despuia crocodilul de carapacea lui cea groasa. Acelasi lucru e valabil in ce priveste vrajmasul tau, satan. Numai Eu pot invinge in lupta cu el.”

Pricepeti voi ce vrea sa zica Dumnezeu in aceasta cuvantare? El ii vorbeste nu doar lui Iov, ci tuturor credinciosilor. Si El afirma: “Admite adevarul despre monstrii (problemele) din viata ta. Nu le poti face fata. Eu sunt singurul care pot!”

Iov a raspuns: “Dumnezeul meu este atotputernic. El poate totul. Si nici unul din principiile Lui nu poate fi zadarnicit, nimic nu poate sta impotriva gandurilor Lui. Stiu ca nu ma pot pune cu hipopotamul ori crocodilul. Dar ce conteaza asta, cand stiu ca Dumnezeu poate. Partea mea este sa stau calm si doar sa vad salvarea care vine de la Domnul” (vezi Iov, 42:1-2).

joi, august 07, 2008

VICTORIOS IN FIECARE BATALIE

Dumnezeu a promis ca vei iesi victorios din fiecare batalie, incoronat de puterea Lui: “Scoala-te, Doamne, cu puterea Ta, si vom canta si vom lauda puterea Ta” (Psalmii, 21:13).

Cum ne intampina, cum ne calauzeste Domnul pe noi cu aceste binecuvantari de bunatate iubitoare? Duhul Sfant alunga toate temerile noastre – teama de esec, de a cadea din harul lui Dumnezeu, de a pierde prezenta Duhului Sfant – prin faptul ca sadeste in noi bucuria Sa. Astfel noi inaintam plini de bucurie, ca David, pentru ca Dumnezeu ne-a asigurat ca vom triumfa.

Si totusi, atati de putini crestini au aceasta bucurie a Lui, acea bucurie covarsitoare, deosebita. Foarte multi nu ajung sa cunoasca acea odihna in suflet, acea pace a prezentei lui Christos. Ei umbla ca si cand ar jeli, prezentandu-se ca si cand ar fi sub mania degetului lui Dumnezeu decat sub aripa Lui protectoare. Ei il vad ca pe un stapan care le traseaza sarcini dure, mereu gata sa le mai traga o nuia peste spate. Si uite cum isi duc traiul nefericiti, fara vreo nadejde, mai mult morti decat vii.

Dar in ochii lui Dumnezeu, nu pacatul nostru e problema, ci increderea noastra. Isus a rezolvat problema pacatului nostru odata pentru totdeauna la Golgota. El nu ne tot spune incontinuu: “De data asta ai intrecut masura”. Nu, niciodata! Atitudinea Lui catre noi este tocmai dimpotriva. Duhul Sau in mod constant ne incurajaza, amintindu-ne de bunatatea plina de iubire a Tatalui chiar si cand dam gres cel mai mult, in mijlocul esecurilor noastre.

Iar cand concentrarea noastra este asupra pacatului nostru, pierdem din vedere tocmai ceea ce Dumnezeu doreste mai mult: “Si fara credinţa este cu neputinţa sa fim placuţi Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” (Evrei, 11:6). Acest verset spune totul. Dumnezeul nostru de abia astea sa ne recompenseze, si asa arde de nerabdare sa ne acopere cu bunatatea lui coplesitoare, ca ne binecuvanteaza cu mult inaintea momentului.

Acesta este conceptul pe care Tatal nostru tanjeste sa il avem despre El. El stie clipa cand ne vom pocai de greselile si pacatul nostru. El stie cand vine pocainta noastra. Dar, in asteptarea momentului aceluia, ne spune: “Vreau sa-l asigur pe copilul meu ca nu va fi judecat, pentru ca deja L-am iertat prin sangele curatitor, purificator al Fiului Meu”.

miercuri, august 06, 2008

DE CE E IMPORTANT “CE E VERDE”?

“Li s-a zis sa nu vatame iarba pamantului, nici vreo verdeata, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu” (Apocalipsa, 9:4).

De ce este important “verdele”, “verdeata”, in credinta noastra? Sa ne aducem aminte: lacustelor li s-a poruncit sa nu atinga nimic verde. Cu alte cuvinte, sa nu raneasca pe nimeni care umbla in credinta.

Deci, chiar atunci cand sunt atacati din toate partile, cei ce isi pun credinta in Dumnezeu vor sta neclintiti precum puternicii copaci verzi. Nu vor fi vatamati de lacuste de nici un fel, inclusiv teroristi. Cea mai buna aparare impotriva oricarui atac diavolesc, ori intepaturi ca cea a scorpionului, fatala, cea mai buna aparare este deci sanatatea spirituala. Iar acest fel de sanatate vine numai pe masura ce ne intoarcem la Domnul si ne incredem in promisiunile Lui.

