vineri, mai 30, 2008

UN NOR DE MARTORI

Evrei 12:1 ne spune că lumea este înconjurată de un nor de martori care sunt cu Cristos în slavă. Ce are de spus lumii de azi această mulţime de martori cereşti? Noi trăim într-o generaţie care este cu mult mai depravată decât cea din timpul lui Noe. Ce pot spune aceşti martori unei rase umane a căror păcate le depăşesc chiar şi pe cele ale Sodomei?

Zilele în care trăim sunt zile ale unei mari prosperităţi. Economia noastră a fost binecuvântată, totuşi, societatea noastră a devenit aşa de imorală, de violentă şi împotriva lui Dumnezeu, încât chiar şi cei din lumea seculară se plâng de faptul că am decăzut aşa de tare. Creştinii de pretutindeni se întreabă de ce Dumnezeu întârzie cu judecata asupra unei societăţi aşa de depravate.

Noi, cei care Îl iubim pe Cristos, s-ar putea să nu înţelegem de ce un rău aşa de mare este permis să continue. Dar norul de martori cereşti înţelege. Ei nu pun la îndoială îndurarea şi răbdarea pe care le-a arătat Dumnezeu.

Apostolul Pavel se află printre martorii din acel nor şi el este martor al dragostei nelimitate a lui Dumnezeu chiar şi pentru cei „din fruntea păcătoşilor.” Viaţa şi scrierile lui Pavel ne spun că el a blestemat numele lui Cristos. El a fost un terorist, urmărind oamenii lui Dumnezeu şi târându-i în închisoare sau la moarte. Pavel ne-ar spune că Dumnezeu este răbdător cu această generaţie din prezent, deoarece sunt mulţi care sunt la fel cum a fost şi el, oameni care păcătuiesc în ignoranţă.

Apostolul Petru face parte şi el din martorii din acel nor şi el, de asemenea, înţelege de ce Dumnezeu este aşa de răbdător. Viaţa şi scrierile lui Petru ne reamintesc că el a înjurat la adresa lui Isus, jurând că niciodată nu-L cunoscuse. Dumnezeu îşi reţine judecata, deoarece sunt încă mulţimi care continuă să-L înjure şi să-L nege, aşa cum a făcut-o Petru. Domnul nu va renunţa la ei aşa cum El niciodată nu a renunţat la Petru. Mai sunt încă mulţi ca şi el pentru care Cristos mai continuă să se roage.

În timp ce mă gândesc la acest nor de martori, văd feţele foştilor dependenţi de droguri şi alcool, ale foştilor prostituate şi homosexuali, ale foştilor gangsteri şi bandiţi, ale foştilor ucigaşi şi ale celor care îşi băteau soţiile, ale foştilor infideli sau dependenţi de pornografie – mulţimi la care societatea renunţase. Ei toţi s-au pocăit şi au murit în mâinile lui Isus, iar acum sunt martori ai îndurării şi răbdării unui Tată iubitor.

Eu cred că toţi aceştia ar spune, într-o singură mărturie unită, că Isus nu i-a judecat înainte ca ei să primească îndurarea Sa. Dumnezeu continuă să iubească această lume înnebunită şi imorală. Fie ca El să ne ajute să-i iubim pe cei pierduţi aşa cum El îi iubeşte. Şi fie ca noi să ne rugăm pentru dragoste şi răbdare pe care El le arată acestei lumi chiar în acest moment.

joi, mai 29, 2008

ATUNCI CÂND DUHUL SFÂNT VINE

Profetul Isaia descrie ce se întâmplă atunci când Duhul Sfânt se coboară asupra unui popor. Isaia prooroceşte: „…se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pământ, şi pomătul va fi privit ca o pădure” (Isaia 32:15).

Isaia spune: „Atunci când Duhul Sfânt vine, ceea ce a fost cândva un pustiu sterp devine o câmpie roditoare. O bucată moartă de pământ, dintr-odată, se umple cu roadă. Şi aceasta nu este o roadă temporară. Câmpia cu roadă va creşte într-o pădure şi veţi putea tăia din această pădure an după an şi să continuaţi să zidiţi rodnicia voastră.”

Isaia adaugă: „Atunci nepărtinirea va locui în pustie, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomăt” (32:16). Potrivit profetului, Duhul Sfânt, de asemenea, aduce cu Sine un mesaj de judecată împotriva păcatului. Iar acest mesaj produce neprihănire în oameni.

Isaia nu vorbeşte despre o revărsare de o singură dată a Duhului, ceea ce unii o consideră ca şi „trezire.” Isaia descrie ceva care durează. Studiile făcute de sociologi creştini arată că majoritatea trezirilor din ziua de azi durează în mediu cinci ani, lăsând în urmă multă confuzie şi neînţelegere. Cunosc unele biserici unde au avut loc aşa-numitele treziri, dar acum, peste doar câţiva ani, nu mai este nici o urmă din ceea ce a fost o revărsare a Duhului. Acele biserici sunt moarte, pustii şi goale. Clădiri care odată găzduiau mii, acum sunt nişte morminte, cu doar cincizeci de oameni care le frecventează.

Isaia continuă: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite” (Isaia 32:17-18).

Pacea vine pentru că neprihănirea este la lucru. Duhul Sfânt înlătură toată neliniştea, toate tulburările şi toată condamnarea. Ceea ce urmează este pacea minţii, pacea în casă şi pacea în casa lui Dumnezeu. Şi atunci când poporul lui Dumnezeu are pacea lui Cristos, el nu pot fi uşor scos din această stare. „Dar pădurea va fi prăbuşită supt grindină şi cetatea plecată adânc. Ferice de voi, care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor, şi care daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului” (32:19-20).

Profeţia lui Isaia despre Duhul Sfânt era îndreptată asupra Israelului din timpul domniei lui Ozia. Cu toate acestea, ea se aplică şi poporului lui Dumnezeu din ziua de azi. Este cunoscută ca şi profeţie dublă. Realitatea este că fiecare generaţie are nevoie de o revărsare a Duhului Sfânt. Şi eu cred că biserica de azi nu a văzut încă nimic în comparaţie cu ceea ce Duhul Sfânt doreşte să realizeze.

miercuri, mai 28, 2008

PĂGÂNISMUL ÎNGRIJORĂRII

„Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută” (Matei 6:31-32).

Isus ne spune că îngrijorarea – pentru viitorul familiei noastre, locurile noastre de muncă, felul în care vom supravieţui – este un mod de viaţă păgân. Isus vorbeşte aici despre cei care nu au un Tată ceresc. Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu aşa cum El doreşte să fie cunoscut, ca şi un Tată în ceruri care poartă de grijă şi este iubitor.

„Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine” (v. 34). Prin aceste cuvinte clare Isus ne porunceşte: „Să nu vă gândiţi şi să nu vă îngrijoraţi pentru ceea ce s-ar putea sau nu s-ar putea întâmpla mâine. Nu puteţi schimba nimic şi nu puteţi ajuta cu nimic îngrijorându-vă. Atunci când faceţi acest lucru, procedaţi aşa cum fac păgânii.” Apoi Isus spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (v. 33). Cu alte cuvinte, tu ai sarcina de a continua să-L iubeşti pe Isus. Ai sarcina de a merge mai departe, aruncând toate grijile tale asupra Lui. Ai sarcina de a te odihni în credincioşia Sa. Tatăl tău ceresc va avea grijă ca tu să fii asigurat cu toate lucrurile esenţiale ale vieţii.

