luni, aprilie 21, 2008

MINUNI PROGRESIVE

Vechiul Testament este plin de puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu, de la deschiderea Mării Roşii până la felul în care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise dintr-un rug, şi până la Ilie care a chemat foc din cer. Toate acestea au fost minuni momentane. Oamenii implicaţi puteau să vadă modul în care ele aveau loc, să le simtă şi să se minuneze de ele. Şi acestea sunt tipurile de minuni pe care noi am dori să le vedem astăzi cu înfiorare şi uimire. Noi dorim ca Dumnezeu să despice cerul, să vină în situaţia noastră şi să rezolve lucrurile într-o izbucnire de putere de cerească.

Dar cea mai mare parte a puterii lucrătoare de minuni a lui Dumnezeu în vieţile oamenilor Săi vine sub forma „minunilor progresive.” Acestea sunt minunile care pot fi văzute cu greu de ochiul uman. Ele nu sunt însoţite de tunet, fulger sau orice altă mişcare sau schimbare vizibilă. Mai degrabă, minunile progresive încep în linişte, fără fanfară şi se dezvăluie încet, dar sigur, pas cu pas.

Ambele tipuri de minuni – instantanee şi progresive – s-au petrecut în cele două situaţii în care Cristos a hrănit mulţimile. Vindecările pe care El le-a făcut au fost imediate, vizibile, văzute cu uşurinţă de cei prezenţi acolo. Mă gândesc la slăbănogul cu un trup strâmb care, dintr-odată, a avut parte de aşa o schimbare exterioară, fizică, încât a fost în stare să alerge şi să sară. Iată o minune care a i-a uimit şi i-a mişcat pe toţi cei care au văzut-o.

Cu toate acestea, minunile lui Cristos cu hrănirea mulţimilor au fost minuni progresive. Isus a spus o simplă rugăciune de binecuvântare, fără nici un foc, tunet sau cutremur de pământ. El doar a rupt pâinea şi peştele uscat, fără a da vreun semn sau vreun sunet precum că o minune avea loc. Cu toate acestea, pentru a hrăni atât de mulţi oameni era nevoie ca să fie rupte mii de pâini şi peşti de-a lungul întregii zile. Şi fiecare bucată de pâine şi peşte făcea parte din minune.

Acesta este modul în care astăzi Isus face multe din minunile Sale în vieţile oamenilor. Noi ne rugăm pentru minuni instantanee, vizibile, dar deseori Domnul nostru este la lucru în linişte, formând o minune pentru noi parte cu parte, bucăţică cu bucăţică. S-ar putea ca noi să n-o auzim sau s-o atingem, dar El este la lucru, formând eliberarea noastră dincolo de ceea ce noi putem vedea.

vineri, aprilie 18, 2008

PUTEREA IERTĂRII

„Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?” (Matei 5:46).

Iertarea nu este doar un act de o singură dată, ci un mod de viaţă care are scopul de a ne aduce în orice binecuvântare în Cristos. „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5:44-45).

Potrivit lui Isus, iertarea nu constă în a alege pe cine să iertăm. Noi nu putem spune: „M-ai jignit prea mult, aşa că nu te iert.” Cristos ne spune: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?” (Matei 5:46).

Nu contează împotriva cui este îndreptată ranchiuna noastră. Dacă ne ţinem de ea, aceasta ne va duce la amărăciune care va otrăvi fiecare domeniu al vieţilor noastre. Neiertarea aduce cu sine foamea şi slăbiciunea spirituală şi pierderea credinţei, afectându-ne nu numai pe noi, ci şi pe toţi cei din jurul nostru.

De-a lungul celor cincizeci de ani ai slujirii mele am văzut devastări teribile în vieţile celor care trăiau în neiertare. Cu toate acestea, am văzut şi puterea glorioasă a unui duh de iertare. Iertarea transformă vieţi cauzând deschiderea ferestrelor cerului. Ea umple paharul nostru de binecuvântare spirituală până la margine cu pace, bucurie şi odihnă din belşug în Duhul Sfânt. Învăţătura lui Isus asupra acestui subiect este foarte specifică şi dacă doreşti să mergi pe acest tărâm al binecuvântării, atunci ia în seamă şi îmbrăţişează cuvintele Sale.

„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:14-15). Să nu înţelegeţi greşit: Dumnezeu nu face aici nici un târg cu noi. El nu spune: „Deoarece i-ai iertat pe alţii, Eu te voi ierta.” Noi niciodată nu putem câştiga iertarea lui Dumnezeu. Numai sângele lui Cristos vărsat merită iertarea păcatului.