Da-mi voie sa te intreb:

• Te increzi tu pe deplin in iertarea lui Dumnezu? Depinzi tu de sangele Lui ca sa fi curatat de orice faradelege? Daca te simti condamnat si in mod constant te lupti sa placi lui Dumnezeu, atunci nu esti verde si sanatos. Dorinta cea mai fierbinte a lui Dumnezeu este ca tu sa accepti darul Sau de iertare si sa te bucuri in el.
• Ai acceptat iertarea lui Dumnezeu. Dar te increzi tu in iubirea Lui neconditionata pentru tine?

Domnul nu ne respinge de fiecare data cand dam gres. Nu se uita incontinuu peste umar, cerandu-ne sa facem lucrurile mereu drept. El doar vrea sa venim la El si sa marturisim “Cred in Cuvantul Tau, Doamne. Iarta-ma, spala-ma, tine-ma in bratele Tale”.

Dorinta lui Dumnezeu pentru noi este ca sa traim tot restul zilelor noastre fara teama. De aceea, nu ii vom da voie cu nici un chip lui satan sa ne acuze de vreo greseala din trecut. Daca ne-am pocait de ea, daca ne-am cerut iertare pentru acea gresala deci, atunci suntem acoperiti de sangele pretios al lui Christos, care ne curateste.

Iata promisiunea lui Dumnezeu pentru toti cei care isi pun nadejdea in El: “Unii se bizuiesc pe carele lor, altii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Ei se indoaie si cad; dar noi ne ridicam si ramanem in picioare” (Psalmul 20:7-8).

marți, august 05, 2008

O UMBLARE PLACUTA DOMNULUI

Apostolul Pavel a invatat astfel pe biserica din Colosse: “(Umblati) pentru ca sa va purtati intr-un chip vrednic de Domnul, ca sa-I fiti placuti in orice lucru, aducand roade in tot felul de fapte bune, si crescand in cunostinta lui Dumnezeu” (Coloseni, 1:10).

Ce trebuie sa facem, pentru a avea o umblare placuta Domnului, intr-un chip vrednic de El? Pavel ne spune: “ Imbracati-va dar - ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti - cu o inima plina de indurare, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga rabdare; Ingaduindu-va unul pe altul, si iertandu-va unul pe altul, oricine are pricina sa se planga de altul; asa cum cum v-a iertat Hristos, asa sa va iertati si voi” (Coloseni 3:12-13, parafrazarea mea).

Pavel ne spune in asa de multe randuri: “Iata cuvantul meu catre voi in aceste vremuri critice. In vederea vremurilor grele care stiti ca vor veni, urmeaza ca voi sa aveti grija de umblarea voastra cu Domnul”.

Cu alte cuvinte, urmeaza sa ne intrebam: “Seman eu din ce in ce mai mult cu Christos? Devin eu din ce in ce mai rabdator, sau mai iute la manie? Mai bun, mai bland, mai intelegator, sau mai rau si mai argumentatiov, mai certaret? Mai grijuliu si mai iertator, sau mai inveninat, mai plin de resentimente, mai ranchiunos? Sunt eu rabdator cu ceilalti? Am eu rabdare cu ceilalti din jurul meu in slabiciunea si greselile lor, sau trebuie ca eu sa fiu mereu cel ce are dreptate?”

Pavel sugereaza ca, in vederea unei zile de felul acesta ce va sa vina, nu conteaza ce realizari mari ai tu sau ce fapte bune faci tu. Nu conteaza cat de bun esti tu cu strainul, nici cate suflete aduci tu la Christos, caci tot ramane intrebarea aceasta: Devii tu mai iubitor, mai rabdator, mai iertator, mai tolerant fata de celalalt?

Cercetand umblarea ta cu Christos inseamna sa fii cu bagare de seama nu atat de mult la ce realizezi tu, ci la ce devii tu. Asemenea umblare nu poate fi obtinuta doar prin efortul tau omenesc. Nu se va produce prin auto-determinare, zacandu-ti ”O sa devin felul acela de credincios!” ci mai degraba, se intampla prin lucrarea Duhului Sfant, prin credinta in Cuvantul Sau.

Mai intai, citim aceste cuvinte si le credem ca fiind chemarea lui Dumnezeu pentru noi, ca sa ne cercetam. Asa ca cerem Duhului sa ne descopere cine suntem noi cu adevarat, si ne masuram prin comparatie cu Cuvantul Sau. Iar apoi cerem Duhului Sfant sa ne ajute sa ne schimbam.

PE PICIOARELE LOR SI PREGATITI

“Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David” (1 Samuel 18:12).

Satan ii invidiaza si se teme cel mai mult de aceia care stau cu Dumnezeu in rugaciune si sunt hotarati sa fie gata si, cu credinta, sa lupte. Satan se teme chiar si de o mica armata a acelora care stau incinsi cu credinta, gata de lupta. El tremura tot dinaintea acelora care stau bine infipti pe picioarele lor si pregatiti, gata sa reziste. Si pentru ca se teme de tine, planul lui e sa neutralizeze duhul tau de lupta.