Mă întreb dacă îngerii rămân nedumeriţi văzând toate îngrijorările şi neliniştea celor care declară că au încredere în Dumnezeu. Probabil că pentru ei este aşa de înjositor, o insultă aşa de mare la adresa Domnului, faptul că ne îngrijorăm de parcă nu am avea nici un Tată în ceruri care ne poartă de grijă. Probabil că îngerii îşi pun unii altora întrebări de nedumerire: „Oare nu au ei un Tată în ceruri? Oare nu cred ei că El îi iubeşte? Oare nu le-a spus El că ştie toate nevoile lor? Oare nu cred ei că Cel care hrăneşte păsările şi întreaga împărăţie a animalelor, îi va hrăni şi îi vă îmbrăca pe ei? Cum pot ei să se neliniştească şi să se îngrijoreze, dacă ştiu că El posedă toată puterea, toată bogăţia şi poate asigura nevoile întregii creaţii? L-ar acuza ei pe Tatăl lor ceresc de neglijenţă, de parcă El nu ar fi credincios cuvântului Său?”


Tu ai un Tată ceresc. Ai încredere în El!

marți, mai 27, 2008

LUCRAREA DE ÎNVIORARE

În Fapte 27 Pavel se afla pe o corabie care se îndrepta spre Roma, atunci când vasul a făcut o oprire la Sidon. Pavel a cerut de la sutaşul cu răspundere permisiunea de vizita nişte prieteni în oraş, şi „Iuliu...i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei” (Fapte 27:3). Găsim şi aici un alt exemplu al modului în care Dumnezeu îi foloseşte pe credincioşi pentru a-i înviora pe alţi credincioşi.

Vedem acest lucru şi în 2 Timotei unde Pavel scrie despre un anumit credincios:

“Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat, şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit…Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el…” (2 Timotei 1:16-18).

Onisifor era unul din fiii spirituali ai lui Pavel, şi el îl iubea pe Pavel atât de adânc şi necondiţionat, încât l-a căutat în suferinţele sale. Odată, când Pavel se afla în închisoare, Onisifor a mers prin oraş căutându-l până când l-a găsit. Motivaţia lui era simplă: „Fratele meu se află în durere. El a suferit teroarea unui naufragiu, iar acum este lovit de Satan. Trebuie să-l încurajez.”

Lucrarea de înviorare include în mod clar căutarea celor care se află în suferinţă. Auzim foarte mult vorbindu-se despre puterea în biserică în aceste timpuri: puterea de a vindeca pe cei bolnavi, puterea de a câştiga pe cei pierduţi, puterea de a birui păcatul. Dar eu aş spune că există o putere mare şi vindecătoare care se revarsă dintr-o persoană înviorată şi reînnoită. Depresia, chinul sufletesc sau un duh tulburat poate cauza tot felul de dureri fizice, dar un duh care este înviorat şi încurajat – care a simţit ce înseamnă să fii acceptat, iubit şi dorit – este balsamul vindecător de care este nevoie cel mai mult.

Lucrarea de înviorare o găsim şi în Vechiul Testament. Atunci când David era urmărit de Împăratul Saul, el era epuizat, rănit şi nevoit să fugă zi şi noapte. În acea perioadă el s-a simţit respins de slujitorii lui Dumnezeu şi de oamenii lui Dumnezeu. Apoi, într-un moment crucial, prietenul lui David, Ionatan, a venit la el: “Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu, şi i-a zis: ‘Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine” (1 Samuel 23:16-17).

Aceasta era tot ce avea nevoie David să audă şi imediat duhul său a fost înviorat să meargă mai departe. Vedem acest exemplu deseori în Scriptură: Dumnezeu nu trimite un înger sau o vedenie, dar trimite un alt credincios pentru a-i înviora pe preaiubiţii Săi.

luni, mai 26, 2008

MÂNGÂIERE ŞI ÎNVIORARE

Cum a adus Duhul Sfânt mângâiere lui Pavel în timpul perioadelor sale de descurajare? Apostolul însuşi ne spune: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Tit a sosit în Macedonia cu un duh de înviorare şi, dintr-odată, duhul lui Pavel a fost înviorat. În timp ce acei doi bărbaţi se aflau în părtăşie, bucuria a inundat tot trupul, mintea şi duhul lui Pavel şi apostolul a scris: „Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre” (7:4). Pavel declara: „Eu continui să mă confrunt cu probleme, dar Domnul mi-a dat ceea de ce am nevoie pentru bătălie. El m-a înviorat prin Tit.”

De-a lungul anilor mei de slujire am văzut bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu care se aflau la capătul puterilor lor, doborâţi şi tulburaţi. Am suferit nespus pentru aceşti fraţi şi surori dragi în durerea lor, întrebându-L pe Domnul: „Tată, cum vor putea aceşti slujitori ai Tăi să iasă dintr-o suferinţă aşa de mare? Unde este puterea care îi va scoate de acolo? Ce aş putea eu să spun sau să fac pentru a-i ajuta?”

Cred că răspunsul se găseşte chiar aici, în mărturia lui Pavel. Iată un om atât de descurajat, încât nu mai era el însuşi. Pavel se afla în perioada cea mai întunecoasă din slujirea sa, mai descurajat ca niciodată. Totuşi, în timp de câteva ore el reuşise să iasă complet din mijlocul întunericului, fiind plin de bucurie. Încă o dată apostolul preaiubit s-a simţit iubit şi că cineva are nevoie de el.

Cum s-a întâmplat aceasta? Mai întâi, haideţi să privim la ceea ce se întâmplase în Corint. Atunci când Tit a sosit acolo pentru a se întâlni cu liderii bisericii, el a primit propria sa înviorare glorioasă. În biserică avea loc o trezire, deoarece ei urmaseră instrucţiunea lui Pavel, iar acum Dumnezeu îi binecuvânta într-un mod minunat.

Tit a sosit în Macedonia cu vestea încurajatoare: „Pavel, fraţii din Corint îţi trimit dragostea lor! Ei au înlăturat păcatul care era în mijlocul lor şi au rezolvat problema cu proorocii mincinoşi. Ei nu-ţi mai dispreţuiesc suferinţele, dar, în schimb, se bucură în mărturia ta.”

Acest cuvânt de înviorare, adus de un frate drag în Domnul, l-a încurajat imediat pe Pavel: “Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a [m-a] mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Vedeţi exemplul de aici? Dumnezeu foloseşte oameni pentru a înviora oameni. El nu a trimis un înger să-l învioreze pe Pavel. Mângâierea pe care a primit-o acest om a venit prin înviorarea duhului lui Tit, care, la rândul său, a înviorat duhul lui Pavel.

vineri, mai 23, 2008

PERICOLUL EXCESIV AL NECREDINŢEI

„Şi cui i S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu s-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor… Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:18-19,12).

Cartea Evrei avertizează biserica Noului Testament: „Luaţi seama la exemplul lui Israel. Dacă nu veţi face acest lucru, aţi putea să cădeţi în acelaşi mod cum au făcut-o ei. Veţi cădea într-o necredinţă periculoasă şi aceasta va transforma viaţa voastră într-un pustiu lung şi continuu.”

Luaţi în considerare ceea ce s-a întâmplat cu generaţia necredincioasă care a fost întoarsă în pustiu. Dumnezeu le-a spus clar, de la conducători până la judecători şi Leviţi şi mai jos, că mâna Sa avea să fie împotriva lor. De atunci încolo tot ce aveau ei să cunoască avea să fie numai istovirea şi slăbiciunea sufletului. Ei nu aveau să vadă slava Sa. În schimb, aveau să-şi concentreze atenţia asupra problemelor lor, fiind doborâţi de propriile lor pofte.

Aceasta este exact ceea ce se întâmplă cu oamenii necredincioşi: Ei sfârşesc prin a fi doborâţi de propria lor bunăstare. Ei nu au viziune, nu simt prezenţa lui Dumnezeu şi nu au o viaţă de rugăciune. Lor nu le mai pasă de vecinii lor sau de lumea pierdută şi nici chiar de prietenii lor. În schimb, centrul vieţii lor devin problemele lor, grijile lor şi bolile lor. Ei trec de la o criză la alta, închişi în propria lor durere şi suferinţă, iar zilele lor sunt pline de confuzie, certuri, invidie şi dezbinare.