Mai degrabă, Cristos spune: „Mărturisirea deplină a păcatului cere ca să-i iertaţi pe alţii. Dacă aveţi orice urmă de neiertare în voi, atunci nu v-aţi mărturisit toate păcatele. Adevărata pocăinţă înseamnă a mărturisi şi a lăsa orice ranchiună, răstignind orice urmă de amărăciune împotriva altora. Orice altceva nu este pocăinţă.”

Aceasta merge mână în mână cu Fericirea Lui: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă” (Matei 5:7). Ideea Lui este: Iertaţi pe alţii, pentru a putea merge în binecuvântările şi bucuria înfierii. Numai atunci Dumnezeu poate revărsa asupra ta dovada dragostei Sale. Iar atunci când iertaţi, revelaţi lumii natura Tatălui.

joi, aprilie 17, 2008

ACEEAŞI SLAVĂ

„…cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21). „…ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi…slava, pe care Mi-ai dat-o Tu; Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una” (Ioan 17:21-23, italicele îmi aparţin).

Haideţi să privim versetul în italice. Isus spune, în esenţă: „Slava pe care Mi-ai dat-o, Tată, le-am dat-o lor.” Cristos face o declaraţie uimitoare aici. El spune că nouă ne-a fost dată aceeaşi slavă pe care Tatăl a dat-o Lui. Ce gând uimitor. Cu toate acestea, ce este această slavă care a fost dată lui Cristos şi cum revelează vieţile noastre această slavă? Nu este o aură sau nişte emoţii; este un acces neîmpiedicat la Tatăl ceresc!

Isus ne-a deschis accesul la Tatăl, deschizând uşa pentru noi prin Cruce: „Căci prin El [Cristos] şi unii şi alţii [noi şi cei de departe] avem intrare la Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2:18). Cuvântul „intrare” (în engl. „acces”) semnifică dreptul de a intra. Acesta semnifică trecere liberă şi uşurinţa de apropiere: „În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere” (3:12).

Vedeţi ceea ce Pavel spune aici? Prin credinţă noi am intrat în locul accesului neîmpiedicat la Dumnezeu. Noi nu suntem ca Estera din Vechiul Testament. Ea fost nevoită să aştepte un semn de la împărat înainte ca să se poată apropia de tron. Numai atunci când el şi-a arătat sceptrul Estera a primit aprobarea de a veni în faţă.

Spre deosebire de ea, tu şi eu ne aflăm deja în sala tronului. Noi avem dreptul şi privilegiul de a vorbi cu împăratul în orice moment. Într-adevăr, noi suntem invitaţi să aducem orice cerere înaintea Lui: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16).

Atunci când Cristos a slujit pe pământ El nu a fost nevoit să se furişeze pentru a obţine gândurile Tatălui. El a spus: „Eu nu pot să fac nimic singur. Eu fac numai ceea ce îmi spune sau îmi arată Tatăl” (vezi Ioan 5:19). Astăzi ni s-a dat acelaşi nivel de acces la Tatăl pe care l-a avut Cristos. Aţi putea spune: „Stai o clipă. Şi eu am acelaşi acces la Tatăl pe care l-a avut Isus?”

Să nu înţelegeţi greşit. La fel ca şi Isus, noi trebuie să ne rugăm des şi cu ardoare, căutându-l pe Dumnezeu, aşteptându-L pe Domnul. Nu trebuie să ne furişăm pentru a-L implora pe Dumnezeu pentru putere şi direcţie, deoarece avem chiar Duhul Său trăind în noi. Iar Duhul Sfânt ne revelează gândurile şi voia Tatălui.

miercuri, aprilie 16, 2008

PATRU AŞTEPTĂRI

Dumnezeu este Cel care face promisiuni şi Îşi ţine promisiunile şi El a vorbit inimii mele despre patru lucruri pentru care poporul lui Dumnezeu ar trebuie să aibă încredere în El. Aceste aşteptări sunt bazate pe promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut nouă.

1. Aşteaptă-te să fii răsplătit în timp ce Îl cauţi pe Domnul stăruitor. „Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).

Poţi cere cu credinţă un semn prin care Dumnezeu să te încurajeze şi să reaprindă încrederea ta. Dumnezeu vine întotdeauna la timp şi El ştie că ai nevoie de o rază de speranţă şi o veste bună în vremurile tale de încercare. Aşteaptă-te ca El să-şi ţină promisiunea Lui de a te răsplăti acum când te afli în cea mai mare nevoie. Dumnezeu nu poate minţi. El a spus că El îi răsplăteşte pe cei care-L caută stăruitor. Caută-L în fiecare zi şi crede că acest an va fi anul tău al marii binecuvântări spirituale.