Diavolul face asta incercand sa invadeze mintea ta cu ganduri de infrangere, de distragere, diabolice ce dau nastere la neincredere si pun la indoiala puterea lui Dumnezeu. El iti va striga in minte si in duh: “Nu mai merita sa lupti. Esti prea obosit de propriul tau zbucium. Si-asa nu vei fi niciodata un biruitor. Puterile iadului sunt prea mari ca sa biruiesti. Asa ca mai bine relaxeaza-te, las-o mai moale. Ce sa te mai zbati, nu trebuie sa te mai zbati atata cu lupta asta”.

Acestea toate nu sunt decat pentru a te distrage! Toata strategia lui satan este ca sa te faca sa nu vezi victoria, biruinta de la Cruce. Ce vrea el este sa te faca sa te concentrezi asupra slabiciunilor tale, asupra pacatelor si a lipsurilor tale si de aceea rastalmaceste problemele tale si da foc suferintelor tale prezente. El vrea sa te faca sa crezi ca nu esti destul de puternic sa continui. Dar nu de puterea, de taria ta este vorba: ci de puterea, de taria lui Isus!

Faptul este ca tot timpul ne vom afla in lupta, pana la moarte sau pana la revenirea lui Isus. Poate ca avem si perioade de calm, momente de ragaz. Dar cat vom fi pe acest pamant, suntem angajati intr-o lupta, intr-un razboi spiritual. Si pur si simplu nu exista un sfarsit al acestor batalii. De aceea apostolul Pavel spune ca Isus ne-a dat arme atotputernice ca sa daramam bastioanele. Noi am fost echipati cu arme in fata carora satan nu poate sta in picioare ori rezista: rugaciune, post si credinta.

A venit vremea ca noi sa nu mai tot privim la suferintele noastre. Trebuie sa ne luam privirea de la incercarile noastre si ne-o atintim asupra Capeteniei, Comandantului acestui razboi. Isus tine cheia intregii biruinte si ne-a promis: “V-am echipat cu toate armele de care aveti nevoie pentru lupta. Si sunt gata si dispus sa va dau putere, tarie la vremuri de slabiciune”.

vineri, august 01, 2008

IZGONIREA VULTURILOR

In Geneza 15, Dumnezeu a facut un legamant deosebit cu Avraam. El l-a instructat pe Avraam sa ia o juncana si un berbec si sa aduca o jertfa, sa le despice pe din doua, apoi Avraam urma sa ia o o turturea si un pui de porumbel, si i sa puna fiecare bucată una în faţa alteia. Avraam a facut asa cum i s-a spus, si pe cand se scurgea sangele, pasarile rapitoare aveau sa se napusteasca peste starvuri. Si deodata l-a apucat o groaza si un mare intuneric. Ce era cu intunericul acela? Era Satan care intrase in panica.

Cum credeti ca reactioneaza Satan cand vede cum devin ale voastre toate promisiunile Domnului, cand va predati viata in mana lui Isus? Il apuca o furie plina de gelozie pe diavol. Iar cand vede si rezolvare ferma in dreptul vostru, nu exista decat un fel de a reactiona pentru el: tot iadul intra in panica!

Ce a facut Avraam cand s-au napustit vulturii? Scriptura ne spune ca i-a izgonit. Tot astfel, Domnul ne-a aratat o cale cum sa ne descurcam cand avem de-a face cu vulturi ce ne ameninta. Nu trebuie sa ne temem de atacurile diavolului, pentru ca noua ni s-au dat arme puternice de lupta.

Oricand imi vine in minte vreo soapta de indoiala sau de dubiu fata de Dumnezeu, trebuie sa o pun la punct bazat fiind pe faptul ca stiu ca Domnul meu ma iubeste. Nu pot sa accept asa orice gand ca fiind adevarat daca se bazeaza pe ce simt doar in momentul acela. Gandurile mele trebuie sa fie relationate, bazate pe ceva concret cum ar ce mi-a promis Isus mie si pe victoria, pe izbanda pe care El a repurtat-o pentru mine.

Simplu spus, daca imi vin in minte cuvinte care acuza – daca ele cauzeaza dubiu si teama, sau condamna, sau aduc un sentiment de respingere – stiu ca ele nu sunt de la Dumnezeu. Toti trebuie sa fim pregatiti ca asemenea ganduri teribile ne-ar putea veni. Pana si Domnul Isus a fost pus la incercare prin asemenea ganduri de la vrajmas in timpul ispitirii in pustiu.

Cand vulturii te ataca, aducand ganduri de nevrednicie si insecuritate, de indoiala, alunga-le, izgoneste-le cu Cuvantul lui Dumnezeu. Jertfa pe care Domnul te-a condus sa o faci (n.tr.: asemenea lui Avraam) ii face Lui placere, si El o va onora, o va cinsti.