Fără credinţă este, pur şi simplu, imposibil de a plăcea lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a despărţit apele Mării Roşii şi i-a lăsat pe israeliteni să treacă în siguranţă, ei au dansat şi s-au bucurat. Apoi, doar cu trei zile mai târziu aceeaşi israeliteni cârteau împotriva lui Dumnezeu, murmurând şi plângându-se, punând la îndoială însuşi prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor.

Timp de treizeci şi opt de ani Moise a privit cum, unul câte unul, fiecare israelitean din generaţia necredincioasă a murit. Privind înapoi la cei care şi-au irosit vieţile în pustiu, el a văzut că tot ceea despre ce Dumnezeu avertizase s-a întâmplat. „Mâna Domnului era împotriva lor, pentru a-i distruge până când aveau să fie nimiciţi” (vezi Deuteronom 2). Dumnezeu a oprit scopul Său veşnic pentru Israel în toţi acei ani.

La fel şi astăzi unii creştini sunt mulţumiţi doar să existe până vor muri. Ei nu vor să rişte cu nimic, să-L creadă pe Dumnezeu, să crească sau să se maturizeze. Ei refuză să creadă Cuvântul Lui şi s-au împietrit în necredinţa lor. Acum ei trăiesc doar ca să moară.

joi, mai 22, 2008

DUMNEZEU A LUAT SEAMA LA TINE!

Ce are de spus norul de martori din Evrei 12:1 ţie şi mie? Care este mesajul lor, după cum spune Scriptura, pentru cei frânţi de oboseală din Trupul lui Cristos? Simplu spus: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor” (1 Petru 3:12).

Eu nu cred că această mare mulţime de martori cereşti ne-ar sfătui să urmăm nişte teologii sau doctrine complicate. Cred că ei ne-ar vorbi în simplitatea adevărului:

• Autorul cărţii Evrei ne îndeamnă să privim la Isus, autorul şi Cel care va duce până la capăt credinţa noastră. Noi trebuie să continuăm a predica victoria crucii, să îndurăm acuzaţiile păcătoşilor împotriva noastră şi să îndepărtăm păcatul nostru care ne înfăşoară, alergând cu răbdare în alergarea care ne stă în faţă (vezi Evrei 12:1-2).
• Împăratul David ne mărturiseşte că noi putem avea încredere în iertarea Domnului şi El nu-Şi va îndepărta Duhul Sfânt de la noi. David a ucis un om, a fost un adulter şi un mincinos. Dar el s-a pocăit şi Tatăl nu avea să-l lase să plece, pentru că El a luat seama la David.
• Petru ne mărturiseşte că el a păcătuit împotriva celei mai mari lumini pe care a avut-o vreodată omul. Acest ucenic a umblat în prezenţa lui Isus; el s-a atins de Domnul şi a primit chemarea sa personal de la Cristos. Acest om ar fi putut trăi în vinovăţie şi condamnare, dar Dumnezeu a luat seama la el.
• Pavel ne-ar spune să nu ne fie frică de durerile noastre. Isus a suferit în fiecare zi a lucrării Sale şi El a murit în suferinţă. Şi atunci când Cristos l-a chemat pe Pavel să predice Evanghelia El i-a arătat cât de multe şi mari suferinţe îl aşteptau în viitor.


De-a lungul anilor săi de slujire, Pavel a trecut, într-adevăr, prin suferinţă. Cu toate acestea, durerile dovedesc faptul că Dumnezeu a luat seama la tine. „Pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi” (1 Tesaloniceni 3:3).

Vedem, de asemenea, mărturia lui Iov: „Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi în toate dimineţile, şi să-l încerci în toate clipele?” (Iov 7:17-18, italicele îmi aparţin).

Atunci când Dumnezeu ia seama la tine, vei fi deseori încercat. Dar faptul este că cu cât mai mult ţine suferinţa şi cu cât mai dificilă este ea, cu atât mai adânc Dumnezeu a luat seama la tine pentru a-ţi arăta dragostea şi grija Lui. Aceasta este mărturia vieţii lui Pavel şi a lui Isus. Duşmanul s-ar putea să vină împotriva ta, dar Domnul nostru a ridicat un steag împotriva lui. Noi găsim odihnă absolută în Isus.

miercuri, mai 21, 2008

TESTUL FINAL AL CREDINŢEI

În viaţa fiecărui credincios – şi a bisericii – vine un timp când Dumnezeu ne trece prin ultima testare a credinţei. Este aceeaşi testare în faţa căreia a fost pus Israelul pe partea pustie a Iordanului. Care este această testare?

Este de a privi la toate pericolele din faţă – problemele gigantice cu care ne confruntăm, zidurile înalte ale durerilor, domniile şi împărăţiile care caută să ne distrugă – şi să ne bazăm totalmente pe promisiunile lui Dumnezeu. Testarea este de a ne dedica încrederii pe viaţă în Cuvântul Său. Este o hotărâre de a crede că Dumnezeu este mai mare decât toate problemele şi duşmanii noştri.

Tatăl nostru ceresc nu caută o credinţă numai pentru o singură problemă. El caută o credinţă pentru toată viaţa, o dedicare pe viaţă de a crede că El poate face imposibilul. Acest fel de credinţă aduce linişte şi odihnă sufletului nostru indiferent de situaţia noastră. Şi avem această linişte deoarece ne-am decis o dată pentru totdeauna: „Dumnezeul meu este mai mare. El e în stare să mă scoată din orice necaz posibil.”

Domnul nostru este iubitor şi îndelung răbdător, dar El niciodată nu va permite ca oamenii Săi să trăiască în necredinţă. Poate că ai fost testat de multe ori, iar acum a venit timpul ca să iei o decizie. Dumnezeu doreşte o credinţă care să îndure ultima testare, o credinţă care nu va permite ca nimic să nu te clatine de la încrederea ta în credincioşia Sa.

Există atât de multă teologie în jurul acestui subiect al credinţei. Însă, noi, pur şi simplu, nu putem s-o rechemăm. Noi nu putem s-o creăm prin a repeta „Eu cred, eu cred cu adevărat…” Nu, credinţa este o decizie pe care o luăm de a asculta de Dumnezeu. Ascultarea reflectă credinţa.

În timp ce Israelul era pus faţă în faţă cu Ierihonul, poporului i s-a spus să nu pronunţe nici un cuvânt, dar, pur şi simplu, să meargă. Aceşti credincioşi dedicaţi nu şi-au spus în şoaptă: „Ajută-mă să cred, Doamne. Eu vreau aşa de mult să cred.” Nu, atenţia lor era concentrată asupra unui singur lucru pe care Dumnezeu l-a cerut de la ei: de a asculta de Cuvântul Lui şi de a merge înainte.

Aceasta este credinţa. Înseamnă să decizi în inima ta să asculţi de tot ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, fără a pune la îndoială sau a privi superficial. Şi noi ştim că atunci când inimile noastre sunt determinate să asculte, Dumnezeu Se va asigura ca Cuvântul Său să fie clar pentru noi, fără confuzie. Mai mult decât atât, dacă El ne porunceşte să facem ceva, El ne va da puterea şi tăria de a asculta: „Cel slab să zică: „Sunt tare!” (Ioel 3:10). „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

marți, mai 20, 2008

RAIUL

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos” (1 Corinteni 15:57). Mulţi credincioşi citează zilnic acest verset, aplicându-l la încercările şi necazurile lor. Cu toate acestea, contextul în care Isus vorbeşte despre aceasta sugerează o semnificaţie mai adâncă. Cu doar două versete mai sus Pavel afirmă: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (15:54-55).

Pavel vorbea elocvent despre dorul lui după rai. El a scris: „Ştim, în adevăr, că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc” (2 Corinteni 5:1-2, italicele îmi aparţin.

Apoi apostolul adaugă: „Suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (5:8).

Potrivit lui Pavel, raiul – a fi în prezenţa Domnului toată veşnicia – este ceva ce noi dorim cu toată inima noastră.