2. Aşteaptă-te să vezi dovada unei minuni progresive în viaţa ta. „…toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Marcu 10:27).

Eu cred în minuni instantanee şi progresive. Minunile progresive încep pe căi nevăzute, liniştite şi se dezvăluie pas cu pas, câte o mică îndurare. Aşteaptă-te să-L vezi pe Dumnezeu lucrând pe căi misterioase, nevăzute pentru ochiul omenesc.

3. Aşteaptă-te să intri în locul odihnei promis de Dumnezeu. „Rămâne doar o odihnă…pentru poporul lui Dumnezeu…să intrăm în odihna aceasta” (Evrei 4:9,11).

În ultimii câţiva ani am fost martorii revărsării unor calamităţi, probleme şi încercări de necrezut. În mijlocul acestor lucruri, Domnul doreşte ca tu să ai încredere că El te va duce în odihna pe care a promis-o. Dumnezeu niciodată nu a intenţionat ca copiii Săi să trăiască în frică şi disperare. Noi avem nevoie de o credinţă şi o încredere cutezătoare în Dumnezeu în faţa fricii, necazului şi chiar a morţii.

4. Aşteaptă-te ca Duhul Sfânt să fie întotdeauna în templul Său. „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt?” (1 Corinteni 6:19).

Duhul Sfânt locuieşte în inima credinciosului. El este omniprezent prin toată lumea. Întâmpin fiecare zi recunoscând faptul că El este aici, în templul Său, pentru a mă mângâia, a mă călăuzi, a mă încuraja, a mă unge şi pentru a descoperi slava lui Isus Cristos printr-o revelaţie mereu în creştere. El doreşte ca tu să te aştepţi ca El să-ţi manifeste prezenţa Sa şi aşa să fie în fiecare zi ce trece. El doreşte să te aducă într-o credinţă neclintită, aşa cum a făcut-o cu ucenicii Săi.

Crede în aceste promisiuni! Bazează-te pe aceste aşteptări şi-L vei vedea pe Dumnezeu făcând lucruri minunate.

marți, aprilie 15, 2008

CĂUTÂND FAŢA LUI DUMNEZEU

În Psalmul 27 David se roagă fierbinte lui Dumnezeu într-o rugăciune intensă şi urgentă. El imploră în versetul 7: „Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem: ai milă de mine şi ascultă-mă!” Rugăciunea lui este concentrată pe o singură dorinţă, o singură ambiţie, ceva ce l-a mistuit cu totul: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte” (27:4).

David mărturiseşte: „Am o singură rugăciune, Doamne, o singură rugăminte. Este singurul scop cel mai important din viaţa mea, rugăciunea mea constantă, singurul lucru pe care-l doresc. Şi-l voi căuta cu tot ce este în mine. Acest singur lucru este singurul meu scop care mă mistuie.”

Care era acest singur lucru pe care David îl dorea deasupra tuturor lucrurilor, ceea ce dorea inima lui să obţină? El ne spune: „Aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui” (27:4).

Să nu înţelegeţi greşit: David nu era un ascet, ferindu-se de lumea din afară. El nu era un pustnic care căuta să se ascundă în singurătate într-un loc pustiu. Nu, David era un om pasionat şi un om al acţiunii. El era un mare luptător, cu mulţimi imense care cântau victoriile sale în luptă. El era, de asemenea, pasionat în rugăciunea şi închinarea sa cu o inimă care tânjea după Dumnezeu. Şi Domnul l-a binecuvântat pe David cu multe dorinţe ale inimii sale.

Într-adevăr, David a gustat din tot ce şi-ar dori un om în viaţă. El a cunoscut bogăţia, puterea şi autoritatea. El a primit respectul, laudele şi flatarea din partea oamenilor. Dumnezeu îi dăduse Ierusalimul ca şi capitală pentru împărăţie şi el a fost înconjurat de oameni devotaţi care erau gata să moară pentru el.

Pe deasupra tuturor lucrurilor David a fost un om al închinării. El a fost un om al laudei care I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Sale. El a mărturisit: „Domnul a revărsat zilnic binecuvântări asupra mea.”

Cu alte cuvinte, David spunea: „Există o cale de a trăi pe care o caut acum – un loc aşezat în Domnul după care tânjeşte sufletul meu. Doresc intimitate spirituală neîntreruptă cu Dumnezeul meu.” Aceasta este ceea ce David a avut în vedere atunci când s-a rugat: „Aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui” (27:4).