În timp ce meditez la aceste lucruri o imagine glorioasă începe să iasă la iveală. În primul rând, îmi imaginez descrierea făcută de Isus a unei mulţimi imense, când îngerii „vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). Atunci când toate aceste mulţimi se vor aduna, îmi imaginez cum va avea loc în cer un marş măreţ al victoriei cu milioane de copii proslăviţi cântând osanale Domnului, aşa cum au făcut odată copiii în templu.

Apoi vor veni toţi martirii. Cei care cândva au strigat după dreptate pe pământ acum vor striga: „Sfânt, sfânt, sfânt!” Toţi vor dansa cu bucurie, strigând: „Victorie, victorie în Isus!”

Apoi un strigăt puternic se va auzi, un sunet care nu a mai fost niciodată auzit înainte. Va fi Biserica lui Isus Cristos cu mulţimi din toate naţiunile şi triburile.

Poate că toate acestea sună exagerat, dar Pavel însuşi a mărturisit despre aceasta. Atunci când apostolul credincios a fost răpit în rai, el a „auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească” (2 Corinteni 12:4). Pavel a spus că a rămas uluit la ceea ce auzea acolo. Eu cred că acestea erau sunetele pe care el le-a auzit. El a luat parte la o avanpremieră a cântecelor şi laudelor adresate lui Dumnezeu de cei care se vor bucura în prezenţa Lui, trupurile lor fiind desăvârşite, iar sufletele pline de bucurie şi pace. Era un sunet atât de glorios, încât Pavel a putut să-l audă, dar nu să-l repete.

luni, mai 19, 2008

PACEA LUI CRISTOS

Isus ştia că ucenicii aveau nevoie de acea pace care i-ar fi însoţit prin orice situaţie. El le-a spus ucenicilor: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27). Acest cuvânt, probabil, că i-a uimit pe ucenici. În ochii lor aceasta era aproape o promisiune de necrezut: pacea lui Cristos avea să devină pacea lor.

Aceşti doisprezece bărbaţi s-au minunat de pacea pe care o avuseseră ei în Isus de-a lungul celor trei ani împreună. Stăpânul lor niciodată nu avea teamă. El era întotdeauna calm şi niciodată nu era tulburat de nici o împrejurare.

Noi ştim că Cristos era în stare să manifeste mânie spirituală. Uneori El era întristat şi ştia cum să plângă. Dar şi-a trăit viaţa pe pământ ca şi om al păcii. El avea pace cu Tatăl, pace în faţa ispitei, pace în timpuri de respingere şi bătaie de joc. El a avut pace până şi în timpul furtunilor de pe mare, dormind pe puntea bărcii în timp ce alţii tremurau de groază.

Ucenicii văzuseră cum Isus a fost dus pe un vârf de stâncă de o mulţime mânioasă hotărâtă să-l ucidă. Cu toate acestea, El a plecat calm din acea situaţie, neatins şi plin de pace. Toate acestea probabil că au cauzat discuţii printre ucenici: „Cum putea El să doarmă în furtună? Şi cum putea El să fie calm când mulţimea aceea era pe cale să-l arunce de pe stâncă? Oamenii şi bat joc de El, Îl insultă, Îl scuipă, dar El niciodată nu răspunde cu aceeaşi monedă. Nimic nu-L tulbură.”

Acum Isus le promitea acestor bărbaţi aceeaşi pace. Când au auzit acest lucru, ucenicii, probabil, că s-au uitat unii la alţii întrebându-se: „Înseamnă aceasta că noi vom avea aceeaşi pace pe care o are El? Aceasta este incredibil.”

Isus a adăugat: „Nu v-o dau cum o dă lumea” (Ioan 14:27). Aceasta nu avea să fie aşa-numita pace a unei societăţi amorţite, care trăieşte în lumea sa. Nici nu avea să fie pacea temporară a celor bogaţi şi faimoşi care încearcă să obţină pacea gândirii cu lucruri materiale. Nu, aceasta era chiar pacea lui Cristos Însuşi, o pace care întrece orice pricepere omenească.

Atunci când Cristos le-a promis ucenicilor pacea Sa, era ca şi cum El le spunea lor şi nouă astăzi: „Ştiu că nu înţelegeţi timpurile prin care treceţi. Nu înţelegeţi Crucea şi suferinţa prin care sunt pe cale să trec. Dar vreau să aduc inima voastră într-un loc al păcii. Nu veţi fi în stare să faceţi faţă la ceea ce va veni fără a avea pacea Mea statornică în voi. Trebuie să aveţi pacea Mea.”

vineri, mai 16, 2008

TRECEŢI CU MÂNA PRIN PĂRUL VOSTRU

Cristos a descris vremurile de pe urmă ca fiind foarte tulburătoare şi înspăimântătoare: "Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri" (Luca 21:26,25).

Ce ne-a dat Isus pentru a ne pregăti pentru aceste calamităţi? Care a fost antidotul Său împotriva fricii care avea să vină?

El ne-a dat ilustraţia Tatălui nostru care priveşte la vrabie, a lui Dumnezeu care numără chiar şi firele de păr de pe capul nostru. Aceste ilustraţii au o semnificaţie şi mai mare atunci când luăm în considerare contextul în care Isus le-a dat.

El a dat aceste ilustraţii celor doisprezece ucenici ai Săi pe care i-a trimis apoi să evanghelizeze oraşele şi satele din Israel. El tocmai îi înzestrase cu puterea de a izgoni demoni şi de a vindeca orice fel de boală şi slăbiciune. Gândiţi-vă ce moment emoţionant era acesta pentru ucenici. Lor le-a fost dată puterea de a face semne şi minuni! Dar mai apoi au urmat aceste cuvinte de avertizare din partea Stăpânului lor:

"Nu veţi avea nici un ban în buzunarele voastre. Şi nu veţi avea nici casă, nici acoperiş sub care să dormiţi. Veţi fi numiţi eretici şi demonizaţi. Veţi fi bătuţi în sinagogi, duşi în faţa judecătorilor, aruncaţi în închisoare. Veţi fi urâţi, dispreţuiţi, trădaţi şi persecutaţi. Veţi fi nevoiţi să fugiţi din oraş în oraş pentru a nu fi ucişi cu pietre."

Acum imaginaţi-vă pe aceşti bărbaţi ascultându-l cu mirare pe Isus. Ei trebuie să fi fost paralizaţi de frică. Îmi imaginez cum ei se întrebau: "Cel fel de lucrare este aceasta? Acesta este viitorul meu? Este cea mai sumbră perspectivă asupra vieţii de care am auzit eu vreodată."

Cu toate acestea, în acelaşi moment Isus le-a spus acestor scumpi prieteni ai Săi de trei ori: "Nu vă temeţi!" (Matei 10:26, 28, 31). Şi el le-a dat antidotul pentru orice frică: "Ochiul Tatălui este întotdeauna îndreptat asupra vrabiei. Cu cât mai mult va fi el îndreptat spre voi, preaiubiţii Lui?"

Isus spune: "Atunci când îndoiala vă copleşeşte – când vă aflaţi la capătul puterilor şi credeţi că nimeni nu vede prin ceea ce treceţi – iată cum puteţi găsi odihnă şi siguranţă. Priviţi la păsările mici dincolo de geamul vostru şi treceţi cu mâna prin părul vostru. Apoi ţineţi minte ceea ce v-am spus: aceste creaturi mici au o valoare imensă pentru Tatăl vostru. Iar părul vostru trebuie să vă reamintească că voi aveţi o valoare mult mai mare pentru El. Privirea Lui este întotdeauna îndreptată asupra voastră. Şi El, Cel care vede şi aude orice mişcare a voastră, este aproape."

Iată cum îngrijeşte de noi Tatăl în vremurile grele.

joi, mai 15, 2008

PRIN TOATE ACESTEA

În timp ce Pavel aştepta procesul său în Roma, el era ţinut în condiţii oribile (vezi Filipeni 1:13-14). Era păzit zi şi noapte de soldaţii din garda pretoriană, picioarele lui fiind înlănţuite de câte un soldat din ambele părţi. Aceşti oameni erau cruzi, aspri şi deseori înjurau. Ei văzuseră de toate, şi pentru ei, în lucrul lor, fiecare persoană întemniţată era un criminal vinovat, inclusiv şi Pavel.

Imaginaţi-vă toate insultele pe care le-a suferit Pavel în acea situaţie. El nu avea timp pentru a fi singur, nici un moment de libertate. Fiecare vizită din partea prietenilor era îndeaproape monitorizată, iar cei de la pază, probabil, ridiculizau conversaţiile lui Pavel. Ar fi fost atât de uşor ca demnitatea acestui om evlavios să fie totalmente distrusă în urma unei astfel de tratări.

Gândiţi-vă la următorul lucru: Iată un bărbat care fusese foarte activ şi căruia îi plăcea să călătorească pe uscat şi pe mare pentru a se întâlni şi a avea părtăşie cu oamenii lui Dumnezeu. Cea mai mare bucurie a lui Pavel era să viziteze bisericile pe care le plantase prin toată acea regiune a lumii. Dar acum el era pus în lanţuri, legat, în mod literar, de cei mai aspri şi mai profani oameni.

Pavel avea două opţiuni în situaţia sa. El putea să alegă o dispoziţie morbidă şi morocănoasă, punând aceeaşi întrebare egoistă din nou şi din nou: „De ce eu?” El putea să coboare în groapa disperării, într-o depresie fără de speranţă, totalmente copleşit de gândul: „Iată că sunt legat, lucrarea mea este închisă, în timp ce alţii se bucură de câştigarea sufletelor. De ce?”

În schimb, Pavel a ales să întrebe: „Cum va aduce slavă lui Cristos situaţia în care mă aflu acum? Cum poate ieşi ceva bun şi măreţ din încercarea mea?” Acest slujitor al lui Dumnezeu a luat hotărârea: „Nu pot schimba condiţia în care mă aflu. Aş putea chiar să mor în această stare. Totuşi, ştiu că paşii mei sunt conduşi de Domnul. De aceea, Îl voi preamări pe Cristos şi voi fi o mărturie pentru lume în timp ce mă aflu în aceste lanţuri.” „…acum, ca totdeauna, Cristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea” (Filipeni 1:20).

Atitudinea lui Pavel demonstrează singura cale prin care putem fi eliberaţi din ceasul nostru de întuneric al nefericirii şi îngrijorării. Vedeţi că este posibil să irosim toate zilele noastre de mâine aşteptând cu îngrijorare să fim eliberaţi din suferinţa noastră. Dacă aceasta devine centrul atenţiei noastre, vom pierde totalmente din vedere minunea şi bucuria eliberării din încercarea noastră.

Luaţi în considerare afirmaţia lui Pavel: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei” (Filipeni 1:12). Pavel spune: „Să nu mă compătimiţi sau să vă gândiţi că sunt descurajat în privinţa viitorului meu. Şi vă rog să nu spuneţi că lucrarea mea s-a sfârşit. Da, sunt în lanţuri şi în suferinţă, dar Evanghelia este predicată prin toate acestea.”

miercuri, mai 14, 2008

ŢINÂND SUS CUVÂNTUL VIEŢII

Pavel scrie: „Ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Cristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” (Filipeni 2:16). Pavel îşi imagina ziua când el avea să stea în prezenţa lui Cristos şi tainele răscumpărării aveau să fie dezvăluite.

Scriptura spune că în acea zi ochii noştri vor fi deschişi şi noi vom privi la slava Domnului fără nici o mustrare din partea Lui. Inimile noastre vor tresălta atunci când E va dezvălui toate tainele universului şi ne va arăta puterea Lui în spatele acestora. Dintr-odată, noi vom vedea realitatea a tot ce ne-a stat la dispoziţie în încercările noastre pământeşti: puterea şi resursele cerului, îngerii protectori, prezenţa Duhului Sfânt în noi.

În timp ce noi vom privi la măreţia acestor lucruri, Domnul ne va spune: „Tot timpul, toţi ostaşii mei erau în jurul vostru, o armată întreagă de mesageri puternici erau la dispoziţia voastră. Niciodată nu v-aţi aflat în nici un pericol din partea lui Satan. Niciodată n-aţi avut vreun motiv pentru a vă fie frică pentru zilele voastre de mâine.”

Apoi Cristos ni-l va arăta pe Tatăl şi ce moment emoţionant va fi acesta. În timp ce vom privi la măreţia Tatălui nostru ceresc, ne vom da seama pe deplin de dragostea şi grija Lui pentru noi, şi, dintr-odată, adevărul ne va ieşi la iveală în toată plinătatea sa: „Acesta a fost şi este, şi întotdeauna va fi Tatăl nostru, adevăratul şi măreţul ‚Eu Sunt’.”

Iată de ce Pavel „a ţinut sus” cuvântul său despre credincioşia lui Dumnezeu. În acea zi glorioasă, el nu dorea să stea în prezenţa Domnului gândindu-se: „Cum de am putut fi atât de orb? De ce nu am avut încredere totală în scopurile Domnului meu? Toate îngrijorările şi îndoielile mele au fost în zadar.”

Pavel ne îndeamnă: „Vreau să mă bucur în acea zi, când ochii mei vor deschişi complet. Vreau să fiu în stare să mă bucur de fiecare revelaţie ştiind că am avut încredere în promisiunile Lui, că nu mi-am făcut lucrul fiind plin de îndoială. Vreau să ştiu că am ţinut sus Cuvântul vieţii în toate reacţiile mele la suferinţele mele, că am luptat o luptă bună, că am dovedit că Domnul meu este credincios.”

Apoi Pavel recapitulează totul cu următorul cuvânt: „…fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Cu alte cuvinte, el credea că este imposibil să-şi pună viitorul în mâinile Domnului fără ca, mai întâi, să lase în urmă trecutul său.

marți, mai 13, 2008

BUCURAŢI-VĂ ÎN DOMNUL

„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4). Acestea sunt cuvintele de încheiere ale lui Pavel pentru Filipeni. El nu spunea: „Eu sunt în închisoare şi aceste lanţuri sunt o binecuvântare. Sunt aşa de fericit pentru această durere.” Sunt convins că Pavel s-a rugat zilnic pentru eliberarea sa şi uneori a cerut putere pentru a îndura. Chiar şi Isus, în timpul său de încercare şi durere, a strigat la Tatăl: „De ce M-ai părăsit?” Acesta este primul nostru impuls în durerile noastre, de a striga: „De ce?” Şi Domnul este răbdător cu acest strigăt.

Dar Dumnezeu a avut, de asemenea, grijă ca aceste „ce va fi dacă” şi „de ce”-urile noastre să poată găsi răspuns în Cuvântul Său. Pavel scrie: „Ştiu că Eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei...Cristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura” (Filipeni 1:16-18).

„Adevărul este că Cristos este predicat prin înfăţişarea mea calmă, prin odihna mea în mijlocul tuturor acestor lucruri. Oricine mă vede ştie că evanghelia pe care o predic mă trece prin aceste vremuri grele. Ea dovedeşte că Domnul poate trece pe oricine prin orice situaţie, orice foc sau apă, şi Evanghelia Sa va fi predicată prin experienţă.”

Iată mesajul pe care-l aud prin Pavel şi Avraam: Nu este nevoie ca să facem ceva măreţ pentru Domnul. Doar trebuie să avem încredere în El. Rolul nostru este de a pune vieţile noastre în mâinile lui şi să credem că El se va îngriji de noi. Dacă noi, pur şi simplu, vom face acest lucru, Evanghelia Lui va fi predicată indiferent de circumstanţele noastre. Iar Cristos va fi reflectat în noi îndeosebi în împrejurările noastre dificile.

Sam, un bătrând din biserica noastră, mi-a spus odată: „Pastore David, modul în care reacţionezi în vremurile grele este o mărturie pentru mine.” Ceea ce Sam nu şi-a dat seama este că viaţa lui este o predică pentru mine. El trăieşte cu o durere cronică care-i permite să doarmă numai câteva ore în fiecare noapte. În ciuda durerii sale constante şi cumplite, devotamentul său faţă de Domnul este o mărturie pentru noi toţi. Viaţa sa Îl predică pe Cristos într-un mod aşa de puternic ca şi oricare din predicile lui Pavel.

Deci, este Cristos predicat în încercarea prin care treci acum? Vede familia ta că evanghelia lucrează în tine? Sau văd ei doar panică, disperare şi punerea la îndoială a credincioşiei lui Dumnezeu? Care este răspunsul tău la durerea ta?

luni, mai 12, 2008

DUMNEZEU ŢINE TOTUL SUB CONTROL

Întreaga lume tremură în acest moment la vederea izbucnirii terorii şi a calamităţilor peste întregul pământ. În fiecare zi ne trezim pentru a afla despre un alt dezastru care a avut loc. Unii observatori sunt de părerea că noi suntem martorii începutului celui de-al III-lea Război Mondial.

Necredincioşii sunt convinşi că nu mai există nici o soluţie, că totul se transformă în haos deoarece nu există o „conducere atotvăzătoare.” Dar oamenii lui Dumnezeu văd lucrurile într-un mod diferit. Noi ştim că nu există nici un motiv de frică, deoarece Biblia ne reaminteşte din nou şi din nou că Domnul ţine totul sub control. Nimic nu se întâmplă în lumea aceasta fără cunoştinţa şi guvernarea Sa.

Psalmistul scrie: "Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri" (Psalmul 22:28). Şi profetul Isaia declară întregii lumi: "Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte!" S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!" (Isaia 34:1). El spune: "Ascultaţi, popoare, şi fiţi atenţi. Vreau să vă spun ceva important despre Creatorul acestei lumi."

Isaia afirmă că atunci când indignarea lui Dumnezeu se ridică împotriva naţiunilor şi a armatelor lor, Domnul Însuşi este cel care îi trimite la moarte. "Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă...Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşărtăciune...El [Dumnezeu] şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui...Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu El?" (Isaia 40:15, 17, 22, 25).

Apoi, Isaia se adresează poporului lui Dumnezeu care este devastat şi tulburat de evenimentele din întreaga lume. El îl încurajează: "Priviţi la cer, la cerurile de slavă. Priviţi milioanele de stele puse acolo. Dumnezeul vostru le-a creat şi le-a numit pe fiecare din ele. Nu sunteţi voi oare mai de preţ pentru El decât ele? Deci nu vă temeţi."

Trebuie să ştim că există o hartă în ceruri, un plan pe care Tatăl l-a trasat pentru întregul mers al istoriei. Şi El ştie sfârşitul chiar de la început. În timp ce acest plan este dus la îndeplinire, în special în timpuri catastrofale ca acestea, eu cred că noi trebuie să ne punem următoarea întrebare: "Asupra cui este concentrată privirea Domnului în toate acestea?" Privirea lui Dumnezeu nu este concentrată asupra dictatorilor demenţi ai lumii sau asupra ameninţărilor acestora.

Sfânta Scriptură ne asigură că bombele, armatele şi puterile acestor oameni nebuni nu sunt nimic pentru Domnul. El le râde în faţă ca la nişte fire de praf şi în curând El îi va îndepărta cu totul (vezi Isaia 40:23-24).

vineri, mai 09, 2008

AM LUCRAT ÎN ZADAR

V-ar şoca să ştiţi că Isus a avut şi El sentimentul că a realizat puţin?

În Isaia 49:4 citim următarele cuvinte: „Şi Eu Mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea.” Observaţi că acestea nu sunt cuvintele lui Isaia care a fost chemat de Dumnezeu la o vârstă matură. Nu, acestea sunt cuvintele proprii ale lui Cristos, vorbite de Cel care a fost „chemat din sânul mamei...din pântecele mamei...Domnul...M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, (şi pe Israel care este încă împrăştiat)” (49:1,5).

Când am citit acest pasaj, pe care îl mai citisem de multe ori înainte, am început să mă întreb în inima mea. Cu greu puteam crede ceea ce citeam. Cuvintele lui Isus de aici despre „a lucra în zadar” erau un răspuns adresat Tatălui care tocmai afirmase: „Tu eşti Robul Meu în care Mă voi slăvi” (49:3). Citim răspunsul surprinzător al lui Isus în următorul verset: „Degeaba am muncit, în zadar Mi-am istovit puterea” (49:4).

După ce am citit aceasta m-am ridicat în picioare în timpul studiului meu şi am spus: „Cât de minunat. Cu greu pot să cred că Cristos a fost aşa de vulnerabil, mărturisind Tatălui că el experimenta ceea cu ce se confruntă oamenii. În această umanitate el a gustat din aceeaşi descurajare, din aceeaşi disperare, din aceeaşi slăbiciune. El avea aceleaşi gânduri pe care le-am avut eu în privinţa vieţii mele: ‘Ceea ce văd nu pare a fi ceea ce a fost promis. Mi-am istovit puterea fără folos. Totul a fost în zadar. ’ ”

Citind aceste cuvinte m-a făcut să-L iubesc pe Isus şi mai mult. Mi-am dat seama că Evrei 4:15 nu este doar un clişeu: Mântuitorul nostru cu adevărat este atins de sentimentele noastre de neputinţă, şi a fost ispitit în toate căile la fel ca şi noi, cu toate acestea, fără păcat. El cunoscuse aceeaşi ispită de la Satan, auzind aceeazi voce acuzatoare: „Misiunea ta nu este realizată. Viaţa ta a fost un eşec. Nu ai ce arăta din toată munca ta.”

Cristos a venit în lume pentru a împlini voia lui Dumnezeu prin trezirea Israelului şi El a făcut aşa după cum I s-a poruncit. Dar Israel l-a respins: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11).

De ce Isus, sau oricare alt bărbat sau femeie a lui Isus, ar spune aşa cuvinte de disperare cum ar fi acestea: „Am muncit în zadar?” Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu să facă o astfel de afirmaţie? Şi de ce generaţii de credincioşi devotaţi au fost aduse la astfel de cuvinte de disperare? Toate acestea sunt rezultatul comparării rezultatelor mici cu aşteptările mari.

V-aţi putea gândi: „Acest mesaj pare a se aplica numai slujitorilor sau celor chemaţi să facă vreo mare lucrarea pentru Dumnezeu. Văd că el este pentru misionari sau profeţii Bibliei. Dar ce area de a face cu mine?” Adevărul este că noi suntem chemaţi la un singur scop mare şi comun şi la o singură lucrare: şi aceasta este să fim asemenea lui Isus. Suntem chemaţi să creştem în asemănarea cu El, să fim schimbaţi în imaginea Lui reflectată.

joi, mai 08, 2008

FII TARE ŞI NECLINTIT

Am aflat din Isaia 49 că Domnul ştie de lupta ta. El s-a luptat înaintea ta. Şi nu este nici un păcat să gândeşti că munca ta a fost în zadar sau să să fii doborât de un sentiment de eşec din cauza unor speranţe spulberate. Însuşi Isus a trecut pri aceasta şi a fost găsit fără păcat.

Este foarte periculos, totuşi, să permiţi ca aceste minciuni diabolice să-ţi intre în suflet. Isus ne-a arătat calea de ieşire dintr-o astfel de disperatre cu următoarea afirmaţie: „Degeaba am muncit, în zadar...Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu” (Isaia 49:4, italicile îmi aparţin). Cuvântul în ebraică pentru judecată aici este „verdict.” Cu alte cuvinte, Cristos spune: „Verdictul final aparţine Tatălui Meu. Numai El judecă toate lucrurile pe care le-am făcut şi cât de eficient am fost.”

Dumnezeu ne îndeamnă prin acest verset: „Încetează de a mai pronunţa un verdict asupra lucrului tău pentru Mine. Nu ai dreptul să judeci cât de eficient ai fost. Şi nu ai dreptul să te numeşti un ratat. Încă nu-ţi dai seama ce fel de influenţă ai avut. Pur şi simplu nu ai viziunea de a cunoaşte toate binecuvântările care vor veni la tine.” Într-adevăr, nu vom cunoaşte multe din aceste lucruri până când nu vom sta înaintea Lui în veşnicie.

În Isaia 49 Isus L-a auzit pe Tatăl spunând prin atât de multe cuvinte: „Deci, Israel încă este împrăştiat. Da, te-am chemat să ridici seminţiile şi acest lucru nu s-a întâmplat aşa cum ţi-ai imaginat tu. Dar acea chemare a fost doar un lucru mic în comparaţie cu ceea ce va veni pentru tine. Nu este nimic în comparaţie cu ceea ce am Eu păstrat pentru tine. Te voi face să fii o lumină pentru întreaga lume. Vei aduce mântuirea întregii lumi” (vezi Isaia 49:5-6).

În timp ce diavolul îţi spune minciuni, afirmând că tot ce ai făcut este în zadar, că niciodată nu vei vedea împlinirea aşteptărilor tale, Dumnezeu, în slava Sa, pregăteşte o mai mare binecuvântare. El are păstrate lucruri mult mai bune, dincolo de orice ţi-ar trece prin gând sau ai cere.

Noi nu trebuie să mai ascultăm de minciunile duşmanului. În schimb, trebuie să ne odihnim în Duhul Sfânt, crezând că El va îndeplini lucrarea de a ne asemăna tot mai mult cu Cristos. Şi noi trebuie să ne ridicăm din disperarea noastră şi să stăm în acest cuvânt: „Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică” (1 Corinteni 15:58).

miercuri, mai 07, 2008

DĂ-MI TOATE ZILELE TALE DE MÂINE

Domnul i-a apărut lui Avram într-o zi şi i-a dat o poruncă incredibilă: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Geneza 12:1).

Ce lucru uimitor. Dintr-odată, Dumnezeu a ales un om şi i-a spus: „Vreau ca să te ridici şi să pleci, lăsând totul în urmă: casa ta, rudele tale, chiar şi ţara ta. Vreau să te trimit într-un anumit loc şi Eu te voi îndruma cum să ajungi acolo.”

Cum a răspuns Avram la acest cuvânt incredibil de la Domnul? „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8).

Ce pusese la cale Dumnezeu? De ce ar fi căutat prin toate naţiunile un singur om, ca mai apoi să-l cheme să lase totul şi să plece într-o călătorie fără nici o hartă, fără nici o direcţie ştiută, fără nici o destinaţie cunoscută? Gândiţi-vă la ceea ce cerea Dumnezeu de la Avram. El niciodată nu i-a arătat cum avea să-i hrănească sau să-i susţină familia sa. El nu i-a spus cât de departe să meargă sau când avea să sosească. El i-a spus doar două lucruri la început: „Mergi” şi, „Îţi voi arăta calea.”

Dumnezeu i-a spus, în esenţă, lui Avram: „Începând cu această zi vreau ca să-Mi dai toate zilele tale de mâine. Va trebui să-ţi trăieşti restul vieţii tale punând viitorul tău în mâinile mele, zi de zi. Îţi cer ca să-ţi dedici viaţa unei promisiuni pe care ţi-o fac ţie, Avram. Dacă te vei dedica să faci acest lucru, te voi binecuvânta, te voi călăuzi şi te voi conduce spre un loc pe care niciodată nu ţi l-ai imaginat.”

Locul spre care dorea Dumnezeu să-l conducă pe Avraam este un loc în care El vrea să aducă pe fiecare membru al Trupului lui Cristos. Avraam este ceea ce cercetătorii Bibliei numesc un „om model”, cineva care serveşte drept exemplu pentru cum să umbli înaintea Domnului. Exemplul lui Avraam ne arată ce se cere de la toţi cei care caută să-i facă plăcere lui Dumnezeu.

Să nu înţelegeţi greşit, Avraam nu era un bărbat tânăr atunci când Dumnezeu l-a chemat să facă această dedicare. Probabil că el avea planuri pentru viitorul familiei sale, aşa că el trebuia să ia în considerare multe lucruri în timp ce cântărea chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Avraam „a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).

Apostolul Pavel ne spune că toţi cei care cred şi au încredere în Cristos sunt copiii lui Avraam. Şi, asemenea lui Avraam, noi suntem consideraţi neprihăniţi, deoarece noi ne ţinem de aceeaşi chemare de a ne încredinţa toate zilele noastre de mâine în mâinile Domnului.

marți, mai 06, 2008

TATĂL ŞTIE

Isus ne cheamă la un mod de viaţă în care nu este loc pentru îngrijorare pentru ziua de mâine şi care pune viitorul nostru în mâinile Sale: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” (Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută). Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.”

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:31-34).

Isus nu are în vedere ca noi să nu planificăm înainte sau să nu facem nimic în ceea ce priveşte viitorul nostru. Mai degrabă, El spune: „Nu vă îngrijoraţi sau nu vă întristaţi cu privire la ce va fi mâine.” Când ne gândim la acest lucru, majoritatea îngrijorărilor noastre se referă la ceea ce s-ar putea întâmpla mâine. Suntem în mod constant hărţuiţi de patru cuvinte: Ce va fi dacă?

„Ce va fi dacă economia se va ruina şi-mi voi pierde serviciul? Cum voi plăti eu ipoteca? Cum va putea familia mea să supravieţuiască? Şi dacă voi pierde asigurarea medicală? Dacă mă voi îmbolnăvi sau va trebui să fiu spitalizat, vom fi ruinaţi. Sau, dacă credinţa mea mă va abandona în vremurile de încercare?” Noi toţi avem mii de îngrijorări de tipul „ce va fi dacă.”

Isus întrerupe aceste „ce va fi dacă” ale noastre şi ne spune: „Tatăl vostru ceresc ştie cum să aibă grijă de voi.” El ne spune mai apoi: „Nu e nevoie ca să vă îngrijoraţi. Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri şi El niciodată nu vă va părăsi. El este credincios pentru a vă da hrană, pentru a vă îmbrăca şi pentru a avea grijă de toate nevoile voastre.”

„Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceres le hrăneşte. Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes...nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.”

„Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” (Matei 6:26, 28-30).

Noi îi dăm cu mare bucurie Domnului toate zilele de ieri, aducând la El toate păcatele noastre din trecut. Avem încredere în El în ceea ce priveşte iertarea tuturor greşelilor, îndoielilor şi a temerilor noastre din trecut. Deci, de ce nu facem acelaşi lucru şi cu zilele de mâine? Adevărul este că majoritatea din noi ne agăţăm strâns de viitorul nostru, dorind să avem dreptul să ne ţinem de visele noastre. Noi ne facem planurile independent de Dumnezeu, apoi, mai târziu Îi cerem să binecuvânteze şi împlinească acele speranţe şi dorinţe.

luni, mai 05, 2008

PACE ŞI SIGURANŢĂ

Un lucru de care-mi este frică cel mai mult este să mă îndepărtez de Cristos. Mă cutremur la gândul că aş putea să devin leneş, neglijent din punct de vedere spiritual, să fiu prins într-o viaţă fără rugăciune şi să trăiesc zile la rând fără a căuta Cuvântul lui Dumnezeu. În călătoriile mele prin întreaga lume am fost martorul unui „tsunami spiritual” a alunecării periculoase. Denominaţii întregi au fost prinse în valurile acestui tsunami, lăsând în urma lor ruinele apatiei. Biblia ne avertizează în mod clar că este posibil ca credincioşii devotaţi să se îndepărteze de Cristos.

Un creştin care caută „pacea şi siguranţa cu orice preţ” şi se agaţă numai de mântuire, plăteşte un mare preţ spiritual. Deci, cum putem să ne păzim de a ne îndepărta de Cristos şi de a neglija „aşa o mare mântuire”? Pavel ne spune cum: „Trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele” (Evrei 2:1).

Dumnezeu nu este interesat ca noi să putem „citi cu viteză” prin Cuvântul Său. A citi multe capitole pe zi sau a citi repede Biblia ne poate oferi un sentiment plăcut de realizare. Dar ceea ce este mai important este ca noi „să auzim” ceea ce am citit cu urechile noastre spirituale şi să medităm asupra acestor lucruri în aşa fel ca să ele să fie „auzite” în inimile noastre.

A sta statornic în Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost un lucru lipsit de importanţă pentru Pavel. “De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele” (Evrei 2:1). El spune, de asemenea: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi?” (2 Corinteni 13:5).

Pavel nu le sugerează acestor credincioşi că ei ar fi lepădaţi. Mai degrabă, el îi îndeamnă: „Ca şi cei care Îl iubiţi pe Cristos, încercaţi-vă. Faceţi o inventariere spirituală. Cunoaşteţi destul despre umblarea voastră cu Isus pentru a şti că sunteţi iubiţi de El, că El nu s-a întors de la voi, că sunteţi răscumpăraţi. Dar întrebaţi-vă: „Cum este părtăşia voastră cu Cristos? O păstraţi voi cu toată sârguinţa? Vă bazaţi pe El în vremurile voastre grele?”

Probabil îţi dai seama: „Văd că am alunecat puţin în viaţa mea, observ o tendinţă de adormire. Ştiu că mă rog tot mai puţin şi mai puţin. Umblarea mea cu Domnul nu este aşa cum ar trebui să fie.”

„Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început” (Evrei 3:14).

vineri, mai 02, 2008

ELIBERATORUL

Apostolul Petru ne spune: „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu…lumea veche, ci a scăpat pe Noe…când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;..dacă a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot…[atunci] Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:4-9).

În pofida seriozităţii acestor exemple, Dumnezeu trimite un mesaj clar de mângâiere poporului Său, de parcă ar spune: „V-am dat două din cele mai mari exemple ale îndurării Mele. Dacă, în mijlocul unui potop care vine asupra întregii lumei, Eu pot elibera un om neprihănit şi familia sa din dezastru…atunci nu pot Eu oare să vă eliberez şi pe voi? Nu pot Eu oare să ofer o cale miraculoasă de scăpare?”

„Dacă Eu pot trimite judecată cu foc şi pucioasă care să înghită oraşe întregi, şi, totuşi, reuşesc să trimit îngeri în haos pentru a-i elibera pe Lot şi fiicele sale…atunci nu pot Eu oare reuşi să trimit îngeri pentru a vă elibera din încercările voastre?”

Lecţia de aici pentru cei neprihăniţi este: Dumnezeu va face orice pentru a elibera poporul Său din încercări şi ispite groaznice. Gândiţi-vă la aceasta: a fost nevoie de a despărţi apele Mării Roşii pentru a elibera Israelul din ghearele duşmanului său. A fost nevoie ca apa să ţâşnească din stâncă pentru a-i salva pe aceeaşi israeliţi din încercarea lor din pustiu. A fost nevoie de minunea cu pâinile, cu mâncarea, în mod literar, trimisă din cer pentru a-i salva de la foamete. Şi a fost nevoie de o arcă pentru a-l salva pe Noe de la potop, şi de „escortarea făcută de îngeri” pentru a-l elibera pe Lot dintr-o distrugere înfiorătoare. Ideea clară este că Dumnezeu ştie cum să elibereze poporul Său şi El va ajunge la orice extremă pentru a realiza acest lucru, indiferent de circumstanţele lor.

Fraza lui Petru „Dumnezeu ştie să izbăvească” semnifică simplu, „El deja a făcut planuri.” Adevărul minunat este că Dumnezeu deja are planuri pentru eliberarea noastră chiar înainte ca noi să strigăm la El. Şi El nu şede pe acele planuri; El doar aşteaptă ca noi să strigăm pentru ajutor. S-ar putea ca noi să fim prinşi într-o luptă care durează o viaţă, întrebându-ne cum ne va elibera Dumnezeu. Cu toate acestea, El este gata întotdeauna de a pune planul Său în acţiune.

Vedem acest lucru ilustrat în Ieremia 29, atunci când Israel se afla în robia din Babilon. Găsim aici, probabil, cea mai grea încercare pe care a experimentat-o vreodată poporul lui Dumnezeu, cu toate acestea Domnul le-a promis: „După şaptezeci de ani, Eu veni în mijlocul vostru şi voi împlini Cuvântul Meu pentru voi.”

„Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11). Ultima frază semnifică, în mod literar, „să vă dau ceea ce după ce tânjiţi.” Dumnezeu doreşte ca noi să continuăm să ne rugăm, aşa încât să fim pregătiţi pentru eliberarea Lui.

joi, mai 01, 2008

STAI LINIŞTIT ŞI SĂ ŞTII

În 1958 am fost zdrobit de durere din cauza unei ştiri despre şapte băieţi adolescenţi care au fost chemaţi în faţa judecăţii pentru uciderea unui băiat infirm. Duhul Sfânt s-a atins de mine atât de puternic, încât m-am simţit călăuzit să plec la tribunalul din New York unde procesul urma să aibă loc, şi am intrat în sala de şedinţe fiind convins că Duhul mă îndemnase să încerc a le vorbi acelor tineri.

În timp ce procesul din acea zi se apropia de încheiere, dintr-odată, mi-am dat seama de un lucru. M-am gândit: „Acei băieţi urmează să fie conduşi prin acea uşă din spate, în lanţuri, şi eu nu-i voi mai vedea niciodată.” Aşa că m-am ridicat şi mi-am făcut trecere spre masa judecătorului, unde l-am rugat să-mi permită să vorbesc cu băieţii înainte ca ei să se întoarcă în celulele lor.

Într-o clipă poliţiştii s-au năpustit asupra mea şi am fost escortat fără multă ceremonie din sala de judecată. Lumini de blitz au început să apară în jurul meu şi am fost asaltat cu întrebări de la reporterii care scriau despre proces. Puteam doar să stau acolo fără grai, complet uluit, într-o situaţie umilitoare şi jenantă. M-am gândit: „Ce va crede biserica mea? Oamenii se vor uita la mine ca la un nebun. Am fost aşa de naiv.”

În mijlocul acelui haos, m-am rugat înăuntru: „Doamne, credeam că Tu mi-ai spus să vin aici. Ce a mers greşit?” Desigur că nu mă puteam ruga cu voce tare, deoarece cei din mass-media ar fi crezut că eram chiar mai nebun decât păream. (Şi deja arătam destul de neghiob purtând un papion!)

Dumnezeu a auzit strigătul acestui om sărman în acea zi şi de atunci încolo El a onorat strigătul meu făcut în linişte. Vedeţi voi că anume cu acea scenă jalnică de la tribunal a luat naştere lucrarea Teen Challenge, astăzi fiind extinsă prin toată lumea. Şi împărtăşesc fericit mărturia umilă a lui David din Psalmul 34: „Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure” (Psalmul 34:2).

Cu alte cuvinte, David spune aici: „Am ceva de spus tuturor oamenilor smeriţi ai lui Dumnezeu de pe pământ, acum şi în veacurile care vor veni. Atât timp cât această lume va exista, Domnul va elibera pe oricine va striga la El şi se va încrede în El. În îndurarea şi dragostea Sa incredibilă, El m-a eliberat, chiar dacă făcusem o mişcare foarte nesăbuită.”

Tot ce trebuie să ştiţi este că Domnul nostru binecuvântat a auzit de atunci încolo fiecare strigăt sincer, făcut cu voce tare sau fără cuvinte, şi El răspunde. Chiar dacă ai acţionat nesăbuit sau ai avut un eşec groaznic în ceea ce priveşte credinţa, trebuie doar să te întorci la locul în care să strigi la Eliberatorul tău. El este credincios pentru a auzi strigătul tău şi pentru a acţiona.